Posts Tagged ‘aventuri’

Asa cum am mai spus cu diferite ocazii, stramosii nostri aveau cate o semnificatie sau o legenda pentru orice lucru oricat de minor din viata noastra. Una din miile de povestiri care exista spune, ca daca copilul se naste seara, acesta va fi mai activ noaptea si isi va desfasura majoritatea activitatilor sub plapuma noptii. Din motive de plictiseala si autocenzurare, nu o sa spun ce activitati, ina va pot spune ca asta e o legenda pe care o cred a fi adevarata. De ce? Pai mama asa isi aminteste, ca eu m-am nascut la 19:45, adica exact atunci cand Busu primea legatura pentru a prezice vremea, iar Andreea Esca incheia inca un jurnal de stiri. Pe mine ar fi trebuit sa ma bage ca „Breaking News” dar n-a mai apucat. Oricum, ceva trebuie sa fie in minte (pe langa faptul ca sunt tanar) ce ma face sa rezist noaptea pana la ore imposibile.

Saptama asta, nu a fost noapte in care sa dorm mai mult de 5 ore. De fiecare data cand imi setam alarma imi aparea „Clock will start in 5h:2m” si va las pe voi sa ghiciti ce inseamna asta. Deja sunt 3 nopti saptamana asta (daca pun la socoteala si noaptea de Duminica spre Luni). Deci din 72 de ore, eu am dormit 15.  Nu ma laud acuma ca as fi cine stie ce creatura alungata de pe platourile din Twilight, dar stau si ma intreb, pana unde ma pot intinde?

Totusi am si vesti bune: am inceput sa reduc doza de cafea. Dupa ce vineri am baut aproape 1 litru, luni am baut doar 0,5, ieri 0,5…azi cred ca am bat doar 0,3. Nu stiu exact cat am baut azi, cert este ca am mai avut niste cafea cu care sa ma intorc acasa. Asta a fost o stire asa, mai mult pentru cei care isi faceau griji ca o sa ajung un rahitic dependent de cafea care o sa tremur din toate incheieturile si o sa am nervii pezmet. Nervii mei inca sunt bine, si am grija sa le verific starea zilnic aka am o metoda prin care verific cat de tare ma mai enervez sau nu. Spre norocul meu, ma enervez tot mai greu.

Cu alte cuvinte, cand totul merge pe invers, Voinea se simte din ce in ce mai bine. Da, imi revin la normal.
Si ca tot vorbeam de normal, astazi am inceput si eu testele predictive, care nu se trec, dar toata lumea ne omoara cu ele. Prima runda: Romana feat. Engleza vs. EU.La romana a fost chiar simplu, dar lipsa de cafea (si somn?) din mine m-au facut sa scriu ceva de genu „culoarea blonda”. Nu exista? Nu-i nimic…o inventez 🙂 Oricum, ar fi fost mai fain daca imi dadeam seama de gafa, inainte sa dau lucrarea doamnei profesoare. Dar nu-i nimic, ma iarta ea 🙂

La engleza a fost amuzant prin faptul ca cerintele au fost mai provocatoare decat la romana. Dar nimic ce super-geniul meu sa nu poata rezolva.  Una peste alta, a fost o zi reusita, chit ca am intarziat la prima ora… in conditiile in care am pelcat de acasa la 6:20. Dar asta deja tine de naveta, cred ca o sa ii fac un post separat…candva.

Pana maine, toate bune. Ma duc sa imi pregatesc cafeaua pe maine si sa mananc ceva 🙂

Anunțuri

Stateam astazi cocotat si inchesuit intr-un 385 (autobuz pentru cei din afara bucurestiului) si reflectam putin asupa conditiei mele (a omului de geniu) captiv in lumea aceasta a oamenilor simpli si sufocat de gandirea lor si de vointa lor limitata, de teama de a-si depasii conditia, gandindu-ma ce as putea sa fac pentru a da ocazia sufletului meu sa zburde liber spre campiile libertatii si stiintei absolute.
Taiati. Nu a fost chiar asa; defapt totul s-a intamplat acum cateva minute, timp in care eu imi faceam dusul de seara, cand dintr-o data printre picaturile de apa care se loveau oricum de mine, s-a strecurat si o idee, care a aterizat in ureche si de acolo s-a prelins pana in pestera intunecoasa, unde la oamenii normali se afla creierul.  Ideea este ca in timp ce eram la dus, am inceput sa ma gandesc putin la ce as mai putea scrie pe dracovenia asta de blog. Si dintr-o data am avut un flashback pana in primele zile cand mi-am facut blogul: atunci nu visam sa il fac „gazeta virtuala”, atunci era pur si simplu un fel de jurnal pe care teoretic il puteau citii si altii. Spun teoretic, deoarece nu dadeam adresa blogului la nimeni.  Asa ca m-am gandit de ce nu l-as aduca inapoi la origini macar pentru putin timp. Rezultatul? A luat fiinta seria Jurnalul unui somnambul. 

