Arhivă pentru Mai, 2011

Da, daca nu stiati in perioada asta, adica pana maine 29.05.2011 se desfasoara targul de carte Bookfest. Cum nu ma uit la televizor si radio nu ascult aproape deloc, bineinteles ca eu era sa ratez evenimentul. Am avut noroc ca acum cateva zile, nu mai stiu cum, am dat peste o reclama la eveniment si asa am aflat cand este.

Aveam de mult in gand sa ajung pe acolo, dar mereu aflam de el, la o zi sau doua dupa ce s-a inchis. De data asta n-am mai ratat ocazia si de dimineata am plecat in directia Romexpo. Ca sa nu ma simt singur printre atatia carturari, am luat-o cu mine pe mama, adica un fel de bodyguard, dar care nu ofera protectie in caz de pericol iminent (doar sustinere morala). Am ajuns acolo si WOW… in viata mea n-am mai vazut atatea carti, atatea titluri diferite sub acelasi acoperis. Am inceput timid cu primul stand pe care l-am vazut, adica Corint. M-am invartit putin in jurul cartilor expuse si desi promotiile si reducerile erau substantiale, m-am abtinut sa nu bag in plasa chiar tot ce am vazut, amintindu-mi ca am un buget….. nu prea permisiv. A fost un grup de carti, „Cartea timpului”  care mi-au atras atentia, insa pretul m-a facut sa ma uit in alta parte, mai ales ca stiam ca mai sunt mii de carti care imi pot lua ochii. Totusi inainte sa plec de la standul lor, am vazut o carte care mi-a atras atentia:  „ENZO sau arta de a pilota pe ploaie” si inainte sa sariti pe mine, nu e (chiar) o carte in care se vorbeste despre viata lui Enzo Ferrari sau o carte despre tehnicile de pilotaj. E o carte despre un caine si cum tehnicile de pilotaj te pot ajuta in viata reala. Oricum, i-am cerut mamei bani, m-am dus la casa si am cumparat-o. La 12 lei era pacat sa o las acolo pe raft. Acum de abia astept sa o citesc. Dupa care am inceput sa ne invartim pe la celelalte edituri. O gramada de titluri, unele mai atractive, altele mai putin atractive, in fine, era cate ceva pentru toate gusturile acolo. Pana la un punct mama a fost foarte rezervata, desi se vedea pe fata ei ca ii face mare placere sa se afle inconjurata de atatea carti. In cele din urma am ajuns la un stand care avea expusa o colectie maaare de carti scrise de Nora Roberts. In acel moment am vazut o latura a memei pe care nu am mai vazut-o pana acum. A inceput sa ia la mana fiecare carte, sa o rasfoieasca, mai-mai ca ar fi stat acolo pana le citea pe toate. Dupa vreo jumatate de ora s-a hotarat, cu mare dificultate, aspura 4 carti pe care le-a luat. Eu fericit ca mi-am recuperat mama am cautat in continuare ceva carti care sa se potriveasca gustului meu (care gust o fi acela nu stiu, insa pur si simplu stiu cand vad o carte care imi place si una care nu). Vazand ca am epuizat toate standurile din pavilionul respectiv, am inaintat spre urmatorul, va las sa ghiciti cartile carui autor ne-au intampinat la intrarea in noul pavilion; ati ghicit: Nora Roberts! Dupa inca o jumatate de ora de rasfoit, citit, pus la loc, luat din nou, mama a mai luat inca 2 carti. Dupa aceea cautand printr-un teanc de carti aflate la promotie, ce gaseste mama pentru scumpul ei fecior? „Analiza matematica – exercitii si teste de Mihalca Dan”  pentru cei care nu stiu, Mihalca Dan este profesorul meu de matematica de la clasa. Bineinteles ca n-a fost loc de discutie, mai ales ca respectiva carte era la promotie. Am bagat-o in plasa si ne-am continuat pelerinajul. Cand dadeam sa plecam, eu am decis sa ma abat din drum sa ma mai uit la un stand, unde am gasit, tot la promotie cartea : „The hount for Atlantis” in engleza. Eu sunt constient ca de cand am parasit generala, engleza mea s-a deteriorat continuu. Profesoara de la clasa nu comunica destul cu noi si lipsa exercitiului vorbirii libere isi faca simtit efectul asupra mea.  Oricum titlul cartii si coperta m-au fascinat prea mult ca s-o mai pun inapoi pe raft asa ca am fugit cu ea la casa si am cumparat-o. Chiar inainte sa iesim insa, am trecut din nou pe la standul editurii Corint, unde pachetul cu cele trei carti din seria „Cartea timpului” nu se miscase de la locul lui. Fascinat intr-un fel de carte, m-am dus, am luat trilogia, si am  cumparat-o. Pe asta din banii mei. Acuma daca facem bilantul total, eu m-am ales cu 6 carti. Defapt 5 carti si o culegere de mate, mama s-a ales cu ceva ce eu numesc „six pack Nora Roberts” care ar trebuii sa o tina ocupata macar cateva saptamanii.

