Arhivă pentru Ianuarie, 2014

In general cand ii spui cuiva ceva despre un inginer, acea persoana s-ar putea gandii ca un inginer este o persoana foarte tehnica, foarte meticuloasa, foarte elaborate care este capabila sa gaseasca solutii la probleme complicate. Eu, pe de alta parte nu fac greseala asta. Cumva de mic am stiut ca inginerul este acea persoana care v-a gasi calea cea mai simpla de a rezolva o problema, de regula la 2,5 secunde dupa ce si-a rezolvat problema printr-un process extreme de complicat care a durat cateva ore. Poate stiam asta pt ca tata e inginer, poate e doar un al saselea simt inutil, ideea  e ca de atunci am stiut ca locul meu e la inginerie!
 
Pentru a-mi demonstra teoria, o sa va spun o poveste simpatica ce ne va purta in timp cateva….saptamani:
In plina vacanta de craciun, pe cand ma lafaiam si eu pe plaiurile natale, laptopul meu a decis ca e momentul oportun sa dea o eroare si sa nu se mia deschida. Bun… stiindu-ma un viitor inginer (deci un pericol la adresa solutiilor simple) si stiind ca nu m-au atras niciodata calculatoarele mai mult decat sa doresc sa le deschid, folosesc, inchid la loc (ca la prosti adica), am decis sa apelez la serviciile unui specialist. Ma duc cu laptopul la nenea cu pricina, stau cu el, vorbim, radem, glumim, ma intreaba daca nu vreau sa imi puna Linux pe el pentru a ma scuti de eventuale neplaceri pe viitor. Entuziastul din mine s-a bucurat: sistem de operare nou, o noua provocare, „da, normal ca vreau!”. Mi se parea un mare plus ca inca as fi putut deschide si redacta documente word, powerpoint etc. Cateva saptamani toate au fost bune si frumoase: pana ieri. Ieri m-am trezit cu un raport de laborator de facut. Nu e mare panica, am mai facut de astea, in 5-6 ore de regula e gata. Ma apuc sa scriu de zor, toate bune si frumoase pana in secunda in care vreau sa construiesc un grafic. Oricat m-am jucat la setari, nu iesea graficul ala sa cum imi doream eu. Nu-I nimic, inginerii au relatii. M-am dus la departamentul de Marketing al casei, mai exact camera lui Dinu (compatriotul meu pe aceasta insula) sa ii transmit ca am nevoie de Windows pe calculator. Lovit de o lene crunta, el a preferat sa imi dea laptopul lui sa imi termin raportul si pe al meu…”il rezolvam mai incolo”.
Proiectul finalizat, hai sa ne apucam de laptop: facem un studiu de piata, fac eu niste calcule ingineresti, dam cu banu de 2 ori….ne-am hotarat: bagam Windows 8 pe el! Punem la descarcat ce era de descarcat si asteptam. 3 ore mai tarziu ne-am trezit in mana cu un CD cu Windows 8 pe el. Buuuuuun! Hai sa-l instalam. Partea asta a mers relativ rapid, asa ca toate astea odata terminate am zis sa mergem fiecare in camera lui la culcare pana nu rasare soarele si ne izbeste in ochi.
Cand m-am trezit in cele din urma si eu, dupa lupte seculare, mai aveam un singur lucru important de facut: sa imi instalez un program de proiectare virtuala pe calculator deoarece odata cu noul semestru a venit un nou prof, iar noul prof vrea canoi sa lucram mult mai mult inclusiv acasa. Fericit ca o sa imi pot instala programelul, ma pun pe treaba. Dupa doua click-uri m-am oprit: programul nu e disponibil pentru Windows 8 pe configuratia calculatorului meu.
 
