Arhivă pentru Februarie, 2014

Casnic

Posted: 28/02/2014 in Balarii
Etichete:, ,

In ultimele zile am fost partial sedentar, partial insomniac, partial plictisit si partial stresat. Dar am ajuns sa ma consider o femeie casnica. Adica constant ca la ora 2 dupa-masa, principala mea grija este sa imi conving fundul lenes sa se dea jos din pat sa gateasca ceva pentru pranz si sa ma decid ce pot gati pentru cina. Nu ca as avea multe variante din care sa aleg. Adica cam tot ce fac eu e sa ma gandesc „Cu ce mananc azi bacon-ul? Cu paste, iahnie de fasole sau piure?” Si bineinteles ca ma mustreaza constiinta ca toata camera mea e un dezastru, ca eu sunt lenes, ca stau prea mult la calculator etc. Incep sa vorbesc ca mama. Si in acelasi timp, vorbesc ca mama si ascult ca mine, adica…n-ascult; adica lucrurile tot la fel raman. Am mai fost „femeie casnica” acum cativa ani (aproape 5 daca stau bine sa ma gandesc) si pe atunci lucrurile erau putin altfel. Nu credeam cu adevarat ca va trebui intr-o buna zi sa imi gatesc pentru mine sau ca voi ajunge sa locuiesc singur la 3000 de kilometri distanta de casa si sa trebuiasca sa ma intretin singur. Pe vremea aia nu vroiam sa plec nicaieri. Defapt nici acum un an nu credeam ca as pleca undeva de acasa. Dar iata-ma aici, eu si vasele mele nespalate…

In alte stiri, veveritele comploteaza sa ma omoare! SENZATIONAL! (nu m-am putut abtine sa nu scriu asta, scuze) Azi dimineata cand m-am trezit dupa o noapte realtiv dormita, cand am dat perdelel la o parte, cinci veverite au zbughit-o aparent aleator din fata geamului meu. In primul rand ce cautau acolo? Si in al doilea rand, daca au fugit aleator, de ce 2 au ramas fix pe directia geamului meu, doar ca au marit distanta si de ce celalalte 3 s-au dus una mai la stanga, doua mai la dreapta dar erau pe un arc de cerc fata de geamul meu in pozitie de atac? Eu cred ca ma flancau. Posibil ca au un plan malefic de a ma lua ostatic si a ma tine pt rascuparere in alune. Si nu n-am fumat nimic, chiar nimic, dar plictiseala din capu meu chiar considera o idee buna a vorbi despre planurile malefice ale veveritelor din spatele casei.

Anunțuri

Genu asta de articol ar putea fi genul de articol care sa imi trezeasca amintiri. Ar putea fi genul de articol in care sa vorbesc despre cum ma straduiesc sa dau randament cu un corp care tanjeste dupa somn si care functioneaza pe cafea. Genul ala de organism care seamana cu un ratacit prin desert care plange dupa apa si tu ii dai o Cola. Sigur, il satura pe moment, dar in timp o sa-l ajunga si o sa-l termine. Dar nu e genul ala de articol. E genul de articol in care eu ma intreb ce naiba are corpul meu si daca nu cumva i s-a acrit cu binele. Sa explic:
De cand sunt la facultate, aici in Anglia, lucrurile s-au schimbat putin in viata mea. Viata e mai lejera, munca mai putina, stresul mai mic si preturile la cola, mai mari. Nu mai trebuie sa ma trezesc la 5 sau 6 dimineata; n-am de ce, incep cursurile cel mai devreme la 9 si si asta e doar odata pe saptamana. Nu am teme zi de zi. Nu am franceza. Nu ma asculta nimeni pentru nota. Nu am teste. Nu mai beau cola. Da, eu depenedentul absolut al acestui drog, prima mea iubire adevarata (ok, poate nu prima si poate „iubire” e cam mult spus, dar oricum), prima CHESTIE in care am crezut si pe care o consideram un sprijin la greu….acum nu mai beau. Adica mai procur cumva o sticla de 1 litru odata la cateva saptamani si de regula trag de ea ca de sfintele moaste. Imi imaginez ca valoreaza greutatea ei in aur. dar una peste alta beau doar apa plata.  Mai beau cafea! Ocazional… cate o cana la cateva zile… ce naiba, parca nu mai sunt eu!