Una peste alta mi-a facut mare placere sa trec pe la Bookfest si am de cand sa repet experienta in viitor. Sper ca data viitoare sa am mai multi bani de cheltuit pe acolo si mai mult timp sa citesc titlurile care imi plac!

Deci nu pot sa cred! Mi-am imaginat de multe ori ca generatia mea o sa prinda apocalipsa, dar nu am crezut niciodata ca acest lucru chiar se va intampla. Apocalipsa a sosit … si s-a si dus! Cat tupeu de unii oameni. A venit sfarsitul lumii si pe mine nu m-a anuntat nimeni! Asa imi trebuie daca nu ma uit la televizor!

Pentru alti lucuitori ai pesterilor, care asemenea mie, nu au idee despre ce vorbesc, am citit pe internet cum ca in noaptea lui 20 spre 21 Mai, la ora 4 ar fi trebuit sa fie sfarsitul lumii. Cel putin asa scria pe un site; pe un altul, sfarsitul lumii venea in 21 mai la ora 16, pe altul la 18. In fine, cert e ca noi suntem toti morti de cateva ore bune. Inca putin si o sa incepe sa mirosim a hoit. OK, recunosc ca pana aici n-am facut altceva decat un pamflet, insa acuma serios, ce poti face in astfel de situatii? Te pui in fund si plangi pentru ca un Nea’ Caisa (sau mai multi)  zic ca vine Sfarsitul Lumii? Hai sa fim seriosi! Pentru acest gen de persoane care se cred un Nostradamus al zilelor noastre, singura cale de ofensiva este ironia (ca sa nu zic bataia de joc).  Dar, daca e un lucru care imi place la genul acesta de anunturi despre sfarsitul lumii (in special cele care iau amploare) este faptul ca unii oameni chiar cred. Imi place sa ma relaxez in fata televizorului si sa privesc cum tanti Mariuca din Cucuietii din deal face ultimele pregatiri, pupa gaina, rata, porcu, catelu, vaca si capra si se pregateste de sfarsit. Mi se pare o priveliste foarte … pitoreasca. Exageratul este unul din multele sporturi practicate de romani si la care chiar excelam, din pacate.

Dar nu are rost sa fim tristi, acum ca toti suntem morti, poate si de 22 de ore (la mine e ora 2 si jumatete), trebuie sa ne veselim, doar am ajuns pe lumea cealalta, unde e numai voie buna. Si sa stiti ca sunt semne ca lucrurile chair se indreapta. Eu unul nu am tema la franceza pe luni, ceea ce in mintea si sufletul meu „pur si inocent” de elev, echivaleaza cu un dar divin. Asa ca va las, dragi cititori sa va odihniti in pace, atat cat mai puteti, ziua de luni e aproape si ma indoiesc ca profesorii mei si sefii vostri au aflat ca defapt si noi, si ei, si toata viata de pe pamant, a disparut!

Ziua de azi nu se anunta a fi una prea reusita. M-am trezit cu intarziere, pe la ora 11, asta dupa ce imi propusesem foarte clar sa ma trezesc la 9, in cel mai rau caz 10.  Era si foarte, foarte cald afara, iar lumina si caldura soarelui imi topeau creierul (sau ce a mai ramas din el). Prima mea grija a fost aceeasi ca in fiecare zi de duminica de cand am inceput clasa a X-a: tema la franceza. Tot timpul am sentimentul ca luni o sa ma asculte la franceza. Dar ca de obicei, am facut tot posibilul sa aman facere temei pentru cat mai pe seara. Asta pana am iesit afara. De afara, caldura soarelui era mai suportabila si era chiar placut. Pentru cateva minute, m-am simtit ca in vacanta de vara, fara nicio grija. Asa ca am decis sa ma scapt de toate grijile pe ziua de azi si dupa masa de pranz i-am dat ordin mamei sa ma ajute sa imi fac tema la franceza. Odata ce am ispravit tema, m-a apucat o lene, crancena. M-am intins pur si simplu cu burta la soare, pe iarba, in curtea din fata si am dat sa dorm, insa nefiind crescut la tara, ma deranja gandul ca as putea fi escaladat de furnici. Ingenios din fire, mi-am adus aminte de un vechi sezlong pliant, pe care ma jucam cand eram mic, pe vremea cand veneam la bucuresti doar in vacante. Asa ca m-am dus in pod; am avut si o idee destul de buna cand am ajuns acolo: daca pun 2-3 prosoape prin pod, as putea sa ofer lumii din sat, abonament la sauna. 5 lei ora, deschis intre orele 10-30 si 22. Dar dupa lungi cautari si vreo 2 litri de sudoare eliminati, am gasit si sezlongul cautat. Dupa ce l-am curatat bine si l-am legat cum trebuie, lucru ce a durat cam o jumatate de ceas, mi-a venit cheful sa iau o carte si sa citesc. Daca aveam o inregistare cu o apa curgatoare, puteam sa jur ca sunt pe Valea Ariesului la iarba verde. Dupa vreo doua-trei ore de citit si lenevit, aerul proaspat de Bucuresti (nu pot sa cred ca am zis asta) a trezit foame in mine. Noroc cu mama care a intuit pericolul iminent de a mi se face foame si care mi-a pregatit o masa „foarte” satioasa: salam cu mustar. In absenta gratarului cu ceafa de porc si mici, e bun si salamul. Iar acum am revenit in casa, cu aceeasi lene, si cred ca restul serii o sa mi-l petrec uitandu-ma la desene animate cu Batman, sau la TV.