Astazi am rezolvat problema prin metoda mai putin lenesa: du-te la facultate si lucreaza acolo. Pe viitor trebuie sa ma gandesc daca schimb iar sistemul de operare pe ceva suportat de programul cu pricina, daca ma hotarasc sa devin mai putin lenes si sa stau mai mult la facultate sau daca schimb tot laptopul. Decizii, decizii….
Desigur dupa ce o sa fac oricare din astea o sa descopar ca defapt exista o motoda mai simpla sa rezolv problema de la bun inceput, ca deh…de aia sunt viitor inginer 🙂

Provizii

Posted: 13/01/2014 in Din viata mea

Am revenit pe piatra asta iesit din mare, numita insula Marii Britanii pentru inca 3 luni in tara masinilor cu volanul pe partea gresita si a prizelor ciudate. Bineinteles astea nu sunt singurele dezavantaje ale tarii asteia, mai au si niste preturi…..mama ce preturi au la unele chestii. Dar roman fiind am fost invatat sa nu ma plang. Ma straduiesc sa fac tot ce pot, cat mai bine cu ce am. Si cum nici nu vreau sa ii chelesc pe ai mei de bani, dar cum tata mi-a sugerat foarte „subtil” sa NU ma angajez INCA, cuvantul cheie cand plec la cumparaturi e: discount.

Cu timpul, in priemele 3 luni ale exilului meu pedagogic pe aceasta insula, am descoperite magazinele cele mai utile mie. Toate au preturi mari, insa fiecare au cateva produse la care au preturi ridicol de mici chiar si in comparatie cu cele din tara. Astfel ca: pieptul de pui se cumpara de la un magazin, aripioarele de pui de la un altul, cerealele si laptele de colo, biscuitii cu ciocolata de dincolo. Astazi desi ca orice student care se respecta am venit in tara cu o sacosa plina de chiftele si snitele facute de mama pentru odrasla ei, tot nu m-am abtinut sa nu dau o tura prin magazine; tot ce pot spune e ca multi arhangheli au trebuit sa se coboare asupra magazinului pe masura ce treceam de la un raion la altul.

Nici nu stiu de unde sa incep a descrie atrocitatile pe care le-am vazut: cerealele mele preferate au trecut de la 1,5 la 2,56 (vorbim de lire aici); biscuitii mei preferati i-au scos complet din oferta si e posibil sa treaca chiar si 3 luni pana sa mai aduca din nou, la fel au disparut si taieteii pe care ii mancam. Au facut totul sa dispara! Bineinteles student fiind si mai ales si roman, m-am adaptat. Am cautat cele mai ieftine cereale cu ciocolata si am gasit o promotie temporara de cereale tot la 1,50… nu o sa mai mananc taietei, iar biscuiti va trebui sa caut la un alt magazin din partea cealalta a orasului. Surprinzator cat de repede isi creaza omul tabieturi. Deja m-am invatat sa am biscuiteii mei ieftini si foarte dulci, cereale la micul dejun etc. iar acum cand nu le am, imi vine sa le sucesc capu englezoilor. In fine, poate sunt eu prea zgarcit, sau poate mananc prea mult, sau poate nu stiu…ideea e ca pana la urma, gasesc eu ceva care sa echivaleze cu ce mancam pana acum, iar cand nu s-o mai gasi…cu putina sare cred ca si o piatra e gustoasa, asa…de foame 🙂

Tutun

Posted: 12/01/2014 in Din viata mea

Acest articol este preluat de pe o foaie de hartie iscalita de mine ieri in terminalul linistit al unui aeroport foarte agitat.

Aproape ca m-am gasit in situatia de a nu avea pe ce scrie. Fara caiet, fara multa baterie de sacrificat pe telefon, dar cu o subita dorinta arzatoare de a scrie ceva. Din fericire mereu se gaseste o bucata de hartie de sacrificat. Poate e de la plictiseala, dar scriu. Acum sunt in Frankfurt. Prins de 4 ore pe aeroport, asteptand avionul ce ma va duce spre casa mea departe de casa pentru inca 3 luni. Dintr-un imbold de moment, am decis sa merg pe la fumuar sa imi poluez putin plamanii. Stand acolo cateva minute ma uitam la persoanele din jurul meu. Fascinant cata divestitate gasesti intr-un astfel de loc! Si ma gandesc ca fiecare fata are propia poveste. Incercam sa imi dau seama de asta studiind fetele din jurul meu. Oameni care fumeaza de plictiseala, asa cum era un pusti inalt si uscativ stand intr-un colt. Apoi mai sunt cei care fumeaza pentru ca asa le cere postura, asa cum era un nene cu trasaturi sovietice si o fata ce emana duritata si un aer rautacios. El trebuia sa fumeze ca sa isi confirme statutul de mascul dominant (desi poate am eu prea multe prejudecati), Mai sunt cei care fumeaza sa isi alumenteze viciul, cum e un nene ce trage lacom dintr-o tigara cu o fata satisfacuta.

