Archive for the ‘Balarii’ Category

Nu sunt doctor, nici dictionar, asa ca mi-e greu sa spun exact care e diferenta dintre o boala sau o gripa. As putea cauta asta pe net pentru voi, dar asta ar insemna sa scot un articol de o calitate o idee mai mare decat cea a unui motor de Ferrari fabricat pe un vapor de somalezi chinuiti si nemancati, totul pe intuneric. Hai sa facem un pic de recapitulare a napastelor ce au lovit poporul roman de-a lungul anilor:

Au fost grecii, slavii, romanii, turcii, ungurii (astia inca sunt), rusi, ciuma, lepra, foamete, pureci, paduchi, raie, tuse magareasca, gripa porcina, gripa aviara si acum…gripa studenteasca. Bine, poate am exagerat putin…grecii, slavii si romanii ne-au prins bine, dar la capitoul gripe, se pare ca avem cate o gripa pentru fiecare animal ce poate fi intilnit la o ferma: tuse magareasca, gripa porcina, gripa aviara, boala vacii nebune, boala iepii saltarete, boala caprei nesatule, rabie de la caini, iepurism (atunci cand iti vine sa faci ca iepurele toata ziua) etc.
Si studentul e un animal de ferma: homo lefterus. Este un animal in general bland, traieste in general in turma, desi se mai intalnesc si exceptii. Locuiesc in grupuri ce variaza intre 2-10 membri in acelasi spatiu de 3mp. Este deosebit de activ noaptea, ziua restrangandu-si activitatile la strictul necesar supravietuirii, uneori neglijand chiar si unele aspecte fundamentale in favoarea repausului.

Ce boala ne da studentul? Aparent fiecare inceput de luna octombrie este marcat de o raspandire a virusului studentesc, care se caracterizeaza prin: febra, stranut, apozitati nazale, oboseala, dureri in gat, ochi care lacrimeaza si o permanenta stare de splen. Cum se trateaza? In general se trateaza cu: indiferenta, paracetamol si mila Domnului.

Oricine vede un student este rugat sa il abordeze cu prudenta si sa nu petreaca mult timp in vecinatatea sa, deoarece boala se poate transmite si la oameni, iar studentul poate devenii irascibil sau agresiv daca este deranjat pentru durate medii sau lungi de timp.

E toamna, iar asta inseamna pentru foarte multa lume, ca insfarsit apare acel nou sezon pe care l-ai asteptat cateva luni. Eu nu pot spune ca intru in acea categorie. Nu stiu de ce, dar niciodata nu am fost un mare fan al serialelor. Cred ca pur si simplu nu aveam destula rabdare pentru ele, ceea ce e putin ironic pentru un ardelean, nu? Cand eram mic, mic, era de inteles: nu aveam internet, trebuia sa ma multumesc cu ce era la televizor, iar daca ratam un episod, ala eram. Plus ca eram cam mic ca sa urmaresc cu interes ceva ce avea mai mult de doua episoade.

Cand am mai crescut am mai avut niste tentative jalnice. Primul serial de care m-am apucat si pe care bineinteles nu am avut timp sa il urmaresc mai mult de sezonul 1 (sau poate inceputul sezonului 2) a fost CSI:NY, Eram mic, n-aveam timp, daca am lasat o pauza de doua zile intre episoade, eram gata. Asa ca timp de cativa ani am fost foarte fericit doar cu filme.

Apoi prin 2009-2010 m-am apucat de un serial care chiar m-a captivat: The MentalistAm fost in vrie o perioada. M-am uitat la tot sezonul 1 in cateva zile (ceea ce pentru vremea aceea cand eram 12 ore pe zi plecat de acasa, plus temele aferente noii mele viete de liceu mi se parea enorm de rapid). Noaptea ma uitam la episoade si a doua zi le discutam la liceu cu inca un coleg sau doi, atragand asupra noastra blestemele celor care nu apucasera sa le vada. Dar la un moment dat, inevitabilul s-a produs, sezonul 2 (sau poate 3?) s-a terminat, iar cand urmatorul sezon a reaparut cateva luni mai tarziu, mie deja imi pierise interesul. Asa ca l-am tras pe linie moarta.

