Arhivă pentru August, 2014

De ce îmi plac stirile

Posted: 23/08/2014 in Uncategorized

In ultima vreme, am tot auzit zicându-se in jurul meu ca la stiri nu auzim si nu vedem nimic altceva decât chestii rele: omoruri, jafuri, violuri, accidente, morti si bătăi. Am stat putin sa meditez la asta si am ajuns la concluzia ca ma bucura situatia. Sa vezi numai crime si accidente la TV este un semn bun in opinia mea. Si aici sunt de părere ca nu companiile de televiziune sunt cele care greșesc ca difuzează astfel de stiri, ci telespectatorii sunt cei vinovati pentru felul in care le interpretează.
Cândva, acum câteva sute de ani, cand presa scrisa lua amploare si stirile începeau sa circule in sat/oras/regat cei care trebuiau sa scrie stirile căutau surse de inspirație (la fel ca in ziua de azi) si cele mai la îndemână stiri erau lucrurile iesite din comun, cele care se intamplau împotriva legilor naturii sau a comunitatii (sau a ambelor, in unele cazuri). Acestea erau: crime, violuri, scandaluri, betii, incendii sau accidente. Acestea erau anuntate tocmai pentru ca restul lumii sa stie de ele, sa condamne faptele unora si sa isi vada de viata. Îmi place sa mă gândesc la primele ziare ca la un fel de executie publica in scris, fără o varsare de sânge reala. Astfel, trăind într-o lume in care presa anunta doar evenimentele rupte din normal, mi se pare normal ca tot ceea ce se auzea sa fi fost crime si violuri, iar societatea asimila informatia si isi continua existenta „civilizată”.
Îmi place sa cred ca timpurile nu s-au schimbat. Îmi place sa cred ca la stiri încă sunt raportate doar cazurile extreme, care nu se potrivesc cu stilul societatii. Astfel cat timp nu apare la stiri ca „Popescu l-a ajutat pe Ionescu sa mute o valiza” înseamnă ca asa ceva in a e normal in simtul nostru civic. Cat timp Tanti Tanta nu ajunge la stiri pt ca a primit la ea in casa peste noapte un turist obosit, înseamnă ca si astfel de acte de bunătate încă ne sunt caracteristice si „normale”.
Poate ca exagerez putin cu exemplele, însă ideea e aceeasi: Cat timp vad la stiri doar lucruri pe care si eu le găsesc deranjante, înseamnă ca restul societății functioneaza normal si ca si ea condamnă astfel de gesturi.
Nu zic ca rezultatele deosebite obtinute într-un domeniu sa nu fie anunțate, sau ca nicio realizare pozitiva sa nu apara in stiri, încerc doar sa clarific putin ce e cu abundenta asta de stiri negative si sa arat ca asta nu înseamnă ca lumea se duce de râpă, ci din contra, înseamnă ca lumea nu si-a schimbat valorile morale.

Anunțuri

A sosit din nou acea perioada in viata mea, cand de plictiseala probabil, am ajuns la concluzia ca incepe sa nu mai imi placa telefonul meu. Bine, la origini nu erau doar mofturi, telefonul meu chiar facea anumite figuri asa ca parea o decizie logica sa vreau sa il schimb. Doar ca intre timp am considerat ca ar fi mai ieftin sa il repar, si dupa cativa zeci de lei, aveam un telefon ca nou. Orice om normal si-ar fi vazut de viata lui in continuare. Eu insa, fiind un exemplar mai special (a se citii „zevzec”), odata ce mi-am setat creierul pe ideea ca o sa imi schimb telefonul, nu o mai pot schimba. Problema nu e neaparat ca vreau eu sa imi schimb telefonul de dragul modei, ci pentru ca odata ce am pus in functiune masinaria care selecteaza telefonul perfect pentru mine, e foarte greu sa o opresc si e aproape imposibil de oprit pana nu gaseste macar un canditat demn de titlul de „telefonul perfect”.

Dar ce face un telefon sa fie „perfect”? Aici cu siguranta nici n-ar trebui sa incerc sa raspund. E o zona mult prea subiectiva. Cu toate astea am sa incerc, cel putin pentru mine; poate asa imi aranjez si eu putin gandurile. Mentionez inca de la inceput ca sunt un mofturos, deciziile mele legate de telefoane rar sunt sustinute de o logica infailibila si am tendinta de a complica inutil lucrurile si a despica firul in patru cand nu trebuie.

