Arhivă pentru Februarie, 2010

Bright ideas

Posted: 27/02/2010 in Din viata mea
Etichete:, ,

Acesta e un articol cersetor.

Camera mea de aici, de la Clinceni, e mult mai mare ca cea de la Turda. In concluzie are mai multe lumini. Are mult mai mult mai multe lumini. Sa facem o mica recapitulare: am 3 spoturi 40W, 3 becuri cu halogen de 50 W 2 becuri normale cu Wolfram de nu stiu cati Wolti,  si 2 becuri tip Neon. Astea numai la mine in camera. In baie mai am si pe acolo cateva becuri. Problema mea e ca unul dintre cele 2 becuri cu Halogen se tot arde. Ba unul ba altul. Niciodata nu am 3 aprinse pentru mai mult de 3 secunde.
Deci intreabarea mea majora e: Cine imi doneaza un bec cu Halogen de 50 W???

Uitati ca am ajus sa o fac si pe asta. Acest titlu reprezinta titlul unei teme la romana. Am primit aceasta tema acum o saptamana si de atunci o tot „rumeg”. Initial aveam in cap mai multe variante despre cum sa o fac insa din cauza lipsei de timp nu am reusit sa indeplinesc nici unul. Deci acesta este planul B.

Acuma stand un pic sa ma gandesc nici nu stiu de unde sa incep. Familia…., cand spun „familie” automat la gandesc la ce inseamna familie pentru mine: o atmosfera placuta, momentele frumoase petrecute cu parintii, duminicile linistite cand locuiam toti la Turda si ne uitam dupa masa la unul din filmele ce le descarcam peste saptamana, si mai ales ma gandesc la siguranta si armonia din interiorul familiei. Cand spun „spectacol cotidian” automat imi fuge mintea la OTV si la familia Prigoana. Dar sunt sigur ca e mai mult de spus la acest subiect decat OTV. Analizand mai bine situatia incep sa cred ca spectacolul cotidian s-ar putea referii la toate probleme si toate obstacolele peste care trebuie sa treaca familia. Eu asta inteleg din „spectacol cotidian” si din moment ce tocmai am terminat „Morometii” de Marin Preda, imi dau seama ca problemele familiei sunt aceleasi de cel putin 100 de ani incoace. Problema care mi-a ramas mie cel mai bine intiparita in memorie din „Morometii” e problema banilor. Aceasta problema o vedem la 8 din 10 familii*. Dupa aceea, ca sa continui sa ma raportez la familia Moromete, ar mai fi conflictul dintre generatii care la fel ca si ratele, il vedem peste tot. Din fericire nu si in familia mea.  Desigur ca odata cu trecerea timpului problemele cotidiene au suferit o oarecare schimbare, in loc sa ne gandim cum sa aram mai repede terenul, ne gandim cum sa stam mai putin timp in statie dupa autobuz ca sa ajungel la locul de munca.

Desigur eu acum nu ma pot abtine sa nu intru mai adanc in problema aceasta. Aspectul financiar si cel al timpului sunt la modul general, daca ar fi insa sa patrund mai adanc in viata de zi cu zi a unei familii descopar ca provocarile sunt la tot pasul. „Oare mai e paine acasa? Trebuie sa cumpar?” „Care magazin are preturile mai ieftine? Dar defapt, care magazin e cel mai aproape?” Acestea sunt doar o foarte mica parte din intrebarile pe care cu totii cred ca ni le punem zilnic.  Acestea sunt problemele de care ne lovim zi de zi. Desigur provocarea cea mai mare este sa lasam toate aceste dificultati ce ne bazaie mintea la o parte atunci cand intram pe usa casei. In fond, daca ar fi sa iau titlul ad-literam, pot spune despre viata ca este o piesa de teatru in care fiecare membru al familiei isi are rolul sau pe care trebuie sa il jucam cat mai bine: tata e stalpul casei; cel la care toti ceilalti membri apeleaza pentru bani (in principal) si ocazional cate un sfat. Mama e mana dreapta a lui tata pe partea financiara, dar si cea care are grija de camin, ca acesta sa fie un adevarat cuib de armonie si fericire, iar copilul sau copiii, in primul rand stau ca o dovada ca familia a existat, iar in al doilea rand au sunt locul prin care se scurg banii din bugetul familiei.

Si asta cred eu ca inseamna familia ca un spectacol cotidian, faptul ca peste zi, fiecare membru al familiei are dificultatile sale. Tata la locul sau de munca, mama la locul ei de munca sau la casa in cazul in care mama e caznica, iar copilul la scoala. Separat, fiecare are povestea sa de zis si trairile sale de impartasit. Dar in momentul cand se strang toti la un loc, ei formeaza celula fundamentala a societatii si atunci vorbim despre membrii familiei ca un tot unitar.

