Nu prea am stiut ce titlu sa ii dau articolului, mai ales ca presimt ca si acesta va sfarsii a fi o tocanita in care eu o sa imi arunc toate franturile de idei care imi trec acum prin minte si apoi o sa le amestec cu nepasare pana cand nimeni nu o sa mai inteleaga nimic.

Pentru inceput, permiteti-mi sa ma laud ca scriu din nou de la laptop, nu de pe telefon cum am facut cu toate postarile recente. Recunosc ca desi nu tocmai perfecta, tastatura QWERTY de la telefonul meu imi place foarte mult. Sunt inca surprins de faptul ca postez de pe laptop pentru ca sunt intr-un loc unde n-ar trebuii sa am internet: la bunici. Nu, de data asta nu mai sunt in Maramures, sunt mult mai aproape de civilizatie, la Targoviste. Tocmai asta face sederea aici atat de dificila. In Maramures duceam o viata sedentara intr-un mediu sedentar. Acolo timpul are alta valuare. Acolo rar vezi un om pe strada, chiar si acela dandu-ti de inteles ca e constient de faptul ca are tot timpul din lume sa ajunga la destinatie si sa faca ce are de facut. Acolo e locul unde imi place sa citesc; acolo nu poti face altceva: ori citesti, ori dormi ori te uiti la televizor. Dintr Minimax, Antena 1, Kiss TV, ProTV si Etno TV eu tot timpul aleg cititul. Si pot sta sa citesc o zi intreaga ca nu ma deranjeaza nimeni si nu am altceva de facut. Nici semnal la telefon nu prea e, deci nu pot da un refresh pe Facebook din cand in cand. Si asta imi place!

Aici in Targoviste, lucrurile se schimba putin: stau la bloc, etajul 4, am antelene de semnal la telefon 5 etaje mai sus, prin fata blocului trec intr-una masini, poti simti vibratia orasului, oameni care sa grabesc ca au de ajuns undeva si asta imi place. Asta e genul de viata la care imi place sa fiu conectat; din pacate eu ma aflu la 4 etaje deasupra acestei vieti si mi-e aproape imposibil sa ajung la ea.

Se pare ca bunicilor mei din partea tatei le este foarte greu sa inteleaga ca eu urmeaza sa implinesc 17 ani nu 1,7. In bunica mea exista un real instinct de protejare a nepotului ei. E dureros ca trebuie sa duc o munca de convingere de 15 minute sa o conving sa ma lase sa ma duc pana la chioscul de la parter. Cand merg cu ei pe strada e si mai amuzant. Ma amuza cum bunica simte nevoie sa ma prinda de mana cand traversam o trecere de pietoni nesemaforizata. Ma amuza (si ma intristeaza) cum de fiecare data cand sunt pe strada si din fata vine una sau mai multe fete, bunica vine langa mine, ma ia de brat si ma trage mai intr-o parte. Nu sunt sigur daca face asta ca sa ma apere pe mine de fete, sau ca sa le apere pe fete de mine. Si cel mai tare ma amuza felul in care, in momentul in care la stiri a aparut o secventa scurta ce doua persoane (un el si o ea) ce se sarutau, bunica mea a butonat instantaneu. Cateodata ma surprinde cum din parinti asa conservatori a iesit tata, eu extrovertit si jumate, un parinte la granita dintre libertin si nepasator fata de cum isi ocupa fiul sau timpul. Dar pe de alta parte inteleg: unul care a fost tinut in haturi de mic, de cum va scapa, se va exterioriza cu toata fiinta lui, pe cand unu ca mine care a avut „poarta deschisa” de mic, nu are interes sa fie foarte extrovertit. Nu stie cum e sa fii inchis deci nu se bucura de libertate. Filozof mai sunt!

Cat am fost aici, astea 3 zile pana sa descopar ca un vecin are un router wireless care nu necesita parola sa te conectezi, am stat mai toata ziua in pat si am citit. Spre seara era necesar sa iesim toti din casa prin parc, unde bunica are grija sa ma fereasca cu trandete de pericolul fetelor imbracate sumar de prin parc. Oricum, sunt destul de fericit si ca am citit mai ales ca abia mi-am luat mintea de la alte porcarii care desi nu ar mai trebuii sa prezinte interes pentru mine, inca o fac. Prima carte pe care am pus mana cand am ajuns aici a fost una pe care am cumparat-o in drum spre bunici, de la o librarire de langa Gara de Nord. Se cheama „Nepovestitele trairi ale templierilor romani” si e scrisa de Adrian Voicu. Stiu, e un nume lung, mi-a luat ceva mai mult pana l-am retinut corect, insa ideea este ca e o carte la care am ras la fel de tare ca la un film de comedie. Il respect pe autor pentru ingeniozitatea cu care a ales numele personajelor, si pentru dialogurile savuroase. Intr-un fel cartea asta ma face sa regret ca nu traiesc in secolul XIV in care in orice carciuma intrai, gaseai o fetiscana cat-de-cat draguta care sa iti sara in brate si sa te care spre ceva ce seamana a pat. Oricum, cartea e una care a capatat un loc fruntas pe lista mea cu carti de recomandat celor interesati. Iar in seara asta m-am apucat de O calatorie spre centrul pamantului. Desi mort de mai bine de 100 de ani, Jules Verne e unul din putinii francezi pe care il admir si care imi place cum scrie. Iar cartea asta pare chiar interesanta. Daca plictiseala si curiozitatea ma vor impinge sa o termin la timp, urmatoarea pe lista cred ca e „Fram ursul polar”. Mereu mi-a placut cum suna titlul asta si cred ca a venit vremea sa o citesc si pe asta. Oricum toate astea depind de cat de puternic e semnalul de la router-ul vecinului necunoscut si daca o sa tina sau nu aparatul in priza.

Oricum, mai bine in lumea mea fantastica a cartilor, decat ancorat la 4 etaje deasuprea realitatii. Bine ca Miercuri ma intorc acasa 🙂

Anunțuri
Comentarii
  1. M spune:

    „router”

  2. […] Gulea, NeaCostache, Dorinescu, Bogy, iYli, Fan SF. Sper să nu fi făcut niscai […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s