Noaptea din tren

Posted: 24/04/2012 in Din viata mea, Drumuri

Am scris in urma cu cateva zile, un post de pe telefon, plangandu-ma despre ce drum lung si imputit ma asteapta de la Baia Mare pana la Bucuresti si despre ce colegi de compartiment am nimerit. Cred ca e un moment bun sa povestesc macar pe scurt si continuarea drumului. Dupa ce am pornit din Baia Mare, in vagonul nostru de 8 persoane, in care pe atunci eram doar 6, au mai venit inca doua (ceva gen ca in melodia aceea „In casuta cu alune…”). O familie, el si ea, pe la 40-50 de ani care se intorceau din concediu. Pareau OK, daca individa n-ar fi povestit tot drumul „tragedia” crunta prin care a trecut atunci cand la receptia hotelului i-au adus cafea cu lapte in loc de cafea fara lapte. Unii oameni au o viata prea linistita… Tot ea a facut valuri (la propriu) atunci cand i-a cerut butoiasului de fata a babei sa faca schimb de locuri, caci ea trebuie sa mearga numai cu fata. Valurile de care vorbesc au fost cele de grasime de pe corpul fetei cand s-a ridicat. Oricum tot taranul a fost cheia spre un trai mai bun.

Cam la o ora dupa ce am pornit din Baia Mare, omului nostru i se face foame. Barbat pregatit scoate din sacosa o paine facuta la cuptor, rupe un colt, musca din el, iar apoi scoate din sacosa o sticla de 1,5 litri de lapte acru. Si incepe sa mananece: un colt de paine, o gura de lapte. Nu stiu daca asta a fost ritmul lui, pentru ca in secunda 2 eu am iesit pe coridor, unde am constata ca inafara de compartimentul nostru full, restul vagonului era gol, cu vreo 2-3 exceptii. La nici 10 sec dupa mine, iese si tipa draguta din colt. Pana atunci nu mai vorbisem cu ea, dar pentru ca amandoi am iesit pe hol din cauza meniului omului, am decis sa incepem conversatia de acolo. Nu apucam sa schimbam 3 cuvinte, ca, manat de curiozitate si gonit de miros, apare si studentul pe hol. Asa ca am inceput sa vorbim pana ne-am retras intr-ul alt compartiment de 4×4, unde ne-am lungit in toate partile  si in care am ramas restul calatoriei.

Multumita mie, ne-am putut uita la un film pe laptopul meu, si multumita fetei, care intre timp am aflat ca se numea Roxi, am putut juca si un joc de carti. La care am mancat bataie grav.  Pana la urma n-a mai dormit nimeni in noaptea aceea si eu personal nici nu am remarcat cand s-a facut ora 6 dimineata de am ajuns in Bucuresti. Nu stiu cata lume isi poate imagina ce placut e sa stai relaxat de vorba cu 2 persoane pe care nu le-ai mai vazut in viata ta, povestind absolut orice iti trece prin cap, stiind ca la rasaritul soarelui cu totii vom devenii straini unul pentru celalalt si tot ce ne va ramane va fi amintirea noptii. Trebuie sa recunosc ca genul acesta de prietenie de-o noapte mi-a facut un bine nespus, ca sa nu mai vorbesc de placerae de a intra in mintea unor necunoscuti, a le afla povestile de viata doar pentru ca odata cu rasaritul sa ne continuam fiecare drumu in directia lui.

Daca as avea certitudinea ca as mai gasii oameni de viata in tren, as fi tentat sa mai imi cumpar odata un bilet dar tot mi se pare o loterie riscanta mersul asta cu trenul 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s