Stau si citesc randurile astea si realizez ca ceva da cu virgula. Parca nu mai am vicii, parca nu mai fac excese de nimic, parca…unde mai e distractia de a trai daca nu te fortezi din cand in cand cu cate ceva? Aparent organismul meu tine cont de asta si vrea sa ma ajute…intr-un mod inedit. De circa o saptamana incoace ma trezesc insomniac. Niciodata n-am avut suficient interes sa ma documentez despre insomnii dincolo de ce se poate deduce din nume, anume ca nu poti dormi; si chiar asa sunt eu. Aproape toata saptamana ma intindeam in pat relativ rupt de oboseala si cu dorinta de a dormi; aproape toata saptamana ma prindea 5-6 dimineata uitandu-ma la pereti sau rasuncindu-ma de pe o parte pe alta. Pe la 6 dimineata cineva imi taia filmu si brusc nu ma mai puteam trezii pana la 2-3.  Mi-am zis ca asa nu merge! Cateva cafele in sistem si am facut si o noapte alba. Dupa 30 si ceva de ore de stat treaz am putut dormii 10 ore chiar frumoase. In noaptea asta m-am intins in pat obosit, m-am pregatit de somn siiii…..e 5 dimineata iar eu scriu pe blog. Va puteti da seama ce bine (n-)am dormit.

Ma simt putin…tradat. Adica imi place sa imi supun corpul la cate o noapte alba, la cate un mic exces (calculat) de cofeina din cand in cand. Pe mine ma ajuta chestiile astea. Momentele cand ma simt cel mai stors de energie dar in care ma chinui sa continui ce am de lucru sunt momentele in care ma simt cel mai viu si momentele pe care mi le doresc din cand in cand. Dar vreau sa imi aleg eu momentele alea. Asa cand imi sunt aruncate de propriul organism…n-are haz. Macar daca imi erau dictate de catre vre-un sef de la serviciul pe care nu il am sau de oricine altcineva care sa fi avut pretentii de la mine, atunci era mai palpitant. Asa e doar…ciudat.

Dar in acelasi timp incer sa reanalizez situatia in timp ce tastez. Asa ca sa nu surprinda pe nimeni ca incep pe o nota trista si termin pe una vesele, sau ca incep pe o nota trista si termin pe una de jale. Pe masura ce tot tastez pefacundu-ma ca stiu ce vorbesc, incep sa realizez ca una peste alta prea multe n-am ce sa fac. Daca corpul meu nu vrea sa doarma nu prea ma pot lua in gura cu el. Asa ca pot la fel de bine sa zic ca acum provocarile de a rezista treaz, vin chiar de la corpul meu. Provocarea sadica suprema. Momentul cand aliatul de peste zi iti e dusman la lasarea intunericului. Asta ar putea ajunge titlu de film. Iar eu am doua variante: ori o sa ajung din nou sa dorm bine cat de curand, ori o sa ajung din nou sa dorm haotic si putin si sa ma sraduisc sa dau randament maxim indiferent de oboseala. In oricare din variante, realizez acum ca cel putin pentru moment, ceva a reusit sa imi strice aparentul echilibru in care ajunsesem sa traiesc. O sa iau asta ca pe un semn: rutina pute! Hai sa vedem ce pot face mai departe. Dam muzica mai tare si vedem daca mai stiu face o cafea! Va tin la curent cu ce mai fac zilele astea; sa vedem daca inca mai sunt acelasi individ somnambul de pe a 11a 🙂

Fiind o ora nu prea tarzie dar nici prea matinala a notpii, si pentru ca imi era foame (si inca imi e) am avut un moment din acela in care incepi sa te gandesti la lucrurile pe care le-ai uitat si pe care nu ti le amintesti. Stiu ca ce am zis nu prea are logica, dar suna misterios si intrigant. La ce mi-a fugit mie mintea? Parola de mess. Si de acolo alta revelatie: messenger! Cand naiba am ajuns sa nu mai folosim mess-ul? Cand ne-am invatat cu „feisbuc-ul” bineinteles, dar totusi…

Mi-am adus aminte de vremurile, nu demult apuse cand granita intre a fi cineva si a fi un nimeni era data de existenta unui ID de mess. Pe vremea aia era tot ce ne trebuia ca sa legam o prietenie. Era vremea cand daca eram prea timizi sa cerem un numar de telefon, ceream un ID de mess, asteptam ca persoana in cauza sa ne dea accept (asta daca ne daduse ID-ul bun) si apoi daca lucrurile mergeau bine incepeam sa ne gandim la un numar de telefon. Erau vremurile cand atunci cand pe desktop iti aparea iconita de messenger simteai cum s-au deschis portile spre interactiunea cu oameni mai mult sau mai putin cunoscuti. Acum facebook-ul a usurat situatia. Acum daca ajungi sa vorbesti cu o persoana se presupune ca deja ti-a dat accept, asa ca te poti holba in voie la pozele persoanei fara sa stai sa te rogi de ea pe mess sa iti dea o poza, sau un pic de web.

