Vicii

Posted: 20/08/2014 in Balarii

Asta e alt articol obtinut in urma a prea multor ore de nesomn. Asadar, ce este un viciu? Cu totii ne laudam ca le avem, unii ne mandrim cu altii, altii arunca cu pietre in noi pentru asta, fiecare om stie in adancul sufletului sau ca are macar unu, unii se chinuie toata viata sa renunte la ele, altii cauta sa isi gaseasca tot mai multe. Deci care e faza cu ele? Ei bine, DEX-ul zice asa:

„Viciu 1. Defect, cusur, neajuns; Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare.”

Asadar tot ce e rau la noi e un viciu, tot ce e bun e…o virtute, banuiesc. Desi hai sa fim sinceri, oamenii au tendinta de a retine partile negative ale unor persoane mai repede decat pe cele pozitive. Si sunt vicii de toate „culorile”: alcool, tigari, jocuri de noroc, munca, pariuri, droguri, internet etc. Sunt unele cuvinte precum „droguri” sau „jocuri de noroc” pe care le asociem imediat cu ideea unui viciu, insa mai sunt multe alte activitati pe care cam toti le facem zilnic si pe care nu ne ingramadim sa le numim „vicii”. Daca tot ce e rau si ” excesiv” ajunge sa fie considerat viciu, atunci vorbitul la telefon, navigatul pe internet pot intra banuiesc in aceeasi categorie.

Personal mi s-a reprosat in ultimii 5-6 ani de viata ca beau prea multa Cola. Stiam ca e o „apucătură rea„, dar am decis sa continui si pana sa imi dau seama, a ajuns o caracteristica de referinta legata de persoana mea. Oricine ma cunostea, atunci cand vroia sa ma descrie, eram „cel care bea numai cola” sau ceva in genul asta. Astfel, fara sa vreau, am descoperit cum o apucatura rea, te poate ajuta sa iti definesti personalitatea. Si am ajuns sa vad ca asta se urmareste: e mai usor sa descrii si sa retii o persoana dupa viciile sale, decat dupa calitati. Asa ca am ajuns sa mi se pare oarecum normal incearcarea de a-ti „cultiva” viciile, in a devenii ceva care sa te reprezinte. Si in fond, cred ca asta este intrebarea zilei: cand devin placerile personale vicii in adevaratul sens al cuvantului?

Anunțuri

Fuga dupa ferma

Posted: 19/08/2014 in Din viata mea

Se spune ca atunci cand activezi intr-un domeniu creativ, atunci cand ramai fara inspiratie cea mai buna metoda de a te regasi e sa te intorci la lucrurile simple, la ceea ce faceai odinioara. Tineti minte cand acest blog era o insuruie a evenimentelor din viata mea de aproape zi cu zi? Despre babele din maxi-taxi, despre litrii nenumarati de cola si cafea? Mda, nici eu! Asa ca m-am gandit sa incerc sa readuc asta la suprafata putin.

Fiind vara si pentru ca am ajuns la varsta la care ai mei au incredere sa ma lase singur acasa (defapt sa intampla asta de vreo 12 ani, dar nu conteaza), am ajuns sa fiu stapan peste domeniul meu. Am intreaga casa numai pentru mine. Liber sa mananc ce, cand si unde vreau, liber sa dorm in ce camera vreau si sa ma culc la ce ore vreau. S-au cel putin asa ar trebui sa fie daca n-ar veni in fiecare dimineata la ora 7 niste muncitori sa imi dea desteptarea ca sa lucreze la casa. Trezitul la 7 dimineata vara nu ma oboseste chiar asa tare, pot trai cu asta. Ce ma scoate din pepeni insa, sunt animalele casei.

Pe langa cei 2 caini ai mei, care sunt de o oarecare trebuinta casei, o jigodie mica ce se plimba mai mult in 2 labe cersind atentie si o potaie cu trasaturi accentuate de Lup, am si cateva pisici lenese (altele decat cele despre care scriam in urma cu ani ca vor sa ma omoare) si din motive ce pe mine ma depasesc am gaini. Daca e un animal pe care sa il urasc, acela e gaina! Aceste descendente din dinozaur si-au pastrat cumva instinctele ucigase si te privesc cu ochiii aceea ai lor margelosi si plin de ura, folosindu-si toti cei 3 neuroni pentru a planifica moarta ta. Si nu-mi pasa ca o sa ziceti ca fac oua! 2 oua pe zi (in cele 5 zile pe luna cand fac oua) versus cele 2-3 oua pe luna pe care la mananc eu le dovedeste inutilitatea. Mai ales cand trebuie sa le hranesti. Iar acum, tata s-a gandit ca e o idee buna sa ia pui de gaina.