Ce este chestia asta? Pai in mare e o noua metoda prin care pot plictisii oamenii, dar mie imi place sa zic ca este o noua metoda prin care eu o sa imi ocup timpul, precum si un prilej sa fac cateva insemnari pentru posteritate, note la care as putea revenii peste cativa (zeci de) ani ca sa vad cum era viata mea in primele saptamani de elev de clasa a XIa. Deja v-am spus despre cum ma simt in mare sa ma trezesc de dimineata, dar m-am gandit sa fac o serie de insemnari zilnice cu cele mai bune/cele mai rele momente ale zilei.

Desigur, asta inseamna ca unele articole vor fi foarte scurte, altele vor fi foarte plictisitoare, iar altele vor fi un concentrat de plictiseala (adica si foarte scurte, si foarte plictisitoare). Acesta nu se vrea postul pilot, ci se vrea postul in care lamuresc odata si pentru totdeauna ce si cum:

  • Ideea mi-a venit tarziu, asa ca nu pot incepe cu rezumatul zilei de luni, dar aici nefiind democratie, pot decreta ca prima zi a saptamanii e Marti
  • Pentru a da un strop de culoare locului asta ma gandesc serios sa scriu aceste articole cu o alta culoare (probabil portocaliu)
  • Pentru inceput o sa dureze o saptamana (adica ultima zi care isi va primii recenzia va fi 4 octombrie)
  • In functie de cat de mult scade sau creste traficul pe aici o sa ma decid daca mai dureaza sau nu
  • Titlul l-am ales datorita faptului ca ora mea de trezire este 05:40, iar noapte de noapte, pe mine ma apuca ora 00:20 inca departe de pat.

As avea o gramada de idei pe care as vrea sa le insir acum aici, idei care sigur maine ori nu o sa mi le mai amintesc, ori o sa mi se para idioate si nu o sa le mai folosesc. Dar nu le torn aici in seara asta, caci asta e o serie pe care vreau sa o pastrez cat de cat ordonata. Pana maine, somn usor tuturo!

Nu prea am stiut ce titlu sa ii dau articolului, mai ales ca presimt ca si acesta va sfarsii a fi o tocanita in care eu o sa imi arunc toate franturile de idei care imi trec acum prin minte si apoi o sa le amestec cu nepasare pana cand nimeni nu o sa mai inteleaga nimic.

Pentru inceput, permiteti-mi sa ma laud ca scriu din nou de la laptop, nu de pe telefon cum am facut cu toate postarile recente. Recunosc ca desi nu tocmai perfecta, tastatura QWERTY de la telefonul meu imi place foarte mult. Sunt inca surprins de faptul ca postez de pe laptop pentru ca sunt intr-un loc unde n-ar trebuii sa am internet: la bunici. Nu, de data asta nu mai sunt in Maramures, sunt mult mai aproape de civilizatie, la Targoviste. Tocmai asta face sederea aici atat de dificila. In Maramures duceam o viata sedentara intr-un mediu sedentar. Acolo timpul are alta valuare. Acolo rar vezi un om pe strada, chiar si acela dandu-ti de inteles ca e constient de faptul ca are tot timpul din lume sa ajunga la destinatie si sa faca ce are de facut. Acolo e locul unde imi place sa citesc; acolo nu poti face altceva: ori citesti, ori dormi ori te uiti la televizor. Dintr Minimax, Antena 1, Kiss TV, ProTV si Etno TV eu tot timpul aleg cititul. Si pot sta sa citesc o zi intreaga ca nu ma deranjeaza nimeni si nu am altceva de facut. Nici semnal la telefon nu prea e, deci nu pot da un refresh pe Facebook din cand in cand. Si asta imi place!