Acuma nu duc eu o lipsa messengerului, dar ma gandesc ca acolo am invatat ce sunt emoticoanele si orice alt emoticon vad oriunde altundeva il raportez cu cele de pe mess. In capul si viziunea mea acelea erau „baza”. Dintr-un pur impuls de moment mi-am descarcat iar Messenger-ul. Surprinzator aveam aceleasi emotii cand se incarca. Am avut aceeasi tresarire ca acum 8 sau 9 ani cand l-am instalat prima data la cateva ore dupa ce m-am conectat la internet, atunci cand mi-a aparut pe desktop iconita lui. Mi-am luat inima in dinti si am intrat pe id-ul meu; cam pustiu. Mai erau online cateva persoane, dar analizand putin situatia ar putea fi acele persoane care si-au uitat contul logat undeva in adancul telefonului mobil, sau in cine stie ce aplicatie atunci cand au decis sa uite de mess. Am iesit dupa cateva zeci de secunde. Pentru scurt timp am vrut sa dau cuiva un mesaj sa il intreb „de ce mai esti pe mess?” dar in fond, ce e rau in asta? Ma rog, mess-ul a venit, a trecut, acum avem Facebook, maine poate avem altceva, ideea e: Tu cand ai intrat ultima data pe mess si de ce?

Leapsa furata

Posted: 13/02/2014 in Din viata mea
Etichete:, , , ,

A trecut ceva timp de cand nu am mai scris ceva la modul general pe blog, genul de articol la modul „despre toate si nimic”. Recunosc, poate am fost putin in impas, sau poate doar mi-a fost lene sa gandesc. Asa ca am inceput sa hoinaresc prin blogosfera. Zburand din blog in blog, am dat peste o leapsa. A trecut o caruta de timp de cand nu am mai primit/preluat o leapsa asa ca mi-am zis de ce nu. Pentru ca si leapsa in sine era o leapsa preluat abuziv m-am gandit sa o fur si eu. Bineinteles ca mai intai am cerut voie, dar tot suna mai bine sa zic ca „am furat-o”.

Asadar avem de-a face cu o leapsa de nota 11. 11 chestii despre mine, 11 intrebari furate de la altul si 11 intrebari pentru altul. Sa incepem!

11 Chestii despre mine (pe care poate nu le stiati)

1) Imi place sa calatoresc
2) Imi place sa imi complic viata cu sarcini si probleme inutile doar ca sa simt ca am realizat ceva aproape zi de zi
3) Nu imi place franceza sau masinile frantuzesti
4) Nu imi grapefruit-ul
5) Nu pot pronunta corect „grapefruit”
6) Imi plac pisicile desi in subconstient sunt convins ca lor le place sa ne foloseasca asemenea unor sclavi
7) Sunt timid. Nu prea sunt in stare sa pornesc eu singur o conversatie nici daca m-ai plati
8) Pentru mine nu conteaza ora, o noua zi incepe abia atunci cand ma trezesc dupa cateva ore de somn
9) Sunt incapatanat
10) Nu sunt un prieten bun pe termen lung
11) Tot timpu mi se pare ca ies urat in poze

11 Intrebari pe care le-am furat de la Cristina

1. Cum se numea profesorul vostru de geografie din liceu?
Eu am facut cu doamna Hera. Era destul de exigenta, dar fiind la profil real pot spune ca am scapat relativ usor. Nu m-a lasat cu sechele 🙂
2. De cate ori ati dansat „Dansul pinguinului” ?
Greu de spus o cifra exacta…poate 20-25 de ori in 19 ani de existenta. Mai des am dansat El Meneaito
3. Ce film te-a dat pe spate in ultima vreme?
De regula tot am impresia ca ultimul film vazut e cel mai bun. Dar intr-un mod dubios, ultimul film pe care am simtit nevoia si dorinta sa-l revad a fost „P.S. I love you”
4. Mai stii vreo poezie? Care?
Inca tin minte „Ce te legeni” a lui Mihai Eminescu. M-am chinuit sa o invat pentru un concurs pe clasa a IVa. Surprinzator, a ramas gravata in capu meu
5. Care este ultima propozitie din cartea pe care o citesti acum (sau pe care ai citit-o ultima data)?
„The car goes where the eyes go, it is true my young friend” (The art of racing in the rain, Garth Stein)
6. Visezi cu ochii deschisi? La ce?
Cel mai adesea ma trezesc visand cu ochii deschis ca sunt la volan pe cine stie ce drum pustiu prin munti. Ma relaxeaza si in acelasi timp imi da energie
7. La ce anume crezi ca esti cel mai bun?
Niciodata nu mi-a placut sa zic ca sunt „cel mai bun” la ceva, pentru ca atunci cand spui asta automat trebuie sa fii gata s-o demonstrezi si automat toata lumea va vrea sa te provoace. Prefer sa nu spun. Eu stiu la ce sunt sau nu sunt bun si consider ca daca sunt cu adevarat bun la ceva, o sa se vada si fara sa anunt dinainte asta.
8. La ce anume crezi ca nu esti bun deloc?
Mers pe sarma
9. Fara ce nu concepi sa-ti traiesti mai departe viata?
Asta e o intrebare dura. Pana acum din anumite motive imi construiam in cap tot felul de scenarii in care intr-un fel sau altu ramaneam (pe rand sau poate deodata) la cam toate lucrurile frumoase si dragi si imi construiam „planuri de supravietuire” dar in acelasi timp sunt constient ca nu pot spune ca pot pierde maine tot si o sa merg mai departe neatins. Cred ca n-as putea fara persoanele dragi care imi sunt alaturi si pe care ma pot baza acum (iubita, parinti).
10. Daca ar fi sa-mi faci o dedicatie, ce mi-ai dedica?
Hmmm, asta e mai dificil pentru ca nu te prea cunosc ca sa imi permit sa fac orice dedicate, in schimb asta merge cu siguranta! 🙂
11. Te-am plictisit tare cu intrebarile astea? Cum ma pot revansa?
Nup, nu m-ai plictisit deloc! Din contra, au fost ceea ce aveam nevoie sa mai animez putin blogul si imaginatia mea.