Nu, nu va ganditi la acele gemotoace galbene si pufoase de diabet viu pe care vrei sa le iei in palma si sa le ocrotesti de toate relele pamantului doar pentru a te infrupta cu dragalasenia lor. Acestia sunt acele satane impanate, care sunt prea mici ca sa fie catalogati drept gaini lenese, dar prea mari ca sa mai fie draguti in orice fel posibil. Acestia sunt acei draci hiperactivi care te ciupesc de picioare cand te vad si sar pe tine cu o ura vizibila arzandu-le in ochi. Si dupa ce ca sunt asa de a dracu, reusesc sa se strecoare prin gard prin locuri si gauri in care fizica normala ar trebui sa le interzica sa o faca. Cumva ei reusesc.

Asa ca m-am trezit in seara asta cu un astfel de specimen in curtea supravegheata tacticos de dulaul Lup. Si am avut bucuria de a asista la goana nebuna a puilui cu aripile si pene in vant in timp ce Lup se distra prefacandu-se ca alearga dupa pui si dandu-i cate-o laba peste ceafa sa se dea de cateva ori peste cap. Recunosc, m-as fi uitat la scena asta toata ziua, in fond e circuitul proteinei in natura, dar apoi mi-am dat seama ca mama nu ar fi prea mandra de mine daca ar gasi un pui in minus (chiar daca asta inseamna economie la hrana de caini) asa ca a trebuit sa prind puiul. Ceea ce poate n-ar fi fost prea greu daca nu incerca si Lup acelasi lucru pe langa mine. Asa ca am ajuns cumva din stapanul domeniului meu, la sluga care alearga dupa un pui nebun prin curte, cu un caine si mai nebun care alearga dupa el si implicit dupa mine. Daca mai vad vreodata creatura aceea satanica in curtea gresita, ma gandesc serios sa il las doar pe Lup sa alerge. Pur si simplu nu merita sa alergi asa mult dupa ceva pentru care nici macar nu merita sa incalzesti cuptorul!

Dupa munca, iara munca

Posted: 17/08/2014 in Balarii

Ei bine blogul asta a ajuns clar in paragina. De fiecare data promit ca nu o sa mai fie asa si ca o sa reincep sa scriu activ, si de fiecare data nu ma tin de cuvant. Nici macar n-am scuza! Sau poate ca mi-e lene sa imi insir scuzele. In schimb, am observat o tendinta dubioasa: atunci cand esti lenesi, continui sa devii din ce in ce mai lenes pana ajungi in punctul in care nu te mai suporti tu pe tine de cat de lene ti-e si brusc devi harnic.

Cand ai multa munca, ajungi intr-un moment cand parca nu vrei sa te mai opresti, de teama ca te va lovi lenea daca o faci. Cam asa sunt eu acum. Ultimele doua zile n-am facut altceva decat sa alerg kilometrii in jurul casei, carand caramizi, roabe cu beton, crapand lemne, carand lemne si tot felul de munci semi-herculiene. Si toata saptamana care vine se presupune ca trebuie sa ma trezesc la 7 si sa continui intr-o nota asemanatoare. Dar azi, pentru ca e duminica dupa-masa, munca s-a terminat mai repede, si am ramas eu aici cu o dorinta de a face ceva ca sa nu stau degeaba. Asa ca m-am apucat sa scriu.

Desi sunt constient ca nu scriu nimic interesant, in capul meu eu acum sunt un jurnalist din anii ’60, la cravata, cu o palarie din aceea faina, care lucreaza de zor la un articol care sigur va lua un Pulizer, avand langa el o scrumiera mult prea plina si inca o tigara aprinsa in coltul gurii. Adevarul e ca nu am nimic din cele enumerate mai sus nici macar intr-o relativa proximitate. Poate am o cravata prin dulap, dar palarii, scrumiere pline si tigari n-am. Din contra chiar, tentativa mea de a fi fumator cred ca s-a incheiat dintr-un acces de plictiseala, ambitie si zgarcenie. Spun tentativa pentru ca nici macar nu sunt sigur ca puteam fi catalogat ca fumator. Dar poate asta e un alt articol, de scris peste alte 3 luni cand o sa imi amintesc iar de blog. Pana atunci o sa mai caut una alta de facut, poate gasesc chiar si o metoda de a scoate un leu, sa nu fie doar munca patriota

