Arhivă pentru Iulie, 2014

Mostenire

Posted: 27/07/2014 in Din viata mea

Nu demult, in timp ce pierdeam o noapte pe net mai mult sau mai putin intenționat, am dat peste o întrebare ce pe moment mi s-a părut simpla de răspuns, dar care in unele seri se întoarce sa mă tina treaz, obligându-mă sa filozofez aiurea, cam ca in seara asta. Întrebarea vroia sa aleg cum as vrea sa fie pomenita/reflectata viata mea atunci când voi murii: o carte, o poezie, un film, un cântec sau o pictura?
Atunci am ales instinctiv si încă simt ca am ales bine, dar acum stau si ma gândesc…
O pictura oare ce ar putea cuprinde din viata mea? Ar putea cuprinde multe, dar de transmis altora nu ar putea decât celor cu adevărat interesati si cunoscători, atenti la detalii.
Un cântec ar fi genial, dar s ar termina prea repede. Sigur, îmi place ideea de a avea ceva ce aa minteasca de mine si in acelasi timp sa seteze atitudinea ascultatorului într-un anumit fel, dar tot as avea doar maxim 3 minute de glorie. Sunt prea putin pentru mine!
O poezie…asta suna cu adevărat romantic. Asta are potențialul de a cuprinde intre versurile ei emotii puternice, are puterea de a le transmite mai departe acele sentimente, dar nu e de mine.
Filmul suna a ideea cea mai plauzibila, dar asta numai pentru un moment. Sigur, pare calea cea mai clara sa transmită vizual si auditiv toata viată cuiva, si cu siguranta povestea ar ajunge usor la multa lume asa, dar pe cat s-ar castiga cu imagini de exterior si peisaje, cu atât s-ar pierde emoțiile de interior si stresul, gândurile si impresiile.
O poezie simt ca mi-ar complica prea mult ideile din dorinta de a le da caracterul enigmatic ce probabil ca traieste in mintea fiecăruia dintre noi, ar putea surpinde trăirile unui moment, dar mi se pare prea fragil sa cuprinzi o viata de om in câteva strofe.
Apoi rămâne cartea. Da, asta chiar e solutia castigatoare! Cartea n are limite. Porneste de la o pagina si se termina atunci când inapiratia sau cernelea celui ce o scrie s-a terminat. Poate fi oricat de superficială sau minuțioasă vrei si cel mai important: poate prezenta lucrurile cu emotia trăită si poate ajunge la oricine. Pentru pictura, muzica, poezie sau film trebuie ca receptorul sa aibă înclinația necesara spre respectivul canal de transmitere; cartea e varianta „pentru prosti” si spun asta cu toată admirația. Cuvintelor nu e musai să le adaugi un inteles superior ca sa transmită un mesaj printre rânduri, ele pot ramne exact ceea ce sunt si sa spună exact ce formează. Si ar fi frumos.
Problema adevărată este: Cine sa scrie cartea ta? Cine te-ar putea cunoaste destul de bine încât sa stie fiecare provocare si fiecare emotie ce te-a încercat? Si oare…chiar are un rost ca lumea sa isi amintească AȘA bine de noi?

Anunțuri