Aici in Targoviste, lucrurile se schimba putin: stau la bloc, etajul 4, am antelene de semnal la telefon 5 etaje mai sus, prin fata blocului trec intr-una masini, poti simti vibratia orasului, oameni care sa grabesc ca au de ajuns undeva si asta imi place. Asta e genul de viata la care imi place sa fiu conectat; din pacate eu ma aflu la 4 etaje deasupra acestei vieti si mi-e aproape imposibil sa ajung la ea.

Se pare ca bunicilor mei din partea tatei le este foarte greu sa inteleaga ca eu urmeaza sa implinesc 17 ani nu 1,7. In bunica mea exista un real instinct de protejare a nepotului ei. E dureros ca trebuie sa duc o munca de convingere de 15 minute sa o conving sa ma lase sa ma duc pana la chioscul de la parter. Cand merg cu ei pe strada e si mai amuzant. Ma amuza cum bunica simte nevoie sa ma prinda de mana cand traversam o trecere de pietoni nesemaforizata. Ma amuza (si ma intristeaza) cum de fiecare data cand sunt pe strada si din fata vine una sau mai multe fete, bunica vine langa mine, ma ia de brat si ma trage mai intr-o parte. Nu sunt sigur daca face asta ca sa ma apere pe mine de fete, sau ca sa le apere pe fete de mine. Si cel mai tare ma amuza felul in care, in momentul in care la stiri a aparut o secventa scurta ce doua persoane (un el si o ea) ce se sarutau, bunica mea a butonat instantaneu. Cateodata ma surprinde cum din parinti asa conservatori a iesit tata, eu extrovertit si jumate, un parinte la granita dintre libertin si nepasator fata de cum isi ocupa fiul sau timpul. Dar pe de alta parte inteleg: unul care a fost tinut in haturi de mic, de cum va scapa, se va exterioriza cu toata fiinta lui, pe cand unu ca mine care a avut „poarta deschisa” de mic, nu are interes sa fie foarte extrovertit. Nu stie cum e sa fii inchis deci nu se bucura de libertate. Filozof mai sunt!

Cat am fost aici, astea 3 zile pana sa descopar ca un vecin are un router wireless care nu necesita parola sa te conectezi, am stat mai toata ziua in pat si am citit. Spre seara era necesar sa iesim toti din casa prin parc, unde bunica are grija sa ma fereasca cu trandete de pericolul fetelor imbracate sumar de prin parc. Oricum, sunt destul de fericit si ca am citit mai ales ca abia mi-am luat mintea de la alte porcarii care desi nu ar mai trebuii sa prezinte interes pentru mine, inca o fac. Prima carte pe care am pus mana cand am ajuns aici a fost una pe care am cumparat-o in drum spre bunici, de la o librarire de langa Gara de Nord. Se cheama „Nepovestitele trairi ale templierilor romani” si e scrisa de Adrian Voicu. Stiu, e un nume lung, mi-a luat ceva mai mult pana l-am retinut corect, insa ideea este ca e o carte la care am ras la fel de tare ca la un film de comedie. Il respect pe autor pentru ingeniozitatea cu care a ales numele personajelor, si pentru dialogurile savuroase. Intr-un fel cartea asta ma face sa regret ca nu traiesc in secolul XIV in care in orice carciuma intrai, gaseai o fetiscana cat-de-cat draguta care sa iti sara in brate si sa te care spre ceva ce seamana a pat. Oricum, cartea e una care a capatat un loc fruntas pe lista mea cu carti de recomandat celor interesati. Iar in seara asta m-am apucat de O calatorie spre centrul pamantului. Desi mort de mai bine de 100 de ani, Jules Verne e unul din putinii francezi pe care il admir si care imi place cum scrie. Iar cartea asta pare chiar interesanta. Daca plictiseala si curiozitatea ma vor impinge sa o termin la timp, urmatoarea pe lista cred ca e „Fram ursul polar”. Mereu mi-a placut cum suna titlul asta si cred ca a venit vremea sa o citesc si pe asta. Oricum toate astea depind de cat de puternic e semnalul de la router-ul vecinului necunoscut si daca o sa tina sau nu aparatul in priza.

