Arhivă pentru Martie, 2011

Stiu ca o sa spuneti ca nu exista ziua perfecta si tind sa va dau dreptate. Mereu ceva putea sa mearga „putin mai bine”. Sa o numim deci o zi reusita. Care e secretul ei? Pai pentru ca o zi sa fie reusita, noaptea ce preceda ziua respectiva trebuie sa fie dezastruasa. Sa va explic: marti am primit tema la romana sa povestim pana azi, joi, pe capitole cartea Viata lui Mihai Eminescu de G. Calinescu. Asa ca, am profitat de faptul ca o citisem, si am inceput aseara sa scriu. Era ora 10 si jumatate. Si am scris, si am scris, si unde nu mai stiam exact ce s-a intamplat a trebuit sa recitesc. Si de asemenea a trebuit sa recitesc si capitolele pe care le-am sarit cand am citit prima data cartea. Bineinteles totul a trebuit sa fie scris de mana, si cum doamna profesoara a fost foarte dezamagita la inceput de scrisul meu de mana, de atunci trebuie sa am grija cum scriu la romana…daca vreau medie mare. Asa ca procesul a fost si mai lent. In final am umplut patru foi fata-verso, in total 8 pagini. Cand m-am uitat la ceas, era ora 04:40. Nu va spun ca pentru a sta treaz cat timp citeam si scriam la romana, am terminat un corn cu ciocolata, vre-o 2 ciocolati, 1.5 litri de Cola.  Dupa aceea m-am apucat sa fac tema la mate. Norocul meu ca a fost foarte scurta si in 10 minute am terminat-o. Pe cand sa ma culc si eu, m-a lovit stirea: eu azi aveam examen ECDL. Pentru ca deja platisem taxa, azi a trebuit sa il dau. Modul 7: internet. Dar pana la examen…am avut geografie, unde am luat 8 la un test dat acum o saptamana. Nota buna, zic eu. Dupa aceea am avut doua ore de mate una dupa alta. Ore in care am raspuns…mai mult pe langa, dar ce mai conteaza….am ridicat mana 🙂

Apoi a venit ora de romana unde am stat toata ora sa citesc ce am scris eu la 4 dimineta. A fost bine, chit ca mi se inchideau ochii de somn. Am luat un 10 mare cat mine, deci nu mi-am pierdut noaptea degeaba. Apoi a venit examenul ECDL. Am injurat in fel si chip (defapt doar in minte) pe cel ce a conceput Outlook Expres. Dar in cele din urma am facut 83% corect, ceea ce e peste minimul de 75% necesar, deci am trecut. Mai am de dat doar 5 module si am obtinut prima diploma atasabila la CV. Una peste alta a fost o zi destul de reusita. Vreti si voi una…incercat sa poovestiti Viata lui Eminescu toata noaptea….vedeti ce iese 🙂

Anunțuri

Mai stiti cand am zis in ultimul post ca sunt saptamani care incep bine si se termina foarte prost? Ei bine asta e una din acele septamani. Una din saptamanile acelea in care preferi sa se repete ziua de luni de 6 ori decat sa vine weekend-ul cu tota belele sale. Nu mai are rost eu sa pomenesc de testele ce le-am dat azi, de faptul ca am intarziat la prima ora, de faptul ca am stat in picioare intr-un maxi-taxi supraaglomerat tot drumul pana a trebuit sa cobor, eu stand aproape de capat. Chiar nu mai are rost sa povestesc toate astea. Tot ce am asteptat a fost sa treaca ziua de astazi, sa vina tata de la Turda, sa petrecem un sfarsit de saptamana linistiti, planuiam chiar sa mesterim cate ceva la masina…. se pare ca nu a mai avut rabdare asa ca s-a apucat sa demonteze roata stanga fata de la masina. Cu o groapa. Mai exact a dat intr-o groapa de a zmuls planetara din cutia de viteze. Si bineinteles ca acest lucru s-a intamplat foarte  „aproape” de casa: la Sfantul Gheorghe!!! Nu e  aprope nici de Turda, nici de Bucuresti…e la dracu-n praznic! Daca e sa o luam la modul xenofob, e in alta tara; e in Ungaria. Ma rog, Ungaria romaneasca…in fine. O sa ma opresc aici cu comentariile pentru ca nu vreau sa supar pe cineva. Cunosc multi oameni din zona aceea si sunt oameni de nota 14 😉 Insa tot am un sentiment de ciuda, ura, suparere acuta.

