Arhivă pentru Octombrie, 2011

Zilele trecute sarind din site in site am dat peste un clip pe YouTube. Cred ca l-am luat de la FunnyBlog, dar oricum ideea e ca filmuletul mi s-a parut foarte interesant, insa citind comentariile de pe acolo am ajuns sa imi pun si eu aceeasi intrebare. Inainte sa ajungem la intrebare, uitati filmul:

Intrebarea cea mare care apare dupa filmuletul asta este, cum il clasificam pe omul asta? Este un performer, un entertainer, cineva care chiar isi merita banii pentru ca presteaza o munca nobila, sau ii spunem simplu cersetor cu imaginatie si cu asta basta? Daca ar fi sa mergem pe a doua varianta, singurul argument pe care il vad si eu stand in picioare este acela ca si prin orasele noastre sunt mai multi cantereti de strada, varstnici sau tineri, care canta ba la vioara, ba la chitara, ba la xilofon, ba la acordeon si pe care toti ii numim cersetori. Poate e greseala noastra.

In schimb, e de apreciat omul acesta prin voiosia cu care canta, mesajul pe care il transmite si mai ales, faptul ca in inima americii el a auzit de Romania, de Bucuresti si stie si „Te iubesc”. Asta deja denota pasiune pentru ce face si nu prea iti vine sa ii plangi de mila cand il vezi sau il auzi. Deci dupa PAREREA VOASTRA, este el un cersetor inovator sau un artist care prefera sa se afle in mijlocul publicului sau? Intra si violonistii si chitaristii nostri stradali in aceeasi categorie cu el, sau acesta e diferit?

Eu sincer nu il privesc pe omul asta ce pe un nevoias, ba chiar zic ca merita mai multa admiratie decat unele vedete.  Oricum ar fi, daca vreodata norocul o sa mi-l scoata in fata, o sa scot si eu niste bani din buzunar pentru el 🙂

Se duce tineretea

Posted: 19/10/2011 in Din viata mea

Ce repede trece vremea! Parca numa ieri eram un copil mic si zburdalnic, jucandu-ma toata ziua la bunci in vacante si toata ziua in fata blocului cand nu erau vacante. Bine, n-a fost chiar asa. Nu m-am mai jucat in fata blocului de cand aveam 7 ani si 9 luni pentru ca nu imi placea cum se jucau ceilalti copii si cum ma tratau, iar pe la bunici sincer nu mai stiu ce faceam. Stiu sigur ca nu aveam parteneri de joaca, inafara de catelusul vecinilor, insa ce faceam toata ziua pe acolo nu prea mai stiu. Cred ca ma dadeam in leagan sau faceam castele si cetati de nisip. Oricum vorbesc deja de lucruri ce chiar si pentru mine au ajuns istorie; lucruri pe care nu le-am mai facut de o caruta de ani, iar astazi am realizat un lucru: am imbatranit!

Din frageda pruncie imi amintesc clar cateva lucruri: uram cand tata era adormit si se ducea sa traga un pui de somn imediat dupa masa cand eu aveam chef de joaca, si nu intelegeam cum poate cineva sa stea intr-un loc si sa nu vrea sa faca nimic. Astea au fost misterele copilariei mele. Ei bine, acum, la capatul unei vieti pline de incercari, de bucurii, de regrete, ma regasesc in aceasi situatie ca si cei care odinioara erau mai invarsta ca mine. Imi place sambata si duminica, dupa o masa copioasa, sa trag un pui de somn; ba chiar ii simt nevoia, si am ajuns sa imi petrec ore uitandu-ma la un foc.