Oricum, mai bine in lumea mea fantastica a cartilor, decat ancorat la 4 etaje deasuprea realitatii. Bine ca Miercuri ma intorc acasa 🙂

Da, asta e noul mod de a calatorii! Vrei sa ajungi undeva, fuck the train, de avion nu spun nimic, nu am fost, sunt sigur ca e bun, tac din gura. Insa fata de tren, autostopul e net superior. Astazi am vrut sa plec la Turda, si cum nu am vrut sa dau 70-80 de lei pe biletul de tren ca sa stau 9 ore cu fundul pe scaunul ala, am ales sa fac autostopul.
M-am dus cu metroul pana la Pacii, am mai mers pe jos pana la o reprezentanta BMW, de unde puteam vedea intrarea pe autostrada, si mi-am intis hartiunta cu ruta „RM VALCEA-SIBIU-SEBES-TURDA”  am stat cam 10 minute dupa care a oprit un om cu o duba, care mi-a zis pana unde merg, ca el merge pana la Cluj. Dar urmatoarea lui intrebare a fost:
„Cat platesti?”
„20-25”
„Nu merge, nu te duc asa!”
„Dar cu cat ar merge?”
„Pai cu 40-45 ca sunt care dau 15 lei de la Pitesti la Rm. Valcea”
„Pai atunci ma duceti pana la Valcea?”
„Dai 25 lei pana acolo?”
Si m-am enervat si am zis:
„Sti ce domnle, asa mai bine ma lasi aici, astept pe altcineva si tu iti iei pe cineva care plateste”

Si m-a lasat si m-am intors la locul meu, unde in 3 minute a oprit o masina cu „talibani” (a se citi „tigani”) Unu mai tanar la volan, si un gras cu mustata in dreapta. In masina mai era un autostopist care mergea pana la Pitesti, toate bune si frumoase, dar ala le-a dat pe ruta aiia 15 lei, ceea ce m-a pus pe mine intr-o pozitie delicata, avand in vedere ca mergeam pana la Rm.Valcea. Ajuns acolo, le-am dat 20 de lei si i-au luat fara sa se uite la ei. De acolo am mai stat cu afisul 5 minute si a oprit un tanar (ungur) de 22 de ani cu un IVECO Eurocargo de 7,5 tone ce venea cu frigidere Beko de la Targoviste. El m-a luat si m-a dus pana la intrarea pe A3. Am facut un popas la Saliste, la un ARAL unde tin minte ca m-am oprit de cateva ori si cu tata (anu trecut mi-am luat o Cola si o inghetata BEST de acolo). Acolo am stat 45 de minute dupa care am venit intins pana la Turda. Am mai dat 20 de lei, si dupa am venit acasa. It’s good to be back. Acum trebuie sa vad cam care o sa imi fie programul pe urmatoarele zile. S-ar putea sa aiba si tata ceva drumuri prin tara. O sa fie frumos 🙂

Fratilor cred ca am ramas pe drum. Adica pe sine. Nici eu nu stiu prea bine, doar ce am aflat. L-am sunat pe tata sa il intreb pe unde e si daca e in grafic. El mi-a raspuns si mi-a zis ca a ramas in drum pentru ca i s-a rupt puntea spate de la Dacie si ca acum investigheaza problema. Nu sunt eu cine stie ce mare geniu al mecanicii dar eu asa stiu ca nu se poate merge cu o punte spate rupta. Ideea e ca ce ma fac eu din moment ce biletul meu „ëxpira” la Sighisoara si tata e pe nicaieri? De indata ce primesc informatii noi o sa le postez aici. Pana la noi ordine, autostop la 1 noaptea scrie pe mine. Parca-ar fi aventurile din verile lui ’08 si ’09.

Update @00:20: Se pare ca pana la urma puntea nu a cedat de tot. Mai mult s-a fisurat deci asta inseamna ca tata inca poate sa mearga cu Dacia. Am aflat de asemena ca acest incident s-a intamplat cam in dreptul pistei aeroportului din Tg. Mures. Ultima data cand am vorbit cu el era pe undeva pe la Ludus. Planul este urmatorul: Mers ca melcul pana la Campia Turzii, la Campia Turzii schimba Dacia Schioapa cu Valvele Nervoase (16 la numar) si dupa acea vine ca MIG-ul pana la sighisoara. Are o ora la dispozitie sa faca toate acestea. Asta in conditia in care eu nu am intarziere. Dar eu cred ca am….

Update @ 00:26 Trenul la plecare din Brasov (acum 5 minute) avea intarziere 57 de minute.