Acum tata e la un hotel/pensiune, masina a pus-o pe o platforma si a dus-o la un service. Sa vedem in cat timp o repara, cat o sa coste toata distractia, o gramada de intrebari idioate.

Futu-l in gura si in cur si in nas si in pizda ma-sii pe cel responsabil de transeele de pe podurile din judetul Covasna. Mama lor de ticalosi, sa va strice Trompi mațu gros!

Saptamana asta e genul acela de saptamana care incepe bine si se termina prost. De ce? Pai e simplu: saptamana a inceput bine, nu ne-a dat test la fizica, am luat un 10 (zece) la matematica, primul meu 10 la mate de cand sunt la liceu. Ce ai putea sa ceri mai mult de atat? Ca bonus azi a fost sedinta cu parintii si am terminat la ora 6. Si maine la fel. Dar… maine dau un test la geografie; multe pagini, multe chestii de stiut, greu, oricum. Tot maine dau si un test la romana. Acela recunosc ca nu e foarte greu, adica trebuie doar sa citesc cate ceva depsre Eminescu de la Titu Maiorescu si cate ceva despre Floare Albastra (si nu spun asta doar pentru ca exista posibilitatea ca profesoara de roamana sa imi citeasca blogul fara ca eu sa stiu). Dar e ideea aceea de a avea in fata o foaie alba, un pix in mana si profesorul care se plimba printre banci si nu zice nimic. Urat sentiment! Apoi vineri, de la 7 la 8, cand de obicei toata clasa pleca acasa pentru ca nu mai aveam chef de ultima ora, dam test la psihologie. De ce? De ce trebuie sa dam test vineri la ultima ora? De ce vineri? De ce psihologie?? De ce, de ce , de ce??? Plus de asta luni am un test la mate si cred ca un test la fizica. In fine, partea buna e ca daca e vreme frumoasa in week-end o sa pot mesterii cu tata cate ceva pe langa masina. Mai multe nu zic 🙂

In acelasi timp, in perioada asta mi s-a pus mie pata sa mai citesc o carte. Nu am mai citit una din vacanta dintre semestre, si mereu scuza a fost ca nu am timp. De ce nu am timp? Pentru ca seara, eu stau cu televizorul deschis pe U Tv sau Discovery Science (DACA il deschid) si in timpul asta eu aberez pe propriul blog, ca doar de asta il am, nu? In fine, in perioada asta continui sa citesc Stapanul Inelelor (sunt la cartea a IIa). Deja stiu ca multi se intraba „Bah prostule de ce nu te uiti la film?” Pai raspunsul e simplu: am vrut sa profit de faptul ca am ajuns la 16 ani fara sa vad macar 2 minute din trilogia Stapanul Inelelor, asa ca am decis ca inainte sa vad filmul, sa citesc cartea. Si ma bucur ca am facut asta. Dupa ce am terminat primul volum, m-am uitat la primul film. Pai daca e sa o lu-am cronologic, au grabit cu aproape un an lucrurile. Plus ca au facut economie de personaje: cei care au citit si cartea si au vazut si filmul, stiu ca in film lipseste cel putin un personaj important (din Padurea Batrana). Poate apare in filmul al doilea, nu comentez pana nu vad filmul. Dar mai intai sa termin cartea. Oricm mi se pare amuzant asa. Cartea are asa niste capitole lungi, incat dupa ce citesc un capitol, ma simt de parca am vazut un episod dintr-un serial. Deci fac economie ca nu mai deschid televizorul.

Pe langa asta mai citesc inca o carte, a lui Jeremy Clarkson numita „Suflet de masina”. Si inainte sa sariti cu gura pe mine, nu citesc cartea aceasta ca apoi sa ma laud „Eu sunt un mare fan al masinilor, m-am uitat la toate episoadele din Top Gear, si am citit tot ce a scris Clarkson si Hammond si May”. O citesc pentru ca stiu ca pe unde apare numele Clarkson apare si umorul sau si logica sa, pe care nu o pot numii decat „Clarksoniană”. In plus, carei perosane care se afla in deplinatatea facultatilor mintale (inafara de francofili, care oricum nu intra in aceasta categorie), nu i-ar palcea sa citeasca o carte in care, in primul capitol apare fraza „nu poți avea încredere în mâncătorii ăștia de melci”. Plus de asta faptul ca un capitol nu are nicio legatura cu celalalt, usureaza mult lectura (mai ales cand citesti 2 carti deoadata si mai torni pe deasupra poezii de-ale lui Eminescu si critica lui Titu Maiorescu si G. Calinescu). Oricum carta lui Clarkson ma straduiesc sa o termin repede pentru ca vine ziua lui tata si vreau sa i-o fac cadou. Fara ca el sa stie ca eu am citit-o 😀