Mostenire

Posted: 27/07/2014 in Din viata mea

Nu demult, in timp ce pierdeam o noapte pe net mai mult sau mai putin intenționat, am dat peste o întrebare ce pe moment mi s-a părut simpla de răspuns, dar care in unele seri se întoarce sa mă tina treaz, obligându-mă sa filozofez aiurea, cam ca in seara asta. Întrebarea vroia sa aleg cum as vrea sa fie pomenita/reflectata viata mea atunci când voi murii: o carte, o poezie, un film, un cântec sau o pictura?
Atunci am ales instinctiv si încă simt ca am ales bine, dar acum stau si ma gândesc…
O pictura oare ce ar putea cuprinde din viata mea? Ar putea cuprinde multe, dar de transmis altora nu ar putea decât celor cu adevărat interesati si cunoscători, atenti la detalii.
Un cântec ar fi genial, dar s ar termina prea repede. Sigur, îmi place ideea de a avea ceva ce aa minteasca de mine si in acelasi timp sa seteze atitudinea ascultatorului într-un anumit fel, dar tot as avea doar maxim 3 minute de glorie. Sunt prea putin pentru mine!
O poezie…asta suna cu adevărat romantic. Asta are potențialul de a cuprinde intre versurile ei emotii puternice, are puterea de a le transmite mai departe acele sentimente, dar nu e de mine.
Filmul suna a ideea cea mai plauzibila, dar asta numai pentru un moment. Sigur, pare calea cea mai clara sa transmită vizual si auditiv toata viată cuiva, si cu siguranta povestea ar ajunge usor la multa lume asa, dar pe cat s-ar castiga cu imagini de exterior si peisaje, cu atât s-ar pierde emoțiile de interior si stresul, gândurile si impresiile.
O poezie simt ca mi-ar complica prea mult ideile din dorinta de a le da caracterul enigmatic ce probabil ca traieste in mintea fiecăruia dintre noi, ar putea surpinde trăirile unui moment, dar mi se pare prea fragil sa cuprinzi o viata de om in câteva strofe.
Apoi rămâne cartea. Da, asta chiar e solutia castigatoare! Cartea n are limite. Porneste de la o pagina si se termina atunci când inapiratia sau cernelea celui ce o scrie s-a terminat. Poate fi oricat de superficială sau minuțioasă vrei si cel mai important: poate prezenta lucrurile cu emotia trăită si poate ajunge la oricine. Pentru pictura, muzica, poezie sau film trebuie ca receptorul sa aibă înclinația necesara spre respectivul canal de transmitere; cartea e varianta „pentru prosti” si spun asta cu toată admirația. Cuvintelor nu e musai să le adaugi un inteles superior ca sa transmită un mesaj printre rânduri, ele pot ramne exact ceea ce sunt si sa spună exact ce formează. Si ar fi frumos.
Problema adevărată este: Cine sa scrie cartea ta? Cine te-ar putea cunoaste destul de bine încât sa stie fiecare provocare si fiecare emotie ce te-a încercat? Si oare…chiar are un rost ca lumea sa isi amintească AȘA bine de noi?

Top 10

Posted: 01/04/2014 in Balarii
Etichete:, , , ,

V-am explicat deja ca eu si cu colegul meu de casa nu avem somn noptile si suntem putin masochisti, nu? Ei bine, ca sa intaresc cele spuse cu dovezi, acuma dupa „cina cea de taina”, in timp ce asteptam sa se aseze mancarea ca sa putem migra spre camerele noastre, a venit intrebarea vietii: „Coaeee, care e cel mai nasol lucru de facut atunci cand ai ochelari?”. Pauza…avand ochelari (si asta insemnand ca sunt inteligent) am stiut din start unde o sa mearga discutia asa ca am zis de la inceput hai sa facem un top 5 lucruri nasoale de facut cu ochelari si un top 5 lucruri bune de facut cu ochelari. Hai sa incepem cu…..Lucruri nasoale!

Top 5 lucruri nasoale:

1) Sa imbraci un tricoul stramt la gat
2) Sa dormi la scoala cu capu pe banca
3) Sa mergi cu soarele in fata
4) Sa faci metal head-banging
5) Sa explici urmele dubioase de pe nasul tau

 

Top 5 lucruri bune:

1) Pari inteligent
2) Nu iti intra vantu si toate mustele in ochi
3) Ai tot timpu un accesoriu ca sa pari mai interesant
4) Vezi mai bine
5) Am fost incapabili intelectual sa gasim ceva interesant sau bun de pus aici.

Asa ca prin urmare cam asta e topul vietii. Sugestii pentru „Ce e misto la a purta ochelari”? Astept comentarii constructive 🙂