Nu am avut inspiratie pentru un titlu mai bun, insa pot sa ma declar multumit de mine. In ultimele zile m-am simtit si eu ca in vacanta, si am lenevit toata ziua, insa nu pot spune ca am lenevit degeaba. Adica  da, am cam lenevit, insa s-a mai intamplat ceva: rahatul asta de net de la vodafone a reusit sa scoata din tatani un ardelean. A reusit acum 3 zile sa ma enerveze atat de tare incat am inchis calculatorul si m-am dus la noptiera de langa pat, care e pe post de biblioteca improvizata si am luat ultima carte la care ramasesem. In acest caz citisem cam un sfert din „Stapanul Inelelor: Intoarcerea Regelui”. Nu mai stiu sigur de cate luni ma chinui sa termin seria aceasta de 3 carti, dar parca in ianuarie deja citeam…deci 6 luni cel putin. 3 carti in 6 luni? Pot mai mult de atat!  Dar e drept am avut si scoala, am avut de citit la romana mai multe romane care nu erau pe gustul meu (Ion, Domnisoara Christina, Viata lui Eminescu atat cea dupa Titu Maiorescu cat si cea dupa G Calinescu), in fine am avut ce face. Insa inca de la Bookfest, aveam in biblioteca o carte, care asa inghesuita cum era intre alte carti, ma privea. Ma obliga sa ma uit la ea prin verdele deschis al copertii sale,  scrisul mare „ENZO” era iarasi ceva ce vrand, nevrand imi sarea in ochi si nu imi dadea pace, asa ca am zis ca o sa termin Stapanul Inelelor doar pentru a ma apuca de acea carte. Nu ma intelegeti gresit, nu am citit Stapanul Inelelor in scarba, din contra, mi-a palcut foarte mult si cartile sunt mult, mult mai reusite decat filmele, insa faptul ca acea carte verde ma „vana” m-a ambitionat sa termint „Intoarcerea regelui” mai repede decat as fi facut-o in ritmul meu lenes. Marti seara am terminat Stapanul Inelelor pe la vreo 1 noaptea si m-am dus la culcare fiind prea obosit sa mai fac altceva, iar miercuri peste zi, am fost prea aglomerat ca sa ma gandesc la citit. La toate astea trebuie adaugat faptul ca netul a mers la o viteza decenta. Dar aseara pe la 11 noaptea a inceput sa se duca naibii netul meu si atunci cuprins din nou de suparare, le-am inchis. Atunci m-am dat jos din pat, m-am pozitionat artistic in fata „bibliotecii” mele si m-am prefacut ca ma gandesc ce carte sa aleg. Alegerea era deja facuta, am intins mana si am luat cartea-cu-copertile-verzi.

„ENZO sau Arta de a pilota pe ploaie” de Gareth Stein, asa se numeste cartea care nu mi-a dat pace inca din ziua cand mi s-a lipit efectiv de mana la Bookfest. Daca inca nu ati iesit de pe blog, dati-mi voie sa va spun ca aceasta carte nu e tocmai ce pare a fii. Initial si eu am crezut ca e o carte despre cum sa pilotezi un autoturism, in mintea mea facand legatura cu Enzo Ferrari, cel care a fondat Scuderia Ferrari. M-am inselat amarnic, dar in acelasi timp am avut dreptate. Enzo in carte nu este un mare pilot de curse (inca), este un caine. E drept, e cainele unui pilot de curse semiprofesionist. E drept, cartea are o doza de intelepciune culeasa de pe pista de curse, dar e genul acela de invatatura care iti este de mare ajutor in viata. Si exact asta doreste si Enzo sa faca, doreste sa foloseasca intelepciunea culeasa in aceasta viata a lui, ca si caine, in urmatoarea sa viata cand e convins ca va fi om (pentru ca asa a vazut pe National Geographic). N-as vrea sa comentez mai multe, ca sa nu stric placerea in caz ca am starnit curiozitatea cuiva,  insa e o carte la care am ras cu lacrimi. E foarte interesant sa vezi obiceiurile umane comentate de un caine. In plus, cartea asta m-a facut sa imi apreciez mult mai mult degetele mele opozabile. In fine, Enzo este cel care zice toata povestea, povestindu-ne de pe patul de moarte toata viata s-a, si face asta intr-un mod cu totul unicat.

M-am apucat aseara pe la ora 10 sa „frunzaresc” cartea, incepand de la capitolul 1. Si am tot „frunzarit”, pana cand am fost intrerupt de un telefon, apoi am intrat putin pe mess unde m-am lungit putin la vorba. Cand m-am uitat la ceas am vazut ca e 00:10, asa ca mi-am zis ca mai am timp de un capitol. Am tot citit, cand m-am uitat din nou la ceas era tot 00:10. Cand m-am uitat la alt ceas (unu care mai avea baterie)  am constatat ca defapt era ora 4 dimineata. Si tot atunci am realizat ca am citit cam jumatate din cele 350 de pagini ale cartii. Nicicand nu am citit o carte cu o asemenea usurinta. Nu am mai intalnit pana acum o carte atat de „aerisita”, o citeam dar parca vedeam un film… si totusi, era mai bine decat sa ma uit la un film. Iar in seara asta m-am apucat sa o citesc din nou, iar pana sa imi dau seama, am terminat-o.

M-a luat complet pe nepregatite cartea asta. Cand o vedeam, imi planuiam ca o sa imi ia sa o citesc cam o saptamana (daca nu ma grabesc) si astfel mi-am planuit cam in ce perioade citesc si celelalte carti pe care mi le-am propus. Acuma trebuie sa fac o rearanjare, si sa vad ce urmeaza. Am cateva idei in minte…

Anunțuri
Comentarii
  1. Unknown spune:

    …Eu am citit 3 carti in 3 saptamani…dar eram in vacanta.Eu inca incerc sa termin ultima carte din Ciresarii:))

  2. Bogy spune:

    Felicitari. Mie sa iti spun sincer nu prea mi-au placut ciresarii, poate si pentru ca eram cam tanar cand a TREBUIT sa citesc primul volum (terminasem clasa a 5a) sau poate doar pentru faptul ca a trebuit sa citesc cartea.
    Nu suport sa citesc o carte pentru ca „trebuie”. Daca imi zice cineva „trebuie sa citesti cartea X” automat capat o antipatie pentru cartea respectiva. O citesc pentru ca „trebuie” dar pana acum n-am facut-o cu placere 😀

  3. […] mai scris despre carte: Bogy’s life / Booking […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s