Si in incheiere o curiozitate: am observat ca multa lume ajunge la mine pe blog cautand „curiozitati geogragice spania”. Ce va atrage asa mult la Spania? E drept pe blogul asta gasiti curiozitati geografice, dar nu despre Spania. O fii vre-o intrebare care circula la concursurile de cultura generala, sau nu stiu de ce, oricum bafta cu gasitul curiozitatilor din Spania 🙂

Am primit o leapsa de la Alice care e practic un mic interviu. Dat fiind ca mereu mi-am dorit sa dau interviuri, am preluat leapsa imediat. Deci:

Când ai început să scrii online?

Primul post l-am publicat in seara de 11 Iulie 2007. La vremea aceea nu aveam nici cea mai mica idee ce este acela un blog. Insa in acele zile tot ce se vorbea la televizor era faptul ca Nastase si-a facut un blog, la fel si Iliescu. Din curiozitate am intrat pe Google si am tastat „blog” si pana sa imi dau seama, aveam blog pe blogspot.

 

Ce te motivează să scrii pe blog ?

E greu de spus. Recitindu-mi blogul am observat ca de-a lungul timpului mi s-a schimbat un pic stilul de scris. La inceput era stric un jurnal, singura diferenta era faptul ca nu era scris intr-un caiet, si desi adesea ma adresam „cititorilor” stiam ca acestia nu exista deoarece nu pomeneam de blog la nimeni si nici nu ii faceam reclama pe internet. Dar de la inceput si pana acum, intamplarile din viata mea de zi cu zi au stat la baza tuturor articolelor.

 

Cum reacţionezi la comentariile negative ?

Pana acum nu am avut parte de asa ceva. Sper sa nici nu am, insa daca as avea parte de astfel de comentarii cred ca reactia mea ar depinde foarte mult de tip comentariilor. Daca sunt pertinte atunci o sa incerc sa fiu politicos, daca sunt impertinente si idioate…. mai bine sa nu fie 🙂

 

Care a fost ideea iniţială de la care ai pornit ?

Nu am avut nicio idee atunci cand am pornit blogul. Asa cum am spus, aparitia blogului a fost 90%  accident. Asa ca am inceput sa scriu despre singurul lucru care imi era la indemana: viata mea. Apoi pe masura ce am mai crescut am inceput sa dezbat subiecte ce am considerat ca o sa atraga atentia publicului si o sa fie pe placul acestuie. Dar intamplarile din viata au ramas principala sursa de inspiratie.

 

Ce fel de link-uri ţii în blogroll ?

Am link-uri din toate domeniile, insa incerc totusi sa fac o selectie. Nu prea sunt de acord cu cei care vor sa aiba zeci si sute de persoane la blogroll doar pentru a-si face reclama. Sunt de acord insa cu cei care promoveaza la blogroll blogurile interesante.

 

Cum te-a schimbat pe tine blogul ?

Pai in primul rand acest blog este pentru mine o poarta in trecutul meu (nu ca ar fi o distanta foarte mare de parcurs), insa e interesant sa imi recitesc posturile din trecut, sa observ numeroasele greseli gramaticale de atunci si de acum, dar sa observ si mentalitatea mea de acum cativa ani. E amuzant cum lucrurile care mai demult mi se pareau de importanta vitala, acum mi se par doar amintiri, majoritatea placute.

 

Ce aşteptări ai în viitor de la blogul tău ?

Ma astept ca blogul sa faca pe viitor cam ce a facut si pana acum. Sa ma ajute sa memorez evenimentele placute din viata,  sa ma ajute sa cunosc lume, sa imi fac prieteni noi. Ma gandesc de asemenea pe viitor sa imi transform blogul intr-un site, insa este doar un gand si mai e mult pana sa devina realitate. Mi-am inceput cariera de blogging cu 0 investitii si pana acum n-am bagat nici macar un ban in blogul meu. Pe undeva sunt curios cat de departe pot ajunge fara sa investesc altceva decat timp si pasiune.

Cât despre vizitatorii / cititorii acestui blog ?

Visez sa am cat mai multi. Visez la ziua cand blogul meu va ajunge sursa zilnica (sau aproape zilnica) de amuzament, subiecte de dezbatut, genul de loc in care mi-ar placea mie sa imi petrec timpul.

