Cetatetii din Bucuresti au avut astazi de infruntat un mare pericol. Astazi orice copil, barbat, femeie, bunic, pensionar, politist, economist, presedinte, boc, a fost in pericol. Astazi, pe strazile din Bucuresti a umblat o bestie extrem de periculoasa, extrem de parsiva, extrem de brutala, extrem de….. aaa, stai, am uitat ca nu scriu pentru vre-un ziar de scandal! Asa as fi descris ziua de astazi daca eram reporter la vre-un ziar din romania. Dar cum nu sunt (si nu vreau sa fiu) o sa va spun ce s-a intamplat cu adevarat.

Asa cum probabil ati observat suntem deja la jumatatea lunii Martie, ceea ce inseamna ca se apropie o minunata primavara (teoretic). Asa ca mama a inceput sa isi faca griji ca, locuind la casa, o sa avem de furca cu cativa soricei. Foarte bine, ieri am intrat pe internet, am dat la adoptii pisici, am gasit o pisica frumoasa, cam batrana, e drept, are deja peste 1 an, dar am sunat si m-am bucurat sa o gasesc inca disponibila. Asa ca astazi a trebuit sa ma duc dupa ea. Unde? Pai aici „aproape” de Drumul Taberei, la Izvorul Rece, Stadionul Lia Manoliu. Am plecat dimineata pe al 10 jumatate de acasa, am luat maxi-taxi-ul catre Bucuresti, tramvaiul 41 pana la P-ta Drumul Taberei si de acolo troleibuzul 90. Tot drumul pana aproape de capatul lui 90 am vorbit cu tata la telefon si dezbateam traseul meu. Eu ii spuneam unde sunt si unde cred ca ies, iar imi zicea daca am sau nu dreptate. E o metoda de-a mea prin care sa mai invat Bucurestiul. Am ajuns in statie, si acolo o vad pe doamna cu care trebuia sa ma intalnesc. E drept, putea sa imi fie bunica, insa nu e asta vre-o problema. Ma duce la ea acasa unde avea pisica si o vad: pe langa alte doua pisici ce se aflau in camera, o vad pe Vala, cum am aflat de pe net ca o cheama. O pisica foarte mare, destul de grasuta, mai mare chiar decat cateii mei.  Cum eu nu sunt prea destept de felul meu, am plecat de acasa cu mainile in buzunar, asa ca noroc ca a avut doamna o cutie pe care sa mi-o dea. Singura chestie nasoala a fost ca in loc sa faca mai multe gauri mici in cutie pentru ca Vala sa respire, a facut o gaura mare. Bagam doberman-ul pisica in cutie, dam o bucata de scotch peste capatul cutiei, bagam cutia intr-o plasa si am fost gata de plecare. Vezi sa nu: pisica mieuna in draci. Si eu as fi „mieunat” daca un necunoscut m-ar fii luat pe sus si m-ar fii bagat intr-o cutie, iar mai apoi intr-o punga, insa la miunat nu m-am gandit cand am plecat dupa pisica. In fine, am luat plasa cu cutia si am plecat usor, sa nu o zgaltai. Nu a trebuit eu sa agit eu cutia, caci mata vroia sa se intoarca acasa la stapana ei. Si profitand de gauroaca „de aerisire” prin care aproape ca isi putea baga capul, a scos labele si a inceput sa jumuleasca punga. In acel moment am rasucit cutia cu gaura de aerisire in sus (aceasta fiind pe lateral) si am prins cutia de parti ca sa nu se deschisa (pisica s-a umflat ca un burete in apa). Dupa aia a inceput calvarul: a mieunat intruna, dar problema era ca mieuna si tare. Cum vedeam un caine pe strada, trebuia sa fac un ocol de 50 m caci daca auzea pisica….era jale de fundu meu. Dupa aia m-am suit in trolebuzul 90 sa ma intorc spre Drumul Taberei. Acolo am gasit un loc si am tinut cutia cu gaura in sus, si pisica inauntru care mieuna intr-una.  Pe langa faptul ca toata lumea se uita la mine cum tin in brate o cutie care miuna de o puteai auzi dinainte de a te suii in masina, odata ce aceasta s-a aglomerat, langa mine se afla singurul loc liber. Parca le era frica de pisica mea. E drept si eu eram mai mult in tur decat in cur datorita gandului ca pisica s-ar agita atat de tare incat ar rupe cutia (sau ar reusii sa iasa prin gaura de aerisire) iar eu as ramane cu 2 kile de blana, colti si dinti ascutiti bagate intr-o punga de Kaufland. Sincer ma batea un gand sa o las pe strada, insa nu ma lasa sufletul gandindu-ma ca e un biet suflet amarat, eu am nevoie de o pisica sa nu ma manance soarecii, iar ea nu are nici o vina ca e stresata. In cele din urma am ajuns si in Drumul Taberi, acolo, vis-a-vis de parc, in fata la Tip-Top o trupa de caini dormea…iar mata mea miuna parca mai tare. Am ocolit prin dreapta cateii cat am putut. Atat de mult incat deja riscam sa ajung pe a II-a (nu prima) banda de mers. Dar am scapat si cateii nu au auzit gustarea din cutie care plangea de dor de casa.