Multi ani m-am ferit sa ma mai apuc de vre-un serial tocmai de teama gandului ca ma voi opri la pauza dintre sezoane. Totusi, dupa bac, de plictiseala, m-am apucat de The Walking DeadToate bune si frumoase, pana cand mi-au reinceput mie drumurile prin tara. Asta s-a intamplat pe undeva intre episoadele 2 si 3 din sezonul 3. Am crezut ca o sa ma reapuc, ca voi recupera…inca ma amagesc cu gandul asta.

A venit viata la facultate, unde am avut timp liber cacalau, doar ca am decis sa imi petrec timpul liber ori cu filme, ori stand pe Skype sau Whatsapp cu cei dragi. Cu toate astea, dupa vacanta de Craciun, in cele 2-3 saptamani de cand am revenit pe insula pana la sfarsitul lui febroarie, m-am uitat pe banda rulanta la cca. 4 sezoane din Hawaii 5.0. Stiu sigur ca nu am terminat sezonul 4, ramasesem cu vreo 4-5 episoade in urma. Si inca tot in urma sunt. Acum deja mi-e prea greu (in capul meu) sa ma reapuc. Am impresia ca nu o sa mai stiu nici personajele, nici ce s-a mai intamplat pana atunci. Asa ca de atunci sunt „liber de contract” cand vine vorba de seriale.

Acum ca vine toamna, sunt vreo doua titluri care urmeaza sa apara si care ma atrag, insa nu am nicio idee cum voi sta cu timpul sau rabdarea. S-ar putea sa nu am rabdarea sa astept fiecare episod si atunci sa mi se rupa filmul inainte sa fii fost prins ca lumea macar. Oricum, aceste doua titluri sunt: Gotham si The Flash.

Gotham prezinta viata in orasul cu acelasi nume, orasul lui Batman, inainte de aparitia acestuia. Sau mai bine zis, in timpul forarii acestuia. Povestea fiind concentrata pe cariera lui Jim Gordon si cum cariera acestuia afecteaza si viata tanarului Bruce Wayne.

Iar The Flash cred ca titlul vorbeste de la sine. Acuma oferte sunt, timp si chef sa fie! Si totusi voi ce seriale urmariti/asteptati? Ce seriale v-au „marcat” existenta?

A sosit din nou acea perioada in viata mea, cand de plictiseala probabil, am ajuns la concluzia ca incepe sa nu mai imi placa telefonul meu. Bine, la origini nu erau doar mofturi, telefonul meu chiar facea anumite figuri asa ca parea o decizie logica sa vreau sa il schimb. Doar ca intre timp am considerat ca ar fi mai ieftin sa il repar, si dupa cativa zeci de lei, aveam un telefon ca nou. Orice om normal si-ar fi vazut de viata lui in continuare. Eu insa, fiind un exemplar mai special (a se citii „zevzec”), odata ce mi-am setat creierul pe ideea ca o sa imi schimb telefonul, nu o mai pot schimba. Problema nu e neaparat ca vreau eu sa imi schimb telefonul de dragul modei, ci pentru ca odata ce am pus in functiune masinaria care selecteaza telefonul perfect pentru mine, e foarte greu sa o opresc si e aproape imposibil de oprit pana nu gaseste macar un canditat demn de titlul de „telefonul perfect”.

Dar ce face un telefon sa fie „perfect”? Aici cu siguranta nici n-ar trebui sa incerc sa raspund. E o zona mult prea subiectiva. Cu toate astea am sa incerc, cel putin pentru mine; poate asa imi aranjez si eu putin gandurile. Mentionez inca de la inceput ca sunt un mofturos, deciziile mele legate de telefoane rar sunt sustinute de o logica infailibila si am tendinta de a complica inutil lucrurile si a despica firul in patru cand nu trebuie.