Lumea vine, aprinde o tigara pe care o termina dubios de repede si apoi pleaca. Aparent Marlboro e la putere, desi mai sunt si alte marci de care sincer nici n-am auzit. Cateodata ma intreb ce caut eu pe acolo, ce poveste am eu de ascuns in spatele fumului de tigara si daca se oboseste cineva sa descifreze asta. Dar chiar daca ar face-o, n-as vrea sa ascult. N-am rabdarea sa ascult pe altcineva vorbindu-mi despre mine. Imi place sa cred ca e o bucatica din mine ce e doar a mea si pe care nu o afla oricine: povestea mea, parerea mea, gandurile mele. Ma enervez cand cineva se uita la mine si dupa sustine ca imi cunoaste trairile. De asta eu nu fac asta decat in mintea mea si daca apuc sa intru in vorba cu acea persoana, sa o cunosc, ma bucur cand imi dovedeste ca m-am inselat. Inseamna ca si ei au o bucatica doar a lor, ceva ce tin deoparte. Intr-un mod straniu, gasesc asta reconfortant.

Mancare

Posted: 07/01/2014 in Din viata mea
Etichete:, ,

Tot caut de cateva zile sa ma screm sa mai scriu ceva pe aici. Adica hai sa fim optimisti! E un nou an! Noi oportunitati, noi ocazii, noi aventuri, noutati peste tot! Anul asta am scris mai putin pe blog ca in alti ani. Credeam ca mutarea in Anglia va insemna un regim de genul „ziua si postul” insa nu a fost chiar asa. Nu ca nu ar fi doua lumi mai mult sau mai putin diferite, insa din cauza ca pe cand ma asez in fata laptopului sa scriu, nu imi pot convinge degetele sa apese pe taste intr-o ordine logica astfel incat sa iasa ceva inteligent. Desigur, in secunda tarzie cand ma intind pe pat, orice gand e o capodopera a literaturii (atata timp cat eu raman singurul jurat si nu o sa ma intrebe nimeni a doua zi ce am jurizat).

In schimb anul a inceput bine, departe de casa, cu persoana potrivita alaturi, intr-un decor un pic altfel fata de ce a fost pana acum si daca vorbele din batrani sunt adevarate, atunci daca mi-a mers bine in noaptea de anu nou, ar trebui sa imi mearga bine tot anul.

Ma amuza ca sunt un pic ipocrit: nu cred in superstitii decat daca sunt in favoarea mea si ma ajuta. Adica daca intr-o zi oarecare sparg o oglinda si o baba ma anunta ca o sa am ghinion, probabil ca o sa mai sparg inca una numa de ciuda. Daca am un examen important si imi spune tanti Tanta din fundu satului ca aduce noroc sa arunci sare peste umarul drept, pai ma duc frumos in piata, cumpar un sac de sare, o lopatica si incep sa sap si sa arunc sare peste umar. Fac la fel de cand ma stiu si cu horoscopul. Dar asta sunt eu si idioteniile mele.

Observ ca atunci cand nu scriu de mult timp pe blog, am tendinta ca atunci cand revin sa scriu despre tot ce am pe cerebel de ceva vreme si mereu iese….o tocanita. Vroiam sa incep sa aberez si despre satisfactia pe care o am cand ii vad pe toti la televizor ca se intorc la scoala si facultate si eu mai am de frecat duda o saptamana, dar o sa ma abtin pentru o alta ocazie. Poate intr-o alta seara o sa fiu in niste toane mai creative ca sa pot scrie ceva mai coerent. Totusi, o sa public si chestia asta, nu de alta dar ar fi al treilea articol tocanita careia i-as da delete si deja mi se pare…risipa. Doar a fost post, ce naiba.