Incepem cu aspectul: daca e ceva ce urasc (inafara de franceza si gaini) sunt telefoanele mari. Nu le urasc la modul „le-as extermina”, ci pur si simplu nu ma identific deloc cu ele. Imi place ideea unui telefon pe care sa il pot cuprinde usor cu o singura mana, un telefon ingust, nu prea inalt care sa semene oarecum cu telefoanele de odinioara: un „baton” simplu si robust care sa fie in cea mai mare parte ecran. Numai prin faptul ca imi doresc un telefon mic deja am redus destul de mult „pretendentii”.
Pot reduce si mai mult competitia zicand de performanta: imi doresc un telefon de care sa nu trebuiasca sa ma rog sa deschida aplicatiile, si pentru care sa nu trebuiasca sa stau sa ma gandesc de 2 ori daca aplicatia pe care vreau sa o descarc va functiona sau nu pe el. Vreau ca ecranul, desi „mic” sa aiba o rezolutie suficient de buna incat sa vad toate miciile detalii din unele jocuri sau scrisurile marunte care mai apar te-miri-pe-unde.
Daca e sa vorbim de camera foto, stiu un lucru clar: minim 8Mp! Asta e o pasarica de-a mea, daca telefonul actual are o camera de 8, urmatorul nu vreau sa fie mai prejos. Si oricum 8Mp mi se pare rezolutia ideala pt un aparat foto pt telefon. Pe parte de soft nu prea ma intereseaza ce sistem de operare are, atata timp cat pot primii intr-un timp relativ scurt (2-3 saptamani) ultima versiune. Nu imi place sa stau eu sa imi bag mainile prin soft sa descarc alte variante mai mult sau mai putin oficiale (nu stiu de ce, am zis ca sunt mofturos!). Si recunosc, imi place sa ma folosesc de serviciile Google mult in viata de zi cu zi. Asta si poate pentru ca intalnesc Google din ce in ce mai mult oriunde in online.

Deci recapitulam: Vreau ceva mic, performant, cu specificatii de top, ecran clar, camera buna, acces la lumea Google, si update-uri promte.

Dar sunt dispus sa fac si sacrificii:
nu imi pasa de durata bateriei (pot avea grija sa am o priza prin apropiere)
nu vreau neaparat baterie care sa se scoata (o gasesc utila, dar daca nu exista, nu imi pasa)
nu vreau slot pentru card de memorie (traiesc de aproape 2 ani bine-merci cu 16Gb pe telefon)
definesc „ecran mic” ca ceva pana in 4,7″

Si acum vine partea idioata: ce e mic si cu update-uri la timp si ieftin, n-are camera buna si nici n-are google. Ce e mic si absolut frumos, e prea scump. Ce are Google si e frumos nu e mic si tot asa. Poate imi complic prea mult existenta si vreau sa fac din rahat bici si sa mai si pocneasca dar sunt optimist ca pana la urma voi gasi ceva si pentru mine. Pentru ca in fond cred ca asta caut: un telefon care sa ma reprezinte cel mai bine pe mine si cu care sa ma simt comfortabil atat in buzunar cat si cu el la ureche sau in maini. Si prin asta vreau sa spun ca daca maine vine cineva cu un telefon care area absolut TOT ce am scris eu aici ca vreau, s-ar putea sa nu il accept din alte motive dubioase ce o sa le descopar abia atunci.

Asa ca uite intrebarea zilei: Cum ar arata sau ce ar avea telefonul ideal pentru tine?

Vicii

Posted: 20/08/2014 in Balarii

Asta e alt articol obtinut in urma a prea multor ore de nesomn. Asadar, ce este un viciu? Cu totii ne laudam ca le avem, unii ne mandrim cu altii, altii arunca cu pietre in noi pentru asta, fiecare om stie in adancul sufletului sau ca are macar unu, unii se chinuie toata viata sa renunte la ele, altii cauta sa isi gaseasca tot mai multe. Deci care e faza cu ele? Ei bine, DEX-ul zice asa:

„Viciu 1. Defect, cusur, neajuns; Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare.”