Aici as putea sa profit de ocazie si sa ma laud din nou ca de 4 zile am semineu in casa, dar n-o s-o fac. O sa va spun doar ca seara, dupa ce ajung acasa, dupa ce invat cate ceva, dupa ce ma plictisesc de internet, cobor in bucatarie, iau ziarul zilei de ieri, il mototolesc, il bag in soba, asez peste el cateva crengute uscate, apoi cateva lemne mari, apoi un chibrit si apoi stau si ma uit prin fereastra de sticla sa vad cum ia foc si cum arde. Si stau asa cu orele. Ieri o jumatate de ora, acum 2 zile am stat doua ore, azi o ora si un pic… nu te mai saturi de focul ala! E banal si in acelasi timp fascinant sa vezi cum ard lemnele, sa mai pun cate un lemn pe foc, sa simti caldura cum se raspandeste incet in toata camera, e mai tare decat televiziunea HD. Adica cel putin aici n-am pauze publicitare enervante. Oricum asta cred ca este unul din semnele ca viata ta a ajuns mai plictisitoare decat e normal sa fie. Adica inteleg odata sa ramai cu ochi-n foc pentru cateva minute, dar chiar asa?

Si ca tot vorbeam de lucruri mai mult sau mai putin mature, vineri 21 abia am motiv sa chiulesc de la liceu. Motivul? Pai e a 4 intalnire aniversara a celor din ClubSeat, iar eu nu pot lipsii din moment ce am fost la celalte 3. E singura data pe an cand chiulesc cu buna stiinta si nu imi pare rau de ceea ce pierd la scoala. Anu asta voi pierde un test la fizica si unul la informatica. Bine ca pe cel la romana l-am dat astazi si ca nu a fost si acesta programat tot pentru vineri. Pana una alta  nu cred ca mai are rost sa intre cineva pe blogul asta pana duminica seara sau chiar luni seara. Daca o sa am WiFi si daca o sa am chef, si daca o sa am timp (desi mai mult ca sigur nu) si DACA voi fi in deplinatatea facultatilor mintale non-alcoolice, atunci o sa mai postez ceva. Daca nu, va doresc de pe acum un week-end minunat … al meu sigur va fi!

Pentru sufletele boeme sau pentru cei amatori de literatura de calitate, imi pare rau sa va dezamagesc, dar acest articol nu va fi in niciun caz atat de artistic precum titlul sau. Practic acest articol este tentativa mea de a continua Jurnalul unui somnambul, dar fara s-o recunosc in mod direct. Oricum, ideea pentru acest articol mi-a venit azi noapte, cand pe la 1 nopatea eu nu puteam sa dorm. Ce faceam eu la ora aia? Ei bine, ma rasuceam in pat de pe o parte pe alta.

Ma tot fremata fiecare zgomot care se auzea, aveam impresia ca cineva sau ceva umbla prin podul de langa camera mea. Acest lucru era insa imposibil. Mi-am petrecut toata ziua de sambata si un sfert din cea de duminica in acel pod schimband dusumeaua si punand vata minerala, si stiu 100% ca nu are ce sa miste pe acolo; nici macar muste. Cu acest gand bine intepenit in minte, m-am pus pe cautat alte surse si scuze pentru vizitatorii din capul meu. Brusc mi-am adus aminte de vremurile de acum mai bine de 2 ani cand eram la Turda. Patul este acelasi, l-am adus cu mine cand am venit; ceea ce nu mai imi amintesc este fix ultima noapte dorminta in el cand eram la Turda. Oricum asta nu mai conteaza, am un milion de alte nopti petrecute la Turda in patul asta la care sa ma gandesc. Si tot gandindu-ma asa, mi-am dat seama ca ceva imi lipseste. E acelasi pat, eu sunt aproximativ acelasi, e aceeasi caldura in pat, doar ca la Turda aveam un element in plus. Cocotat la etajul doi al blocului, camera mea era cea cu fereastra spre fata blocului, iar prin fata blocului meu trecea (si inca trece)  soseaua E60. Pe vremea aceea nu se deschisese autostrada, deci toate masinile si TIR-urile care vroiau sa ajunga in orice colt de tara, treceau prin fata geamului meu. O sa ma credeti scrantit daca va spun ca a ajuns sa imi lipseasca zgomotul masinilor trecand pe strada chiar si la 3 dimineata. Era ceva in tonalitatea cu care rotile masinilor muscau din asfalt care imi usura somnul; ma facea sa visez mai frumos. Tot timpul stiam ca am in apropiere oameni ocupati, oameni care calatoresc cu masina, toata noaptea, unii de capul lor, altii cu iubitele, nevestele sau prietenii, oameni care pleaca departe de casa, sau care in acel moment se aflau departe, macinati de un dor de casa. Puteam sa dorm linistit pentru ca ii stiam aproape si intr-un fel stiam ca nu peste atat de mult timp, o sa vina si vremea mea cand o sa pot sa plec si sa imi petrec noptile la volan, departe de casa, de unul singur la caldura masinii.