11 Intrebari de la mine pentru altii

1) Care e motivul pentru care ai inceput un blog?
2) Care e prima melodie care iti vine in cap?
3) Daca ti-ai putea schimba numele, cum ai vrea sa te cheme?
4) Ce gen de muzica asculti in general?
5) Care a fost cel mai ciudat vis al tau? (deochiat sau nu, horror sau doar bizar)
6) Crezi in superstitii? Daca da, in care?
7) Punand telefonul pe shuffle, care e prima melodie care incepe sa cante?
8) Care este ultimul film vazut?
9) Care e povestea ta?
10) Crezi in dragoste la prima vedere?
11) Cum treci cel mai usor peste o zi proasta?

Ok, astea sunt raspunsurile mele si intrebarile mele. O sa fac lucrurile foarte simple, ORICINE vrea leapsa poate s-o ia, daca vreti sa lasati un comentariu in care sa ma anuntati ca ati furat-o e ok, daca nu, e iar ok. Important e sa va distrati cu ea! 🙂

Rataciri si trenuri

Posted: 09/02/2014 in Din viata mea

A trecut ceva timp de cand nu am mai postat un articol dintr-un tren. Nici acum nu sunt intr-un tren, dar asta numai pentru ca atunci cand eram, eram prea ocupat/stresat/agitat ca sa pot scrie ceva pentru blog. Deci sa incepem cu inceputul:

De cand am venit pe insula asta nu prea am avut timp sa ma plimb de colo-colo sa vizitez, dar cand iubita mea a zis ca vine la inceputul lui februarie  sa ma viziteze, am luat-o drept indatorirea mea sa o astept la aeroport langa Londra. Vine ziua Z, ma pregatesc si eu sa plec. Am luat biletele si gata de drum. Daca eram in Romania, eram pe principiul „imi asez fundul pe un scaun, stau acolo pana cand nu mai am niciun chef sa stau si din acel moment mai am cam 2 ore plus intarzieri ca sa ajung”. Aici lucrurile stau putin altfel: in primul rand aveam vreo 4 trenuri de schimbat. Asta nu e ceva extraordinar, s-au vazut si in romania cazuri. In schimb aici aparent e o loterie cu gasitul trenului potrivit. Spre deosebire de tarisoara mea iubita, aici iti e afisat ora la care trebuie sa plece trenul, peronul de la care pleaca si destinatia lui finala. Daca vrei sa te convingi ca ala e trenul tau trebuie sa stai si sa astepti pana cand o banda luminoasa iti insira toate garile in care opreste. Ceea ce nu e chiar asa de rau, mai putin cand nu vezi vre-o astfel de banda luminoasa sau cand te grabesti deosebit de tare.

Adica exact ce am patit eu cand mai aveam un singur tren de schimbat. Ajuns cu 6 minute intarziere in statie, aveam 4 minute sa prind trenul meu. Dar am avut de ales intre 2 trenuri: ambele mergeau la Londra, ambele plecau la aceeasi ora, unul de la platforma 8a, celalalt de la 8b; unul oprea in statia aeroportului celalalt nu. Am riscat…si am pierdut. M-am trezit mergand spre Kings Cross. Dupa o sesiune de draci, raniti, morti si cruci am inceput sa pun la cale planul B. Conductorul a fost simpatic, mi-a inteles greseala, nu m-a pus sa platesc calatoria in plus, ba chiar mi-a dat si un bilet care echivala cu mersul inapoi doua statii ca sa ajung la aeroport. Pana la urma a trebuit sa mai schimb doua trenuri ca sa ajung la destinatie si am ajuns si cu o ora intarziere. Din fericire pentru mine…intarziase si avionul ei deci am ajuns cam deodata. Asa ca una peste alta: Sistemul Feroviar Britanic 1 – 0 Eu