Asadar tot ce e rau la noi e un viciu, tot ce e bun e…o virtute, banuiesc. Desi hai sa fim sinceri, oamenii au tendinta de a retine partile negative ale unor persoane mai repede decat pe cele pozitive. Si sunt vicii de toate „culorile”: alcool, tigari, jocuri de noroc, munca, pariuri, droguri, internet etc. Sunt unele cuvinte precum „droguri” sau „jocuri de noroc” pe care le asociem imediat cu ideea unui viciu, insa mai sunt multe alte activitati pe care cam toti le facem zilnic si pe care nu ne ingramadim sa le numim „vicii”. Daca tot ce e rau si ” excesiv” ajunge sa fie considerat viciu, atunci vorbitul la telefon, navigatul pe internet pot intra banuiesc in aceeasi categorie.

Personal mi s-a reprosat in ultimii 5-6 ani de viata ca beau prea multa Cola. Stiam ca e o „apucătură rea„, dar am decis sa continui si pana sa imi dau seama, a ajuns o caracteristica de referinta legata de persoana mea. Oricine ma cunostea, atunci cand vroia sa ma descrie, eram „cel care bea numai cola” sau ceva in genul asta. Astfel, fara sa vreau, am descoperit cum o apucatura rea, te poate ajuta sa iti definesti personalitatea. Si am ajuns sa vad ca asta se urmareste: e mai usor sa descrii si sa retii o persoana dupa viciile sale, decat dupa calitati. Asa ca am ajuns sa mi se pare oarecum normal incearcarea de a-ti „cultiva” viciile, in a devenii ceva care sa te reprezinte. Si in fond, cred ca asta este intrebarea zilei: cand devin placerile personale vicii in adevaratul sens al cuvantului?

Fuga dupa ferma

Posted: 19/08/2014 in Din viata mea

Se spune ca atunci cand activezi intr-un domeniu creativ, atunci cand ramai fara inspiratie cea mai buna metoda de a te regasi e sa te intorci la lucrurile simple, la ceea ce faceai odinioara. Tineti minte cand acest blog era o insuruie a evenimentelor din viata mea de aproape zi cu zi? Despre babele din maxi-taxi, despre litrii nenumarati de cola si cafea? Mda, nici eu! Asa ca m-am gandit sa incerc sa readuc asta la suprafata putin.

Fiind vara si pentru ca am ajuns la varsta la care ai mei au incredere sa ma lase singur acasa (defapt sa intampla asta de vreo 12 ani, dar nu conteaza), am ajuns sa fiu stapan peste domeniul meu. Am intreaga casa numai pentru mine. Liber sa mananc ce, cand si unde vreau, liber sa dorm in ce camera vreau si sa ma culc la ce ore vreau. S-au cel putin asa ar trebui sa fie daca n-ar veni in fiecare dimineata la ora 7 niste muncitori sa imi dea desteptarea ca sa lucreze la casa. Trezitul la 7 dimineata vara nu ma oboseste chiar asa tare, pot trai cu asta. Ce ma scoate din pepeni insa, sunt animalele casei.

Pe langa cei 2 caini ai mei, care sunt de o oarecare trebuinta casei, o jigodie mica ce se plimba mai mult in 2 labe cersind atentie si o potaie cu trasaturi accentuate de Lup, am si cateva pisici lenese (altele decat cele despre care scriam in urma cu ani ca vor sa ma omoare) si din motive ce pe mine ma depasesc am gaini. Daca e un animal pe care sa il urasc, acela e gaina! Aceste descendente din dinozaur si-au pastrat cumva instinctele ucigase si te privesc cu ochiii aceea ai lor margelosi si plin de ura, folosindu-si toti cei 3 neuroni pentru a planifica moarta ta. Si nu-mi pasa ca o sa ziceti ca fac oua! 2 oua pe zi (in cele 5 zile pe luna cand fac oua) versus cele 2-3 oua pe luna pe care la mananc eu le dovedeste inutilitatea. Mai ales cand trebuie sa le hranesti. Iar acum, tata s-a gandit ca e o idee buna sa ia pui de gaina.

