Linistea noptii

Pentru sufletele boeme sau pentru cei amatori de literatura de calitate, imi pare rau sa va dezamagesc, dar acest articol nu va fi in niciun caz atat de artistic precum titlul sau. Practic acest articol este tentativa mea de a continua Jurnalul unui somnambul, dar fara s-o recunosc in mod direct. Oricum, ideea pentru acest articol mi-a venit azi noapte, cand pe la 1 nopatea eu nu puteam sa dorm. Ce faceam eu la ora aia? Ei bine, ma rasuceam in pat de pe o parte pe alta.

Ma tot fremata fiecare zgomot care se auzea, aveam impresia ca cineva sau ceva umbla prin podul de langa camera mea. Acest lucru era insa imposibil. Mi-am petrecut toata ziua de sambata si un sfert din cea de duminica in acel pod schimband dusumeaua si punand vata minerala, si stiu 100% ca nu are ce sa miste pe acolo; nici macar muste. Cu acest gand bine intepenit in minte, m-am pus pe cautat alte surse si scuze pentru vizitatorii din capul meu. Brusc mi-am adus aminte de vremurile de acum mai bine de 2 ani cand eram la Turda. Patul este acelasi, l-am adus cu mine cand am venit; ceea ce nu mai imi amintesc este fix ultima noapte dorminta in el cand eram la Turda. Oricum asta nu mai conteaza, am un milion de alte nopti petrecute la Turda in patul asta la care sa ma gandesc. Si tot gandindu-ma asa, mi-am dat seama ca ceva imi lipseste. E acelasi pat, eu sunt aproximativ acelasi, e aceeasi caldura in pat, doar ca la Turda aveam un element in plus. Cocotat la etajul doi al blocului, camera mea era cea cu fereastra spre fata blocului, iar prin fata blocului meu trecea (si inca trece)  soseaua E60. Pe vremea aceea nu se deschisese autostrada, deci toate masinile si TIR-urile care vroiau sa ajunga in orice colt de tara, treceau prin fata geamului meu. O sa ma credeti scrantit daca va spun ca a ajuns sa imi lipseasca zgomotul masinilor trecand pe strada chiar si la 3 dimineata. Era ceva in tonalitatea cu care rotile masinilor muscau din asfalt care imi usura somnul; ma facea sa visez mai frumos. Tot timpul stiam ca am in apropiere oameni ocupati, oameni care calatoresc cu masina, toata noaptea, unii de capul lor, altii cu iubitele, nevestele sau prietenii, oameni care pleaca departe de casa, sau care in acel moment se aflau departe, macinati de un dor de casa. Puteam sa dorm linistit pentru ca ii stiam aproape si intr-un fel stiam ca nu peste atat de mult timp, o sa vina si vremea mea cand o sa pot sa plec si sa imi petrec noptile la volan, departe de casa, de unul singur la caldura masinii.

Aici la periferia Bucurestiului, lucrurile stau diferit. Pe aici nu trec constat masini, defapt noaptea nu prea trec masini. Pe aici nu trec TIR-uri incarcate care pleaca spre destinatii indepartate, nu circula soferi obositi tinuti trezi doar de dorul de familie. Nu se aude noaptea niciun motor, nu simti vibratia pamantului cand trece o masina, nu ii auzi rotile strangand sub ele asfaltul inca din departare; in schimb auzi o multime de alte chestii mult mai infioratoare. Auzi apa cum se scurge pe acoperis, auzi vantul cum urla dusmanos printre putinele frunze inca prinse de crengi, auzi copacii cum gem greu incercati de forta vantului. Enervant e ca te mai trezesti si cu cate-o pasere care se plimba cu ghearele ei pe tabla de pe acoperisul meu.  Un sfat in caz ca patiti asta vreodata: in niciun caz sa nu deschideti geamu sa o alungati! De ce? Pai la inceput o sa vi se para ca a functionat, bestia a decolat. Dar imediat ce inchideti geamu, pasarea, cu mintea ei diabolica, se intoarce, aterizeaza, si le striga prietenilor: „Hei, veniti aici! Din gaura asta a iesit un fel de dihor da’ mai mare! Haideti toti sa sarim pe vizuina lui, poate il speriem si il putem manca! Ne hranim 2 zile cu asta!” iar voi o sa va treziti cu o armata de inaripate marseluind pe tavanul vostru atat de galagios incat o sa ajungeti la stadiul in care chiar o sa va credeti dihor.

Deci intre o noapte linistita in care aud pana si oftatul de usurare scos de o pasare cand defecheaza pe geamul meu si o viata petrecuta la marginea E60-ului, cred ca v-ati dat pana acum seama ce as alege fara sa clipesc!