La marș spre inamic

Posted: 26/12/2012 in Din viata mea

Cu siguranță oricine citește blogul meu știe cât de mult îi iubesc eu pe francezi și cât de mult mi-ar plăcea să le dau foc la unii dintre ei. Ei bine, în această vacanţă nouă (mie și alor mei) ni s-a oferit ocazia să mergem în vizită la un fost coleg de facultate de-al tatei, ați ghicit, la Paris.
Faza de pregătire a fost cum a fost pentru că niciunul dintre noi nu realiza cu adevărat ce urma să facem. Nici măcar acum când scriu acest articol dintr-o parcare din Paris nu îmi vine să cred că mă aflu aici, în țara în care nu vroiam să mă găsesc. Bineînțeles că drumul nu a fost lipsit de evenimente.
Ca să clarificăm lucrurile am plecat pe ruta Baia Mare-Satu Mare-Budapesta-Nuernberg-Paris. Primul șoc a fost la scurt timp după ce am intrat în Ungaria: CD Playerul a decis să facă grevă şi după ce a înghiţit un CD, n-a mai vrut nici să-l cânte, nici sa-l scuipe. Așa că am rămas fără muzică într-un moment când mai avem 1500 de mers. Nu-i bai, ungurii au muzică bună, păcat că nu înțelegi nimic din ea. Restul drumului l-am făcut mai mult în liniște căci până la urmă ne-am săturat de ungureală, iar mai ales după ce a trecut tata la volan, am început să înaintăm spre Paris. După lungi insistențe l-am convins pe tata că a venit timpul să mai doarmă și el puțin, însă abia după ce am intrat în Germania. Tipic mie, pe autostrăzile fără limită de vizită din Germania, eu am prins o ploaie torenţială. Dar am continuat să mergem, tot schimbând șoferii la fiecare două sau trei ore.
Culmea ironiei este că eu am condus cel mai mult prin Franța și totul a fost OK până la un punct de taxare de pe autostradă. Au fost mai multe: la unul doar am primit un cupon, la altul aflat la câțiva zeci de kilometri distanță, am plătit cuponul primit. Apoi ajung la altul unde trebuia sa plătesc altă taxă. Acolo două șocuri: primul prețul cerut: 25€ asta pe lângă ceilalți 5 plătiți anterior (doar în Franța). A doua problemă a fost că mă așezasem la un aparat care accepta doar carduri. Panică ciobane! Găsesc un buton pe care scria „l’aide” sau ceva în genul ăsta. Vine la mine o puștoaică (care arăta destul de bine) să îmi explice ceva de „Visa, Mastercard” iar eu mi-am făcut datoria de a întreba: „Do you speak English?” Știam că nu, așa că a trebuit să îi explic cu franceza mea de baltă că sunt nedormit și n-am văzut coada potrivită. Surprinzător, m-am descurcat.
Oricum, „dimineața” pe la ora 11, ora lor, când am început să scriu acest articol eram deja în Paris așteptând să vină fostul coleg al tatei la care o să și stăm. Acum e ora 9 ora lor și eu încă n-am isprăvit cu articolul ăsta; și nu, nici nu m-am odihnit prea mult.
Ideea e că am avut de așteptat mult și bine, căci am descoperit că în Paris există mai multe străzi cu același nume. Apoi am tăiat Parisul de la nord la sud la oră de vârf. Dar am ajuns și printre multe povești și multe reclame la TV descopăr că prin ecranul unui TV, Franța pare suportabilă chiar şi pentru un francofob ca mine. Vedem ce se mai întâmplă pe parcurs.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s