Aceasta este parea mea si imi rog cititorii sa isi spuna parerea doarece aceasta discutie este inca deschisa si fiecare parere conteaza. NU trebuie sa aveti cont pentru a posta un comentariu.

*Nu exista studii care sa demonstreze acest lucru.

Astazi s-a intamplat o chestie foarte interesanta. Am plecat din casa spre liceu, la aceeasi ora ca de obicei, 12:30. Am mers in statie si am asteptat un pic, cam pana la fara un sfert sa vina masina. Cred ca pt prima data de cand fac eu naveta, masina a venit goala. E drept, vine de la capat dar de obicei avea 2-3-4-6 insi. Azi nimeni. In statie eram eu si inca o doamna. Ne urcam in masina si observ ca masina merge cu viteza melcului dar asta nu e ceva neobisnuit prin partile astea. Mi-am zis „mah e gol omu, merge incet sa mai iasa lumea la sosea, sa aiba clienti”. Dupa prima curba (care e la 50 de metri de statie, il vad pe sofer ca opreste. Se da jos din masina, se uita la roata dreapta fata, trece prin fata masinii, deschide capota, cum a deschis capota vad ca s-a aprins la bord martorul de bateria si imediat dupa aceea a murit motorul. Vine in mana soferul necajit cu o curea rupta si ne zice „Nu mai pot sa fac cursa. O sa va dau banii in apoi si o sa vina o alta masina”. Dupa cum arata cureaua nu mi-a luat mai mult de o secunda sa imi dau seama ce era (doar sunt patit de doua ori): era cureaua de la alternator. Aceea care ni s-a rupt si mie si lui tata de doua ori. Odata cand a picat intinzatorul si inca odata cand s-a rupt cureaua. Prima data eram prin munti ne indreptam spre o localitate undeva intre Deva si Lugoj numita Nadrag (parca) si a doua oara eram pe la dracu-n praznic, in drum spre Miercurea Ciuc, unde daca vorbeai romana lumea se uita la tine cum m-as uit eu la un francez. Toate povestile astea sunt aicea pe blog. Incercati un search. Parca era prin lunile ianuarie/febroarie/martie 2008. Nu mai sunt foarte sigur. Dar parca atunci era. Colac peste pupaza, nu stiu ce drac de sistem de siguranta are VW-ul ala dar cand a pierdut curentul la baterie a oprit motorul. Soferul ne-a rugat „Daca va rog ma ajutati sa imping masina din mijlocul drumului?” Prin „va rog” se subintelege sper ca era „te rog” ca pe tanti cine o urnea sa impinga? Am zis merci ca s-a dat jos din masina. Dar a si ajutat. A pus o mana si s-a rezemant de masina. Si eu cu fizicul meu de Adonnis urneam dihania alba din mijlocul benizii.Oricum, intr-un mod straniu chiar mi-a prins bine intamplarea. Mi-a readus in sange sentimentul aceala de aventura, de adrenalina, de fericire.  Deci de data asta nu am de ce sa ma plang. Chiar mi-a facut ziua fericita

Cred ca deja toata tara a vazut filmul in care o prefosoara ii lipeste un dos de palma unui politist. Doar ca eroul nostru principal (politistul) nu se lasa si ii lipeste si el profei pe moaca un croseu de dreapta. In caz ca nu stiti despre ce vorbesc uitati aici scena. Eu cred ca in loc sa fie cercetat politistul ar trebuii sa primeasca o medalie. Daca femeia isi permite sa dea intr-un barbat care se vede ca e cu un cap mai mare ca ea, bietilor copii ce la face?

Mie cel mai mult imi place seriozitatea politistului. Isi incaseaza palma, isi aranjeaza ochelarii (in mod „filozofic”), se duce la „the thing” si FLEOŞC!! A stampilat-o!

Mi-ar placea si mie sa ma pot duce acum la ore, sa ma duc la domn’ profesor de matematica si FLEOŞC!!! Sa-i lipesc si lui una. Singura problema e ca am impresia ca domn profesor o sa imi lipeasca mie vre-o doua pe spinare si vreo trei (de unu) in catalog.

Cel mai mult imi place ca acest lucru demonstreaza ca noi ardelenii stim sa ne lipim (palme).

Dat fiind ca ieri a fost Valentine’s, eu ma uitam la filme. Am vazut un film numit IMPACTUL. Foarte tare filmul. E despre un meteorit ce a lovit luna si acum luna o sa loveasca Pamantul. Partea interanta e ca au prezentat si ultimele zile ale oamenilor. Nimeni nu tipa, toti erau linistiti, isi indeplineau dorintele de o viata. Mi-a placut ca isi marturisea dragostea unul altuia. Ar fi tare sa fie pamantul in real pericol. M-as duce pe la fostele colege si le-as zice: „Sti, te-am iubit 2 saptamani pe clasa a3a!” Foarte romantic, nu? Oricum pt iubitorii de Actiune/SF filmul e un must see.
Published via cell phone.