Prima dragoste

Posted: 25/12/2011 in Din viata mea

Din pacate, n-am ce face si desi mi-as dorii din suflet sa sar peste acest articol, nu pot. Trebuie sa scriu Povesteste despre prima iubire si primul sarut. Urasc partea asta. Defapt detest orice moment cand cineva ma intreaba de prima dragoste, sau de cate iubite am avut, sau de primul sarut. Cred ca sunt singurele intrebari pe care le evit pe cat posibil, in rest sunt in stare sa raspunde la ORICE intrebare ce tine de mine/preferintele mele/experientele mele.

In fine, prima dragoste: mi-ar placea sa zic ca n-am descoperit-o inca, dar presimt ca as mintii. Ideea e ca mic fiind, pe la 13-14 ani, m-am ferit oarecum de faza asta cu dragostea. Nu ma simteam pregatit, nu prea am cautat. Culmea e ca in perioada aia chiar as fi avut cu cine „experimenta”, dar orgoliul meu zicea „Nu, lasa mai incolo”. Nu mai tin minte si restul argumentelor, insa la vremea aia pareau solide. Ajuns la liceu lucrurile s-au schimbat putin. Mi-am pastrat la inceput reticenta, dar apoi incet incet am inceput sa caut, si sa caut, si sa caut…si inca mai caut. La mine e si o problema de comunicare/timiditate, dar o tratez si pe aia. Ideea e ca lucrurile n-au mers chiar cum am vrut eu.

Prin noiembrie 2011, intr-o seara, pierzandu-mi timpu pe net am primit o cerere de Add de la o fata. Nu o cunosteam, dar asta nu e ceva neobisnuit, asa ca am inceput sa vorbim. Si ne-am inteles bine, asa ca am continuat sa vorbim. Tin minte ca, eu insami am zis la inceput ca „o sa ramanem prieteni foarte buni”, caci nu prea ma tentau relatiile virtuale; chit ca si fata era tot din Bucuresti, din sectorul 6, deci chiar aproape de mine. De Craciun, incercand sa fiu baiat bun, i-am trimis un sms cu urari de bine. Atat de bine i-am urat ca pana in Martie n-am mai stiut nimic de ea.  In martie brusc a reaparut pe mess, si-a motivat absenta cu o „lipsa de chef”, iar eu am decis ca merita sa ii dau o a doua sansa, asa ca am inceput sa stam din nou de vorba.  De data asta ne-am inteles chiar mai bine ca prima data, chiar daca nu mai vorbeam pe mess aproape deloc, vorbeam prin mesaje si la telefon cu orele. Perioada Marie-Mai pot spune ca a fost cea mai buna a anului. Incepuse chiar sa imi placa de ea, si din mai multe apropouri trimise de ea, deduceam ca sentimentul ar fi fost reciproc. Cum niciodata nu am prins-o destul de libera incat sa iesim la un suc sau ceva, am decis sa ii fac o surpiza si am reusit sa ma vad cu ea, mergand la festivitatea ei de premiere, de sfarsit de an scolar. Am vorbit cca. 90 de secunde, dupa care a trebuit sa plece, insa si eu regretam ca m-am vazut cu ea: nu mi-o mai puteam scoate din cap! Arata mult mai bine ca in poze 😀 Am mai vorbit putin la telefon si a ramas ca ne intalnim cam intr-o saptamana. Am stabilit data si locul, iar din acel moment n-am mai stiut nimic de ea. N-a mai vrut sa raspunde la telefon, la mesaje, pe mess ori ma avea la ignore, ori al invisible, pe scurt nu prea i-a placut de mine. Pana in septembrie cand primesc de la ea o cerere de prietenie pe FB, toate bune si frumoase, doar ca desi era online, refuza sa vorbeasca cu mine sau sa imi raspunda la mesajele de pe chat. Asa ca intr-o seara, obosit fiind dupa una din priemele zile de scoala, antrenat si de muzica ce o ascultam, i-am dat delete de la prieteni, de pe mess si cam de peste tot. Numarul de telefon inca nu m-am indurat sa i-l sterg, nu stiu de ce.  Oricum, evit sa vorbesc despre asta. Nu-mi place sa ma vait atata dintr-un nimic, chiar daca din cand in cand ma mai gandesc la ea… in fond, ea nu prea avea nicio vina. M-am convins de asta prin vara, cand vorbeam cu o fata pe mess, dezbateam cam aceleasi subiecte, bateam tot felul de apropouri mai mult sau mai putin sentimentale, cand m-am gandit mai bine am ajuns la concluzia ca eu ii bateam fatei acelea aceleasi apropouri care imi erau si mie batute cu cateva luni inainte..doar ca nu tineam deloc la ea. Deci pana la urma „prima mea dragoste” a actionat corect; a respectat regula impusa chiar de mine, cu „ramanem doar prieteni”, iar eu am fost prostu care am inceput in timp sa imi fac iluzii. 1-0 pentru ea..

De primul sarut nici nu mai are rost sa amintesc, se aplica si aici principiul de mai sus: in „tinerete” am zis ca astept persoana potrivita etc, iar acum nu mai am ocazia. Concluzia o trageti voi singuri, eu ma duc sa ma rasfat cu o Cola, articolul asta mi-a prajit neuronii (nu ca ar fi fost greu de scris, dar a fost greu de destainuit)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s