Am luat tramvaiul 41, unde din nou am fost „Baiatul cu cutia miorlaitoare, atractia serii”. Un pasager al tramvaiului a propus ca poate nu primeste destul aer prin gaura deoarece e punga de plastic pe deasupra (nu ca punga nu era ferfenita in zona gaurii din cauza ghearolor „monstrului”), iar parerea lui a fost sustinuta de mai multe babe. Asa ca, pentru a nu fi acuzat de cruzime fata de animale si executat public, am rupt un pic punga de plastic in dreptul gaurii. In acel moment Vala si-a scos jumatate de cap prin gaura si a inceput un mieunat mai tare de cat pana atunci, ce suna mai mult a latrat. Nu stiu daca era din cauza faptului ca s-au speriat, sau a faptului ca treceam prin dreptul bisericii Sfanta Vineri, insa toata lumea care a vazut scena a inceput sa isi faca cruce si sa scuipe-n san.

Am ajuns in Ghencea si m-am dus la maxi-taxi. Acolo am pus cutia pe jos, cu gaura in sus, am prins-o intre picioare si stateam aplecat deasupra ei  vorbind cu pisica. Nu imi pot imagina ce au gandit pasagerii cand au vazut un pusti cu ochelari stand aplecat deasupra unei cutii care ba latra, ba mieuna si zicea „Taci puiu tatii, imediat ajungem. Nu-ti vreau raul, o sa fie foarte bine” – mai mult ca sigur au crezut ca imi patineaza biscuitii. Si tot pe atunci m-a sunat si baba de la care am luat pisica sa ma intrebe ce mai fac si daca am ajuns. Moment in care a auzit pisica cum mieuna si a inceput sa ii vorbeasca in telefon. Desi nu am dus telefonul langa cutie, pisica parca a inteles cu cine vorbeam si a inceput sa se agite si sa topaie in cutie. Astfel din „Cutia magica care ba miuna, ba miauna-latrat” a devenit „Cutia magica care miuna si topaia ca un cangur de una singura” Am inchis telefonul si in scurt timp s-a potolit si pisica.  Acum statea la fundul cutiei si prin gaura ma privea cu ochii ei de un verde demonic,  mari cat ecranul ceasului meu. Pe la ora 2 am ajuns si eu acasa. Am lasat cutia intr-un hol inchis si am deschis-o. Vala a iesit, s-a uitat de jur imprejur, a trecut pe langa chifelele prajite, parizerul si laptele care i le pregatise mama si s-a bagat dupa un dulapior vechi. Defapt intre el si perete.

Am si o poza cu ea, insa e poza de pe net, caci de acolo n-am mai reusit sa o scot (nu ca m-am chinuit foarte tare caci stiu cat e de stresata), desi se pare ca dupa ce i-am aruncat o jumatate de chifteluta in fata dulapiorului a iesit si cel putin a mirosit-o pentru ca era intoarsa pe alta parte, ultima data cand am verificat. Insa de iesit, oricat am strigat-o, inca n-a iesit. E traumatizata…si eu sunt la fel. Insa de cand am ajuns acasa, baba de la care am adoptat pisica, m-a sunat de vre-o 4 ori sa ma intrebe ce mai face mata ei pretioasa. Si imi sugereaza sa incerc sa o iau de acolo si sa o duc la mine in dormitor, in pat poate ca sa fie mai comoda. Oare cum sa ii explic babei ca mata asta e norocasa daca rezista 2 luni la mine si ca nu o sa puna vreodata laba la mine in casa, doar in curte si in holul in care e acum? Mai bine nu ii zic….

Vala

P.S. M-am gandit sa ii schimb numele. Ma gandeam sa ii zic „Chupacabra de Bucuresti”

Anunțuri
Comentarii
  1. verginia spune:

    :))))) asa pisicaaa:)))

  2. Alice Boboc spune:

    Sa-ti traiasca! 😀 E o scumpica!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s