Nu, nu va ganditi la acele gemotoace galbene si pufoase de diabet viu pe care vrei sa le iei in palma si sa le ocrotesti de toate relele pamantului doar pentru a te infrupta cu dragalasenia lor. Acestia sunt acele satane impanate, care sunt prea mici ca sa fie catalogati drept gaini lenese, dar prea mari ca sa mai fie draguti in orice fel posibil. Acestia sunt acei draci hiperactivi care te ciupesc de picioare cand te vad si sar pe tine cu o ura vizibila arzandu-le in ochi. Si dupa ce ca sunt asa de a dracu, reusesc sa se strecoare prin gard prin locuri si gauri in care fizica normala ar trebui sa le interzica sa o faca. Cumva ei reusesc.

Asa ca m-am trezit in seara asta cu un astfel de specimen in curtea supravegheata tacticos de dulaul Lup. Si am avut bucuria de a asista la goana nebuna a puilui cu aripile si pene in vant in timp ce Lup se distra prefacandu-se ca alearga dupa pui si dandu-i cate-o laba peste ceafa sa se dea de cateva ori peste cap. Recunosc, m-as fi uitat la scena asta toata ziua, in fond e circuitul proteinei in natura, dar apoi mi-am dat seama ca mama nu ar fi prea mandra de mine daca ar gasi un pui in minus (chiar daca asta inseamna economie la hrana de caini) asa ca a trebuit sa prind puiul. Ceea ce poate n-ar fi fost prea greu daca nu incerca si Lup acelasi lucru pe langa mine. Asa ca am ajuns cumva din stapanul domeniului meu, la sluga care alearga dupa un pui nebun prin curte, cu un caine si mai nebun care alearga dupa el si implicit dupa mine. Daca mai vad vreodata creatura aceea satanica in curtea gresita, ma gandesc serios sa il las doar pe Lup sa alerge. Pur si simplu nu merita sa alergi asa mult dupa ceva pentru care nici macar nu merita sa incalzesti cuptorul!

Dupa munca, iara munca

Posted: 17/08/2014 in Balarii

Ei bine blogul asta a ajuns clar in paragina. De fiecare data promit ca nu o sa mai fie asa si ca o sa reincep sa scriu activ, si de fiecare data nu ma tin de cuvant. Nici macar n-am scuza! Sau poate ca mi-e lene sa imi insir scuzele. In schimb, am observat o tendinta dubioasa: atunci cand esti lenesi, continui sa devii din ce in ce mai lenes pana ajungi in punctul in care nu te mai suporti tu pe tine de cat de lene ti-e si brusc devi harnic.

Cand ai multa munca, ajungi intr-un moment cand parca nu vrei sa te mai opresti, de teama ca te va lovi lenea daca o faci. Cam asa sunt eu acum. Ultimele doua zile n-am facut altceva decat sa alerg kilometrii in jurul casei, carand caramizi, roabe cu beton, crapand lemne, carand lemne si tot felul de munci semi-herculiene. Si toata saptamana care vine se presupune ca trebuie sa ma trezesc la 7 si sa continui intr-o nota asemanatoare. Dar azi, pentru ca e duminica dupa-masa, munca s-a terminat mai repede, si am ramas eu aici cu o dorinta de a face ceva ca sa nu stau degeaba. Asa ca m-am apucat sa scriu.

Desi sunt constient ca nu scriu nimic interesant, in capul meu eu acum sunt un jurnalist din anii ’60, la cravata, cu o palarie din aceea faina, care lucreaza de zor la un articol care sigur va lua un Pulizer, avand langa el o scrumiera mult prea plina si inca o tigara aprinsa in coltul gurii. Adevarul e ca nu am nimic din cele enumerate mai sus nici macar intr-o relativa proximitate. Poate am o cravata prin dulap, dar palarii, scrumiere pline si tigari n-am. Din contra chiar, tentativa mea de a fi fumator cred ca s-a incheiat dintr-un acces de plictiseala, ambitie si zgarcenie. Spun tentativa pentru ca nici macar nu sunt sigur ca puteam fi catalogat ca fumator. Dar poate asta e un alt articol, de scris peste alte 3 luni cand o sa imi amintesc iar de blog. Pana atunci o sa mai caut una alta de facut, poate gasesc chiar si o metoda de a scoate un leu, sa nu fie doar munca patriota