Eu predau leapsa mai departe la: Lavi si Alexa, Andrei UMF, Razvan. Desigur oricine e liber sa preia leapsa si poate lasa un comentariu cu un link catre articolul cu interviu 🙂

Cetatetii din Bucuresti au avut astazi de infruntat un mare pericol. Astazi orice copil, barbat, femeie, bunic, pensionar, politist, economist, presedinte, boc, a fost in pericol. Astazi, pe strazile din Bucuresti a umblat o bestie extrem de periculoasa, extrem de parsiva, extrem de brutala, extrem de….. aaa, stai, am uitat ca nu scriu pentru vre-un ziar de scandal! Asa as fi descris ziua de astazi daca eram reporter la vre-un ziar din romania. Dar cum nu sunt (si nu vreau sa fiu) o sa va spun ce s-a intamplat cu adevarat.

Asa cum probabil ati observat suntem deja la jumatatea lunii Martie, ceea ce inseamna ca se apropie o minunata primavara (teoretic). Asa ca mama a inceput sa isi faca griji ca, locuind la casa, o sa avem de furca cu cativa soricei. Foarte bine, ieri am intrat pe internet, am dat la adoptii pisici, am gasit o pisica frumoasa, cam batrana, e drept, are deja peste 1 an, dar am sunat si m-am bucurat sa o gasesc inca disponibila. Asa ca astazi a trebuit sa ma duc dupa ea. Unde? Pai aici „aproape” de Drumul Taberei, la Izvorul Rece, Stadionul Lia Manoliu. Am plecat dimineata pe al 10 jumatate de acasa, am luat maxi-taxi-ul catre Bucuresti, tramvaiul 41 pana la P-ta Drumul Taberei si de acolo troleibuzul 90. Tot drumul pana aproape de capatul lui 90 am vorbit cu tata la telefon si dezbateam traseul meu. Eu ii spuneam unde sunt si unde cred ca ies, iar imi zicea daca am sau nu dreptate. E o metoda de-a mea prin care sa mai invat Bucurestiul. Am ajuns in statie, si acolo o vad pe doamna cu care trebuia sa ma intalnesc. E drept, putea sa imi fie bunica, insa nu e asta vre-o problema. Ma duce la ea acasa unde avea pisica si o vad: pe langa alte doua pisici ce se aflau in camera, o vad pe Vala, cum am aflat de pe net ca o cheama. O pisica foarte mare, destul de grasuta, mai mare chiar decat cateii mei.  Cum eu nu sunt prea destept de felul meu, am plecat de acasa cu mainile in buzunar, asa ca noroc ca a avut doamna o cutie pe care sa mi-o dea. Singura chestie nasoala a fost ca in loc sa faca mai multe gauri mici in cutie pentru ca Vala sa respire, a facut o gaura mare. Bagam doberman-ul pisica in cutie, dam o bucata de scotch peste capatul cutiei, bagam cutia intr-o plasa si am fost gata de plecare. Vezi sa nu: pisica mieuna in draci. Si eu as fi „mieunat” daca un necunoscut m-ar fii luat pe sus si m-ar fii bagat intr-o cutie, iar mai apoi intr-o punga, insa la miunat nu m-am gandit cand am plecat dupa pisica. In fine, am luat plasa cu cutia si am plecat usor, sa nu o zgaltai. Nu a trebuit eu sa agit eu cutia, caci mata vroia sa se intoarca acasa la stapana ei. Si profitand de gauroaca „de aerisire” prin care aproape ca isi putea baga capul, a scos labele si a inceput sa jumuleasca punga. In acel moment am rasucit cutia cu gaura de aerisire in sus (aceasta fiind pe lateral) si am prins cutia de parti ca sa nu se deschisa (pisica s-a umflat ca un burete in apa). Dupa aia a inceput calvarul: a mieunat intruna, dar problema era ca mieuna si tare. Cum vedeam un caine pe strada, trebuia sa fac un ocol de 50 m caci daca auzea pisica….era jale de fundu meu. Dupa aia m-am suit in trolebuzul 90 sa ma intorc spre Drumul Taberei. Acolo am gasit un loc si am tinut cutia cu gaura in sus, si pisica inauntru care mieuna intr-una.  Pe langa faptul ca toata lumea se uita la mine cum tin in brate o cutie care miuna de o puteai auzi dinainte de a te suii in masina, odata ce aceasta s-a aglomerat, langa mine se afla singurul loc liber. Parca le era frica de pisica mea. E drept si eu eram mai mult in tur decat in cur datorita gandului ca pisica s-ar agita atat de tare incat ar rupe cutia (sau ar reusii sa iasa prin gaura de aerisire) iar eu as ramane cu 2 kile de blana, colti si dinti ascutiti bagate intr-o punga de Kaufland. Sincer ma batea un gand sa o las pe strada, insa nu ma lasa sufletul gandindu-ma ca e un biet suflet amarat, eu am nevoie de o pisica sa nu ma manance soarecii, iar ea nu are nici o vina ca e stresata. In cele din urma am ajuns si in Drumul Taberi, acolo, vis-a-vis de parc, in fata la Tip-Top o trupa de caini dormea…iar mata mea miuna parca mai tare. Am ocolit prin dreapta cateii cat am putut. Atat de mult incat deja riscam sa ajung pe a II-a (nu prima) banda de mers. Dar am scapat si cateii nu au auzit gustarea din cutie care plangea de dor de casa.