Incepem cu aspectul: daca e ceva ce urasc (inafara de franceza si gaini) sunt telefoanele mari. Nu le urasc la modul „le-as extermina”, ci pur si simplu nu ma identific deloc cu ele. Imi place ideea unui telefon pe care sa il pot cuprinde usor cu o singura mana, un telefon ingust, nu prea inalt care sa semene oarecum cu telefoanele de odinioara: un „baton” simplu si robust care sa fie in cea mai mare parte ecran. Numai prin faptul ca imi doresc un telefon mic deja am redus destul de mult „pretendentii”.
Pot reduce si mai mult competitia zicand de performanta: imi doresc un telefon de care sa nu trebuiasca sa ma rog sa deschida aplicatiile, si pentru care sa nu trebuiasca sa stau sa ma gandesc de 2 ori daca aplicatia pe care vreau sa o descarc va functiona sau nu pe el. Vreau ca ecranul, desi „mic” sa aiba o rezolutie suficient de buna incat sa vad toate miciile detalii din unele jocuri sau scrisurile marunte care mai apar te-miri-pe-unde.
Daca e sa vorbim de camera foto, stiu un lucru clar: minim 8Mp! Asta e o pasarica de-a mea, daca telefonul actual are o camera de 8, urmatorul nu vreau sa fie mai prejos. Si oricum 8Mp mi se pare rezolutia ideala pt un aparat foto pt telefon. Pe parte de soft nu prea ma intereseaza ce sistem de operare are, atata timp cat pot primii intr-un timp relativ scurt (2-3 saptamani) ultima versiune. Nu imi place sa stau eu sa imi bag mainile prin soft sa descarc alte variante mai mult sau mai putin oficiale (nu stiu de ce, am zis ca sunt mofturos!). Si recunosc, imi place sa ma folosesc de serviciile Google mult in viata de zi cu zi. Asta si poate pentru ca intalnesc Google din ce in ce mai mult oriunde in online.

Deci recapitulam: Vreau ceva mic, performant, cu specificatii de top, ecran clar, camera buna, acces la lumea Google, si update-uri promte.

Dar sunt dispus sa fac si sacrificii:
nu imi pasa de durata bateriei (pot avea grija sa am o priza prin apropiere)
nu vreau neaparat baterie care sa se scoata (o gasesc utila, dar daca nu exista, nu imi pasa)
nu vreau slot pentru card de memorie (traiesc de aproape 2 ani bine-merci cu 16Gb pe telefon)
definesc „ecran mic” ca ceva pana in 4,7″

Si acum vine partea idioata: ce e mic si cu update-uri la timp si ieftin, n-are camera buna si nici n-are google. Ce e mic si absolut frumos, e prea scump. Ce are Google si e frumos nu e mic si tot asa. Poate imi complic prea mult existenta si vreau sa fac din rahat bici si sa mai si pocneasca dar sunt optimist ca pana la urma voi gasi ceva si pentru mine. Pentru ca in fond cred ca asta caut: un telefon care sa ma reprezinte cel mai bine pe mine si cu care sa ma simt comfortabil atat in buzunar cat si cu el la ureche sau in maini. Si prin asta vreau sa spun ca daca maine vine cineva cu un telefon care area absolut TOT ce am scris eu aici ca vreau, s-ar putea sa nu il accept din alte motive dubioase ce o sa le descopar abia atunci.

Asa ca uite intrebarea zilei: Cum ar arata sau ce ar avea telefonul ideal pentru tine?

Vicii

Posted: 20/08/2014 in Balarii

Asta e alt articol obtinut in urma a prea multor ore de nesomn. Asadar, ce este un viciu? Cu totii ne laudam ca le avem, unii ne mandrim cu altii, altii arunca cu pietre in noi pentru asta, fiecare om stie in adancul sufletului sau ca are macar unu, unii se chinuie toata viata sa renunte la ele, altii cauta sa isi gaseasca tot mai multe. Deci care e faza cu ele? Ei bine, DEX-ul zice asa:

„Viciu 1. Defect, cusur, neajuns; Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare.”

