Posts Tagged ‘colegi’

Am ajuns sa ma intreb, pana la urma noi cum ne dam seama ca a trecut timpul? Adica, desigur, ne putem uita pe un calendar, dar ce e acel ceva care ne face sa ne dam cu palma-n cap si sa zicem „Bai ce a trecut timpul!”. Daca ma intreba cineva asta ieri, nu stiam sa ii raspund; daca ma intreaba cineva asta maine sau poimaine probabil ca nu o sa stiu sa ii raspund. Insa acum stiu raspunsul la aceasta intrebare, iar ca toate lucrurile marete, acesta l-am descoperit la TV.

Astazi, fiind ultima zi din vacanta am stat intins in pat si m-am uitat la televizor. Am decis sa ma uit la un film, iar singurul la care am reusit sa ma uit azi a fost Best of the best 4, pe Action Star. Oricum nu ma apuc acum sa le fac reclama (pozitiva) gratis. Acum fiind seara am butonat pe U TV ca sa se auda si la mine in camera niste muzica de fundal. Dintr-o data am auzit o melodie cunoscuta, atat de cunoscuta incat mi-am adus aminte cand am auzit-o prima oara, adica prin Iunie. Spre surprinderea mea mi-am dat seama ca m-am invartit in cerc. Atunci cand am auzit melodia prima data, eram intr-un fel de melancolie, din cauza unei fete daca nu ma inseala memoria, iar acum cand am reauzit-o mi-am dat seama ca au trecut 3 luni. 3 luni in care melodia a rezistat in topurile din Romania, dar mai ales trei luni de vacanta, trei luni din viata mea, iar la finalul acestor trei luni ma regasesc tot intr-o usoara forma de melancolie, de aceasta data provocata de mai multe motive, dar printre care….ACEEASI fata ca in Iunie. Si aici trebuie sa dau putina dreptate celor cateva zeci de mii de persoane care au zis de cate ori au avut ocazia ca „some thing aren’t worth it”, insa si mai multa dreptate persoanelor care au zis ca „I want to give up, but it’s worth the fight”. Nu stiu sigur in care dintre cele doua situatii ma regasesc, cred ca in a doua, insa oricum, asta m-a facut sa astept cu nerabdare inceputul scolii ca sa imi limpezesc mintea si sa mai primesc cateva sfaturi de la colegi.

Din acelasi ciclu de realizari reiese si decizia mea ca o perioada inca nedeterminata sa imi reduc frecventa vizitelor pe mess si Facebook. La cum ma stiu, in cateva zile o sa imi ies din „revizie” si o s-o iau de la capat, dar pana atunci, daca aveti treaba cu mine ma gasiti la telefon sau face 2 face 🙂

Aveti aici articolul de acum 3 luni si melodia in pricina: https://bogyslife.wordpress.com/2011/06/20/back/

Da, au fost 2 sau chiar 3 zile cu temperaturi „mult prea mari”, sau cum imi place mie sa le zic: „ridicate, deranjante, dar bine ca sunt zile de vacanta”.
Ce am facut in astea doua zile? Pai au fost zilele de 10 si 11 Iulie deci, nu puteam sa fac decat un singur lucru in fiecare zi.

