Arhivă pentru Noiembrie, 2013

Inca viu

Posted: 26/11/2013 in Din viata mea

Imi place sa ma vait! Atunci cand te vaiti si te plangi de ceva anumea dai si iti dai impresia ca ai realizat macar ceva, sau ca macar ai vrut sa faci ceva. Problema la mine e ca dupa ce ma vait in capul meu destul timp, ajung sa cred ca tot n-am facut ceva destul de extraordinar ca sa ma pot vaita si cu voce tare, asa ca tac si merg mai departe. Astazi, insa, mi-e prea lene ca sa ascult de propia constiinta si o sa ma vait oricum.

Sti zilele alea cand nu vrei sa te dai jos din pat? Zilele acelea cand tot organismul si tot sufletul tau se opune impulsului de a te ridica din pat? Si apoi sunt zilele alea si mai ticaloase care imediat ce te-ai dat jos din pat, iti dai seama de ce corpul tau nu vroia sa o faci: presimtise ceva! O zi de aia am avut eu azi. Genu de zi in care evenimentele frumoase s-au  tinut lant. Cand au inceput? Ei bine, cred ca au inceput inainte sa ma dau jos din pat, cand am oprit vreo 5 alarme, am dat vreo 2 mesaje si am adormit dupa fiecare dintre astea. Intr-un final, elevul model a triumfat in fata Bogdanului lenes si m-am ridicat in capul oaselor. O scurta analiza prin camera mi-a confirmat ca mai bine tineam ochii inchisi: nu mai aveam izmene curate. Din fericire, orice inginer are si un plan B: perechea de chiloti de rezerva, pusi deoparte special pentru o situatie de genu. Sosete in mod surprinzator mai aveam inca la uscat. Deschide calculatorul, mai uita-te odata pe orar: azi lectii de la 9 la 18. O pauza de o ora la 1 si inca doua pauze de cate 30 de minute undeva pe seara. Deja imi parea rau ca am mai gasit chiloti curati prin camera.

Bineinteles, timpul scurt, mancat ceva pe fuga, nu mai e timp nici de sandwichiuri, nici de luat cafea la pachet. Nu-i nimic, mergem inainte! Ajung la facultate, primul calculator la care ma asez, problema tehnica. Defapt nici nu stiu de ce amintesc de asta aici, i se putea intampla oricui si mi se putea intampla oricand, dar am zis sa il trec si pe el pe lista cu evenimentele marcante ale zilei. Trece o ora de desen tehnic pe calculator, si cu o lene gratioasa imi deplases fundu spre ora de mate. Acolo invatam astazi „complicata” si „extravaganta” lectie a derivatelor. Da, derivate! Ce am facut eu pe a 11a la liceu si din care am dat vreo….multe teste. Ma fortam cu toata vointa mea de a trai (care sincer nu prea era prezenta) sa stau treaz. Pana cand profa zice cuvintele magice: „Saptamana viitoare test” Nu ma stresez eu ca dau test din derivate, mai ales ca nici macar nu sunt de alea complicate cum eram eu invatat (si nu, nu ma plang de asta!)  dar ma amuza ca ma stimuleaza intelectual ideea de test…si chiar nu-mi doream unu.

Vine alta ora, alt profesor. Si aici o zic la propriu: a fost alt profesor decat cel la care ma asteptam eu. In loc de un englez pe care sa il pot urmarii si sa ma prefac amuzat de glumele lui, am dat lentila in lentila cu un chinez. Totul a fost bine…pana a inceput sa vorbeasca. Adica cred ca vorbea. Era mai degraba un fel de latrat la care in mod magic toti din clasa asteptam subtitrari. Pana la urma ne-am prins ca el ne vorbea de ceva cu modu de a gandi, cu a ne pune intrebari despre orice, a fost un fel de discurs motivational cu un accent foarte prost.