E ora 1:17 si eu dimineata la 8 trebuie sa ma trezesc. Totusi asa cum se intampla mereu, ideile bune vin doar cand esti obosit, sau trebuie sa pleci, sau nu ar mai trebuii sa fi treaz. La mine nu pot sa spun ca sunt idei „bune”, dar in orice caz sunt idei. S-a intamplat acum cateva minute, dar eu deja nu mai stiu cum, am reciti un post de-al meu de prin decembrie 2009. De acolo am inceput sa sap mai adanc in istoria mea, pana am ajuns aproape de inceputul blogului. Incredibil cate lucruri mi-am amintit si cate lucruri am descoperit despre mine citindu-mi posturile. Primul si cel mai important lucru pe care l-am descoperit, este ca  sunt un complet agramat! Daca ii dictam unui copil de clasa a IIa ce sa scrie, el ar fi facut-o cu mai putine greseli de scriere si exprimare ca mine.

Al doilea lucru pe care l-am observat este ca stilul de scris mi s-a modificat. La inceput acest blog era intr-adevar jurnalul meu, doar ca in loc sa il scriu cu pixul sau creionul intr-un caiet pe care sa il tin inchis intr-un sertar, eu scriam totul pe un blog a carui adresa nu o dadeam la nimeni. Era si asta o motoda, acum insa cand scriu, ma gandesc ca cineva o sa citeasca randurile astea si atunci parca ma cenzurez intr-un fel. Mai ales daca ma gandesc ca acea persoana s-ar putea sa ma cunoasca. Chiar aiurea situatia asta; vreau sa o schimb.

Al treilea lucru si cel care mi se pare cel mai nasol este ca recitindu-mi articolele, unele dintre ele mi se par atat de penale si de ridicole, incat nu-mi vine sa cred  ca eu le-am scris, sau ca la momentul respectiv chiar mi s-au parut OK. Pur si simplu mi se face jena si as vrea sa intru in pamant. Dar nu le sterg. Le las acolo; poate cuiva i-au placut, poate o sa imi prinda foarte bine in viitor. Poate sunt doar obosit si am din nou starea aceea in care vreau sa scriu, fie ca am noima, fie ca nu. Ceva imi spune ca maine nu o sa dau 2 bani pe articolul asta si peste un an, si acesta o sa mi se para penibil si o sa vreau sa dispar de rusine. Sunt curios, e normal sau sanatos sa am acest sentiment fata de (practic) propiile mele ganduri, fie ele si din trecut?

Aseara dat fiind ca nu aveam ce face, am decis sa ma uit la un film. Am aruncat un ochi peste zecile de foldere cu fime ce imi ocupa hard-disk-ul si pana la urma am decis sa ma uit la ceva mai recent: The Mechaninc. Film, 2011, Jason Statham, suna promitator. Si chiar a fost…intr-un fel. Ideea filmului nu este rea, fiind vorba despre un asasin platit pus pe razbunare.  Insa cam pe aici se termina vestile buna. Filmul mi-a lasat impresia ca a fost facut la repezeala si cei din echipa de productia au uitat, sau nu au vrut sa se mai uite la el inainte de a-l trimite in cinematografe si pe DVD-uri.

Eu nu sunt genul care atunci cand ma uit la un film sa fiu cu ochi-n patru sa ii caut defectele, greselile de regizare, sau alte minuni. Eu cand ma uit la un film, ma uit la personaje, urmaresc actiunea, in fine, ca tot omul. Insa filmul asta a fost presarat cu greseli, care la un moement-dat devin chiar enervante. Cea mai evidenta si cea care mi-a sarit mie in ochi este ca la un moment dat, in cadru, deasupra personajelor, se poate vedea microfonul tinut deasupra lor. Sa zicem ca nu e mare lucru daca se intampla odata, insa in acest film, s-a intamplat de 5 (cinci)  ori, sau cel putin de atetea ori am observat eu, si cum spuneam, nu sunt genul de om care sa caute astfel de greseli. A mai fost o faza cand mi s-a parut ca in partea de sus a ecranului s-a vazut haionul masinii din care se filma. Am si cateva print screenuri cu care sa dovedesc cele spuse.

Inafara de aceste greseli, filmul este destul de OK si mie chair mi-a placut. Scenele cu impuscaturi sunt grazave, si e misto sa vezi capul unui om disparand de pe umerii acestuia in urma unui glonte, dar chiar e nasol sa vezi cum in mijlocul conversatiei, din mijlocul ecranului coboara un burete negru infipt pe un bat. Acesta se vede la: 0:39:45, 0:48:21, 0:49:22, 1:12:40, 1:14:44.

Ar fi fost un film de nota 9 daca nu il trageau in jos „micile” erori umane si neatentia producatorilor. Deci verdictul final: 8,5!