Am luat tramvaiul 41, unde din nou am fost „Baiatul cu cutia miorlaitoare, atractia serii”. Un pasager al tramvaiului a propus ca poate nu primeste destul aer prin gaura deoarece e punga de plastic pe deasupra (nu ca punga nu era ferfenita in zona gaurii din cauza ghearolor „monstrului”), iar parerea lui a fost sustinuta de mai multe babe. Asa ca, pentru a nu fi acuzat de cruzime fata de animale si executat public, am rupt un pic punga de plastic in dreptul gaurii. In acel moment Vala si-a scos jumatate de cap prin gaura si a inceput un mieunat mai tare de cat pana atunci, ce suna mai mult a latrat. Nu stiu daca era din cauza faptului ca s-au speriat, sau a faptului ca treceam prin dreptul bisericii Sfanta Vineri, insa toata lumea care a vazut scena a inceput sa isi faca cruce si sa scuipe-n san.

Am ajuns in Ghencea si m-am dus la maxi-taxi. Acolo am pus cutia pe jos, cu gaura in sus, am prins-o intre picioare si stateam aplecat deasupra ei  vorbind cu pisica. Nu imi pot imagina ce au gandit pasagerii cand au vazut un pusti cu ochelari stand aplecat deasupra unei cutii care ba latra, ba mieuna si zicea „Taci puiu tatii, imediat ajungem. Nu-ti vreau raul, o sa fie foarte bine” – mai mult ca sigur au crezut ca imi patineaza biscuitii. Si tot pe atunci m-a sunat si baba de la care am luat pisica sa ma intrebe ce mai fac si daca am ajuns. Moment in care a auzit pisica cum mieuna si a inceput sa ii vorbeasca in telefon. Desi nu am dus telefonul langa cutie, pisica parca a inteles cu cine vorbeam si a inceput sa se agite si sa topaie in cutie. Astfel din „Cutia magica care ba miuna, ba miauna-latrat” a devenit „Cutia magica care miuna si topaia ca un cangur de una singura” Am inchis telefonul si in scurt timp s-a potolit si pisica.  Acum statea la fundul cutiei si prin gaura ma privea cu ochii ei de un verde demonic,  mari cat ecranul ceasului meu. Pe la ora 2 am ajuns si eu acasa. Am lasat cutia intr-un hol inchis si am deschis-o. Vala a iesit, s-a uitat de jur imprejur, a trecut pe langa chifelele prajite, parizerul si laptele care i le pregatise mama si s-a bagat dupa un dulapior vechi. Defapt intre el si perete.

Am si o poza cu ea, insa e poza de pe net, caci de acolo n-am mai reusit sa o scot (nu ca m-am chinuit foarte tare caci stiu cat e de stresata), desi se pare ca dupa ce i-am aruncat o jumatate de chifteluta in fata dulapiorului a iesit si cel putin a mirosit-o pentru ca era intoarsa pe alta parte, ultima data cand am verificat. Insa de iesit, oricat am strigat-o, inca n-a iesit. E traumatizata…si eu sunt la fel. Insa de cand am ajuns acasa, baba de la care am adoptat pisica, m-a sunat de vre-o 4 ori sa ma intrebe ce mai face mata ei pretioasa. Si imi sugereaza sa incerc sa o iau de acolo si sa o duc la mine in dormitor, in pat poate ca sa fie mai comoda. Oare cum sa ii explic babei ca mata asta e norocasa daca rezista 2 luni la mine si ca nu o sa puna vreodata laba la mine in casa, doar in curte si in holul in care e acum? Mai bine nu ii zic….

Vala

P.S. M-am gandit sa ii schimb numele. Ma gandeam sa ii zic „Chupacabra de Bucuresti”