Jurnalul unui somnambul #11

Posted: 08/10/2011 in Din viata mea

Deci azi a fost vineri, oficial sunt in week-end!

Surprinzator e faptul ca inca sunt treaz dat fiind ca si aseara am dormit tot 4 ore. Dupa o jumatate de litru de cafea ce s-au terminat pana la 9: 30, cele 3 ore de fizica cu diriga de azi au devenit mult mai suportabile, au redevenit logice, si chiar cred ca am si invatat ceva. Dupa aia au fost doua ore de TIC care n-au fost altceva decat ore de socializare atat face2face cat si online, iar apoi o ora de romana.

Aceasta e destul de greu de analizat; din punctul de vedere al unui elev lenes si neinteresat, ora a fost misto pentru ca nu am scris foarte mult, iar in schimb doamna profesoara ne-a vorbit. Dat fiind ca eu nu sunt acel lenes neinteresat, va pot spune ca ora de romana de azi a fost o dureroasa calatorie in timp. De ce? Pentru ca in timpul unei paranteze de la lectie, am inceput sa recapitulam timpurile verbale (ceea ce e OK), iar apoi am trecut la pronume, cazuri, adverbe, locutiuni si alte cuvinte care se loveau de urechile mele cu acelasi efect pe care l-a avut o anumita bomba in ’45 in micul oras Hieroshima. Adica lectia de azi nu  a facut altceva decat sa imi aminteasca cat de mult imi displacea gramatica in generala, cate emotii aveam cand aveam tema de analizat ceva, cand asculta , cand avea catalogu deschis in apropia paginii mele si multe astfel de amintiri care nu mi-au facut viata de elev gimnazial extrem de amara, atunci cand aveam de facut orice altceva decat compuneri si creatie.  Ma consolez cu gandul ca asta a fost o lectie trecatoare, si ca o sa pot din nou sa ma departez (pentru cat mai mult timp) de partea sintactica a cuvintelor.

Alt lucru care mi-ar placea sa il fac ar fi sa stiu ca maine pot dormi pana ma acresc de somn, insa durul adevar este ca la ora 8:45 trebuie sa fiu la liceu. De ce? Excursie la facultatea de fizica. Consecinta? Nici maine nu pot lasa acasa sticla de cafea!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s