Minciuni

Posted: 15/07/2013 in Balarii

Iar e trecut de miezul noptii, iar n-am somn, iar ma apuca filozofatul. Ma intreb daca asa patea si Blaga cand scria poezii. Oricum nu despre el vreau sa vorbesc acum, defapt o sa ma prefac ca nu vreau sa vorbesc despre nimeni in mod special…clar o minciuna. Si chiar despre asta vreau sa discut. De mic am fost crescut si eu cu ideea ca cel mai bine este sa spui tot timpul adevarul, am auzit si eu adesea ca „minciuna are picioare scurte”, ca „nu e buna de nimic”, ca strica relatiile intre oameni si toate celelalte argumente. Acum cu cat stau de vorba cu mai multi oameni si incep sa-mi formez si eu o opinie ajung la concluzia ca in definitiv…toti mintim. Unii mai mult, altii mai putin, dar in definitiv toti o facem. Si totusi le toleram. Adica mi s-a intamplat nu odata sa stau de vorba cu cineva, la telefon, prin sms-uri, fata in fata si sa il simt ca minte. Poate uneori era doar paranoia/gelozia mea, dar alte dati stateam de vorba cu o persoana si stiam ca ma minte in fata si cu toate astea am acceptat sa fac pe prostu, sa ma fac ca ii cred si sa las lucrurile asa. Atunci mereu ma gandeam ca „poate e mai bine asa”. Nu stiu de ce sunt dati cand parca sunt de acord ca e mai simplu sa-i spui cuiva „am treaba/ma uit la un film” decat sa recunosti ca „n-am chef de tine acum”. Parca asa se pastreaza ideea de prietenie mai frumoasa: persoana X toarna o minciuna oarecare pe care nici ea n-o crede, tu te faci ca o inghiti si totu e in regula, iar apoi cand reapare chefu de vorba intre cei doi lucrurile continua de unde au fost lasate.

Mi se pare stupid de corect ce am descris mai sus. Adica stiu ca din punct de vedere moral e gresit, dar practic parca lucrurile sunt mai simple asa. Poate am eu o vedere distorsionata asupra ce inseamna „prietenie”, nu imi convine sa inghit la nesfarsit minciunile proaste ale altora, dar parca e mai simplu decat sa ma cert odata la 2 zile cu toti apropiatii pe care ii asez in urna cu „prieteni” si tot odata la doua zile sa ma apuc sa caut altii noi pt ca nu pot avea incredere in cei vechi. Si acum sa fim sinceri: cati dintr-o noi n-am turnat cuiva pe gat o minciuna de asta „nevinovata” pentru ca am considerat ca o escapada de cateva ore, o relaxare, putin timp pentru noi n-are cum sa strice o prietenie pe termen lung? Hai, sa ridice mana cine n-a facut-o.

Ca sa incerc sa formulez o incheiere la articolu asta fara cap si fara continut…nu stiu ce am vrut sa demonstrez cu asta. Cred ca in definitiv am ajuns din nou sa ma amuze imaginea asta a unei lumi perfecte pe care toti incercam s-o construim: tu te faci ca nu ma minti, eu ma fac ca nu ma prind si amandoi ne facem ca suntem fericiti si ne intelegem. Cateodata cred ca asta e tot ceea ce ne trebuie: o iluzie a intelegerii si bunastarii. Cateodata e combustibilul de care avem nevoie sa ne pornim din groapa in care ne-am impotmolit. Si cand insfarsit renuntam la minciuni, dam cartile pe fata, lasam „prietenii” in urma, tot timpu cand iesim din groapa incepem sa urcam. Pentru ca e greu dupa. Pentru ca daca ar fi s-o luam la vale (la pas sau rostogolit) ar fi mai simplu, dar pana la urma ajungem la un varf, un puct nivelat in care ne tragem sufletul si ne simtim bine. Sau orice varf e defapt o alta groapa?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s