Apoi o ora pauza. Pauza inseamnand raliu pe un deal imposibil de abrupt, preparat dubios de rapid ceva de mancar, mancat rapid si apoi fuga la vale inapoi spre curs. Am facut si asta, incepea cursul de electrica. Toti o numesc pe profesoara „The russian lady” pt ca seamana cu un tanc sovietic, dar putina lume stie ca ea e cu adevarat romanca. Eu stiu asta. Si ea stie asta despre mine. Cele doua ore de curs se scurg dubios de greu si cu niste probleme dubios de grele. La final zice fraza macica: „Saptamana viitoare test” a zis ca nu trece notele, dar ca isi formeaza o idee pt ea.  Ghiciti a cui lucrare o s-o caute prima, am eu asa un feeling. Apoi ne zice ca Tutorialul pe care trebuia sa il avem tot cu ea o sa inceapa cu jumatate de ora mai devreme. Adica da…de ce nu. Juma de ora aveam i eu pauza, ia-mi-o si pe aia! Ma duc la tutorial, facem probleme, ne da formule, se termina ora, ma trezesc cu o ora de pauza brusc. Adica ceva mai putin de o ora, adica suficient timp cat sa n-am cum ajunge totusi pana acasa. Ca orice homo-adolescentus, m-am retras spre un loc cat-de-cat calduros cu o priza pt telefon. Gasesc un astfel de loc, dar bineinteles nu gasesc si mancare. Nu e ca si cum stomacul meu imi cerea mancare de cateva ore. Vine si ultimul curs, cel la care n-am putut sta niciodata treaz. Azi am stat treaz suficient cat sa prind cuvintele: ca saptamana viitoare ne pune intrebari. Adica da…de ce sa am o saptamana usoara? De asta sunt student. In fine, nu o sa ma mai plang acuma, am postat mai mult de dragul de a scrie ceva si a ma relaxa lovind tastele laptopului. Desi daca ma gandesc bine, puteam sa le lovesc lucrand la un raport de laborator care trbeuie predat in cateva zile…

Lazy man

Posted: 18/11/2013 in Din viata mea

Ei bine trec zilele mele pe insula asta si eu nu prea pot sa mă laud ca postez pe aici. Sa fiu sincer nu prea pot sa mă laud cu nimic înafara de faptul ca supravietuiesc 90% de capul meu. Spun 90 pentru ca ce ar fi viata de student fără un sfat de la mama sau tata despre cum sau ce pot inventa comestibil din putinele alimente pe care m-am indurat sa mi le cumpăr pentru ca mi-e lene sa car. Dar adevărul este ca, pe masura ce se apropie vacanta de Crăciun, creste proportional lenea mea. Cand am venit aici, îmi tineam camera in ordine, spălam rufele la timp, totul era organizat si mă culcam la ore decente. Făceam toate astea probabil pentru ca incercam sa îmi tin mintea ocupata. Ultimul lucru la care vroiam sa mă gândesc era „Hei, o sa fii pe insula asta printre străini de unu singur încă 93 de zile”. Acum pe masura ce AMR-ul meuse face tot mai mic, îmi permit sa fiu mai lenes, mai destins, pentru ca m-am invatat cum sa trăiesc pe aici. Mă uit cu scârbă la maldarul de rufe murdare si îmi zic: „Miercuri le spăl!” apoi mă uit cu groaza la rufele insirate pe o sarma trasa de mine deasupra caloriferului, ce asteapta sa fie calcate (nu in picioare) si realizez ca sunt prea lenes sa fac si asta. Singurul lucru pentru care încă nu sunt prea lenes este sa îmi fac temele si proiectele la timp. Asta e amuzant: in tara, momentul ideal sa îmi fac proiectele era noaptea dinainte. Atunci curgea inapiratia aproape in acelasi ritm cu,sudoarea de pe frunte (sau lacrimile de pe obraji daca cumva vorbeam de o tema stupida la mate sau franceză).
Acum pot spune ca sunt un elev harnic. Si sincer sa fiu nu prea am acuze sa nu fiu. Adică nu prea am ce altceva sa fac sau mai bine spus, îmi refuz alte distracții. Pentru alea am timp când vin in tara unde mă așteaptă o fata care mă iubeste, o masina cu atitudine si o mama cu mâncare calda. Am si un tata pe,acolo pe,undeva care a promis ca mă ajuta sa am si motorina sa mut masina din loc. Pana atunci o sa stau pe aici, o sa crească lenea in mine si o sa număr zilele in continuare. Mai putin de 5 săptămâni…