Aici la periferia Bucurestiului, lucrurile stau diferit. Pe aici nu trec constat masini, defapt noaptea nu prea trec masini. Pe aici nu trec TIR-uri incarcate care pleaca spre destinatii indepartate, nu circula soferi obositi tinuti trezi doar de dorul de familie. Nu se aude noaptea niciun motor, nu simti vibratia pamantului cand trece o masina, nu ii auzi rotile strangand sub ele asfaltul inca din departare; in schimb auzi o multime de alte chestii mult mai infioratoare. Auzi apa cum se scurge pe acoperis, auzi vantul cum urla dusmanos printre putinele frunze inca prinse de crengi, auzi copacii cum gem greu incercati de forta vantului. Enervant e ca te mai trezesti si cu cate-o pasere care se plimba cu ghearele ei pe tabla de pe acoperisul meu.  Un sfat in caz ca patiti asta vreodata: in niciun caz sa nu deschideti geamu sa o alungati! De ce? Pai la inceput o sa vi se para ca a functionat, bestia a decolat. Dar imediat ce inchideti geamu, pasarea, cu mintea ei diabolica, se intoarce, aterizeaza, si le striga prietenilor: „Hei, veniti aici! Din gaura asta a iesit un fel de dihor da’ mai mare! Haideti toti sa sarim pe vizuina lui, poate il speriem si il putem manca! Ne hranim 2 zile cu asta!” iar voi o sa va treziti cu o armata de inaripate marseluind pe tavanul vostru atat de galagios incat o sa ajungeti la stadiul in care chiar o sa va credeti dihor.

Deci intre o noapte linistita in care aud pana si oftatul de usurare scos de o pasare cand defecheaza pe geamul meu si o viata petrecuta la marginea E60-ului, cred ca v-ati dat pana acum seama ce as alege fara sa clipesc!

Nu stiu cat de comun e termenul de soimanit [șoimănit] prin zona voastra asa ca pentru a nu va face aluzii aiurea, va spun eu ca inseamana un fel de beteag, lezat, ranit, convalescent.

Ideea e ca azi a fost o zi de sambata care se anunta idioata. E octombrie, e frig, era inorat, exact ingretientele pe care nu le vreau intr-o zi de week-end. Mi-am dat seama ca va fi o zi nasoala atunci cand tata vine in camera mea la 8 jumate (dimineata) si imi zice sa ma imbrac repede. Motivul era acela ca trebuia sa izolam podul. Si prin noi, ma refer la eu si cu un fost coleg de serivi de-al tatei acum pensionat, adus special de la Turda pentru asta. In timpul in care noi trebuia sa trudim din greu in podul ala infrigurat prin care batea vantu, tata urma sa demonteze o soba veche si inutila din bucatarie si sa monteze un semineu. Si ne-am apucat de munca: scoate placile de lemn din podea, pune vata minerala, inlocuiestele cu bucati noi de lemn. Asta insemna ca placile alea mari de 3 metri lungime trebuiau manevrate si taiate la dimensiune. Nu ar fi fost o chestie chiar atat de nasoala, dar a trebuit sa muncim aplecati la 90 de grade, cel putin pentru ca lucram in zona in care acoperisul era in panta. Si pentru ca eu eram cel mai tanar, si pentru ca eram cel mai slab, si pentru ca nu era democratie, eu a trebuit sa hamalesc lemnele, sa le aranjez, sa le tai, sa le asez. Singura munca de care am fost scutit, a fost insurubatul suruburilor. In timp ce eu ma chinuiam cu sortatul, depozitatul, taiatul si masuratul, prietenul tatei imi dadea indicatii si facea aproape aceleasi operatii ca si mine, doar ca el le facea in zona in care puteai sta vertical. Dupa 12 (douasprezece) ore de hamalit lemne stand aplecat, am terminat munca.  Nu va pot spune ce bucurie a fost in subconstientul meu, si ce intepaturi dureroase au fost in spatele meu cand am incercat sa il indrept.