Asadar tot ce e rau la noi e un viciu, tot ce e bun e…o virtute, banuiesc. Desi hai sa fim sinceri, oamenii au tendinta de a retine partile negative ale unor persoane mai repede decat pe cele pozitive. Si sunt vicii de toate „culorile”: alcool, tigari, jocuri de noroc, munca, pariuri, droguri, internet etc. Sunt unele cuvinte precum „droguri” sau „jocuri de noroc” pe care le asociem imediat cu ideea unui viciu, insa mai sunt multe alte activitati pe care cam toti le facem zilnic si pe care nu ne ingramadim sa le numim „vicii”. Daca tot ce e rau si ” excesiv” ajunge sa fie considerat viciu, atunci vorbitul la telefon, navigatul pe internet pot intra banuiesc in aceeasi categorie.

Personal mi s-a reprosat in ultimii 5-6 ani de viata ca beau prea multa Cola. Stiam ca e o „apucătură rea„, dar am decis sa continui si pana sa imi dau seama, a ajuns o caracteristica de referinta legata de persoana mea. Oricine ma cunostea, atunci cand vroia sa ma descrie, eram „cel care bea numai cola” sau ceva in genul asta. Astfel, fara sa vreau, am descoperit cum o apucatura rea, te poate ajuta sa iti definesti personalitatea. Si am ajuns sa vad ca asta se urmareste: e mai usor sa descrii si sa retii o persoana dupa viciile sale, decat dupa calitati. Asa ca am ajuns sa mi se pare oarecum normal incearcarea de a-ti „cultiva” viciile, in a devenii ceva care sa te reprezinte. Si in fond, cred ca asta este intrebarea zilei: cand devin placerile personale vicii in adevaratul sens al cuvantului?

Dupa munca, iara munca

Posted: 17/08/2014 in Balarii

Ei bine blogul asta a ajuns clar in paragina. De fiecare data promit ca nu o sa mai fie asa si ca o sa reincep sa scriu activ, si de fiecare data nu ma tin de cuvant. Nici macar n-am scuza! Sau poate ca mi-e lene sa imi insir scuzele. In schimb, am observat o tendinta dubioasa: atunci cand esti lenesi, continui sa devii din ce in ce mai lenes pana ajungi in punctul in care nu te mai suporti tu pe tine de cat de lene ti-e si brusc devi harnic.

Cand ai multa munca, ajungi intr-un moment cand parca nu vrei sa te mai opresti, de teama ca te va lovi lenea daca o faci. Cam asa sunt eu acum. Ultimele doua zile n-am facut altceva decat sa alerg kilometrii in jurul casei, carand caramizi, roabe cu beton, crapand lemne, carand lemne si tot felul de munci semi-herculiene. Si toata saptamana care vine se presupune ca trebuie sa ma trezesc la 7 si sa continui intr-o nota asemanatoare. Dar azi, pentru ca e duminica dupa-masa, munca s-a terminat mai repede, si am ramas eu aici cu o dorinta de a face ceva ca sa nu stau degeaba. Asa ca m-am apucat sa scriu.

Desi sunt constient ca nu scriu nimic interesant, in capul meu eu acum sunt un jurnalist din anii ’60, la cravata, cu o palarie din aceea faina, care lucreaza de zor la un articol care sigur va lua un Pulizer, avand langa el o scrumiera mult prea plina si inca o tigara aprinsa in coltul gurii. Adevarul e ca nu am nimic din cele enumerate mai sus nici macar intr-o relativa proximitate. Poate am o cravata prin dulap, dar palarii, scrumiere pline si tigari n-am. Din contra chiar, tentativa mea de a fi fumator cred ca s-a incheiat dintr-un acces de plictiseala, ambitie si zgarcenie. Spun tentativa pentru ca nici macar nu sunt sigur ca puteam fi catalogat ca fumator. Dar poate asta e un alt articol, de scris peste alte 3 luni cand o sa imi amintesc iar de blog. Pana atunci o sa mai caut una alta de facut, poate gasesc chiar si o metoda de a scoate un leu, sa nu fie doar munca patriota