L-am mai indreptat eu de cateva ori pe parcursul zilei, insa indreptatul ala de „am terminat” e cel mai satisfacator si cel mai dureros. Acum gasesc foarte satisfacator sa stau intins pe spate, pe jos langa pat. Podeaua cea dreapta si tare imi face tare bine la spate.

Ciudat insa este faptul ca, desi durerile pe care le resimt acum in spate si in antebrate o sa se amplifice exponential pana maine, ziua de azi mi-a placut. A fost misto sa vad cum e posibil sa transpiri stand intr-un tricou cu maneca scurta, la jumatatea lui octombrie intr-un pod in care bate vantu ca afara; a fost fain sa vad cum e sa inhalezi atata praf si rumegus incat un doctor ti-ar zice ca ar fi fost mai sanatos sa ma apuc de fumat;  a fost misto sa frec fierastraul ala pana mi-a amortit mana si ma durea insasi faptul ca mi-era atasata la corp. De bine de rau m-a scos din rutina si mi-a dat un motiv sa nu vegetez la calculator. Macar stiu ca nu m-am plictisit. Adevarata aventura incepe insa maine (care de cand tot scriu la articolul asta, a devenit „azi”) cand va trebuii sa ma apuc de teme, iar mana mea dreapta va trebui tractata ca sa mimeze miscarea. Oricum, duminica va fi o zi interesanta.

Leapsa zilei

Posted: 13/10/2011 in Balarii
Etichete:, , , ,

Cred ca mai corect spus ar fi „Leapsa trimestrului”; n-am mai postat o leapsa pe blog de foarte, foarte mult timp. Pe aceasta am preluat-o de pe un blog proaspat descoperit anume: Mandarina Vesela. Uitati ce mi se cere:

1)Luați cartea cea mai apropiata,deschideți la pagina 18 și scrieți aici rândul al 4-lea
„Au construit temple la fel de mari ca un oras intreg. In fata acestor”

2)Fără să verificați,cât e ora?

21:32

3)Verificați!
21:26  Traiesc viitorul….in prezent!

4)Cum sunteți îmbrăcat/ă?
Blugi, tricou si pe deasupra o camasa

5)Înainte de a răspunde la acest chestionar pe ce vă uitați?
Pe fereastra unei conversatii de mess 🙂

6)Ce zgomot auziți în afara calculatorului?
„Zgomotul” muzicii. Adica aceasta

8)Ce ați visat ieri noapte?

Ca nu mi-a sunat ceasul desteptator. A fost un vis tare frumos

9)Când ați râs ultima oară?
Inainte sa incep chestionarul. Incerc sa fiu serios.

10)Ce aveți pe pereții încăperii unde sunteți?
O bucata de polistiren plina cu hartiute prinse in pioneze, si un poster cu o pantera neagra.

11)Dacă ați deveni milionar peste noapte,care ar fi primul lucru pe care l-ați cumpăra?
O cola.

12)Care este ultimul film pe care l-ați văzut?
The green mile

13)Ați văzut ceva neobișnuit azi?
Un mosneag care a inceput sa dea cu toiagul in oameni ca sa se poata suii primul in 385. Desi in bucuresti asta nu e chiar „neobisnuit”

14)Spuneți-ne ceva ce nu știm încă.
Sunt mai inteligent decat par.

15)Care a fost ultima chestie pe care ai văzut-o la televizor?

Megauzine: Mercedes, pe National Geografic :))

Leapsa asta e disponibila pentru oricine se incumeta sa o incerce. Cu conditia sa lase un comentariu (si eventual un link)  cu incercarea 😛