Duminica 10 iulie, am fost la concertul Jon Bon Jovi si nu sunt destule cuvinte ce sunt sinonime cu „fabulos” ca sa descriu cum a fost. Am ajuns acolo pe la 4 si un sfert, si dupa ce mi-am dat seama pe unde se intra, am intrat si primul lucru a fost sa imi iau ceva de baut: un pahar de Cola, normal, dupa care mi-am luat „pernuta” de la Vodafone, am cautat un loc bunicel, foarte aproape de gardul ce delimita The Normal Circle (unde eram eu) de zona Gold. Asa ca am luat pernuta si m-am asezat in fund cu capu-n soare. Dar dupa putin timp setea m-a facut sa imi parasesc locul pentru a-mi cumpara inca un pahar de suc (de data asta Sprite) si pe cand m-am intors, normal ca locul meu era full. Asa ca am prins un nou loc la cativa metri distanta de gard. Mi-am asezat pernuta din nou si am batut-o in cuie in pavajul parcarii. Nimeni nu mai avea sa ma muta de acolo. Si asa a si fost. Si a fost chiar amuzant, deoarece peste tot in jurul meu erau numai albanezi (si vreo 2 unguri), iar albanezul din stanga mea isi facuse o mica afacere facand coifuri de zidar la oameni din file din „Gazeta Sporturilor”. Totul a fost OK si foarte incins, pana pe la ora 6, cand au aparut niste indivizi (cica din Brasov) care au facut un ritual pe care ei il numeau „cantat”. Sincer nici cei insarcinati cu sonorizarea n-au fost prea interesati de ei asa ca nu am auzit mare lucru…dar sunt 100% sigur ca n-am pierdut nimic. Desi mi se pare putin cam … trist ca de acum acele doua trupe vor putea spune „Am cantat in deschiderea lui Bon Jovi”.
Oricum cand ei au inceput sa cante, lumea a inceput sa se apropie de scena si, implicit, de locul unde eram eu. Si dupa ce o individa era sa ma calce pe cap, neobservandu-mi persoana stand in parcare la soare ca un cacat in mijlocul bulevardului.  In acel moment am decis sa ma ridic in picioare si sa imi bat cuie in talpa. Si exact asta am facut. Timp de doua ore am stat in picioare facand umbra pamantului. Apoi la 8 si cateva minute… pamantul a inceput sa vibreze, difuzoarele au prins viata, ecranele au inceput sa straluceasca, si trupa si-a facut aparitia pe scena. Pot spune ca „the rest is history”. Eu personal nu mai stiu foarte multe decat ca semnalul la telefon a murit complet, iar eu nu-mi amintesc decat ca eu, si toti ceilalti aflati acolo, saream, eram cu mainile pe sus si cantam. Pentru prima data, nimeni nu s-a plans cata lipsa de voce am…poate toti naveam voce, dar n-a mai contat.

Un lucru bun de notat, inainte de concert m-am uitat putin pe YouTube la cateva concerte si am avut impresia ca vocea lui Bon Jovi era cam obosita/sau poate era afectata de sonorizare. Aseara daca mi-as fi amintit de ce gandeam, mi-as fii inghitit cuvintele. a fost de 1000000000……00000 de ori mai bine chiar si decat versiunea de studio a piesei. Sincer, au fost momente cand imi parea rau de cei de la peluza sau loja VIP. Sigur la VIP nu a fost atata lume, a fost o priveliste mai frumoasa…dar sincer, in acele momente nu vroiam sa ma aflu decat pe locul meu de la Normal Cercle, inconjurat de Albanezi, de unde, ridicat pe varfuri, puteam sa-i vad pe scena…ii aveam in bataia pustii. Si la orice ma asteptam dar nu ma asteptam sa cante 3 ore non-stop; iar momentul cu steagul….a fost istorie pura.

Am ajuns acasa cumva, iar azi de dimineata am plecat pentru ca trebuia sa merg cu cativa colegi la Water Park in Otopeni. Azi nu prea a fost ziua mea buna. Pentru ca paream cel mai inteligent, am fost trimis dupa bilete, iar la intoarcere o colega imi facea semn sa ma grabesc. Crezand ca pleaca masina, am decis sa sar peste garduletul micut…insa faptul ca am stat in picioare 5 ore la concert si ghiozdanul, m-au faultat. M-am impiedicat de gard, iar in cadere, am reusit sa rup o imitatie de boschet vestejit, umplandu-mi mana stanga de julituri. Apoi cand am ajuns la Waterpark am decis sa ma dau si eu in „tuburi”. La a doua tura, nu ma intrebati cum, m-am trezit intors ca o clatita, de pe spate, pe fata. Din fericire nu mi-am spart fata, dar am cazut pe coate si inca ma dor foarte tare. Si bineinteles, ca nu mai am piele pe coate si nici pe joldul stang. Apoi a mai fost un moment dur cand pe topogan, de oboseala pobabil, am cazut de pe colac si a trebuit sa fug pana jos. Bineinteles ca m-am mai julit pe piciorul stang. Pe dreptuln-am niciun fir de par deranjat. Pe partea stanga, de la gat in jos sunt rupt.

Iar acum pe seara am o febra musculaa de nu imi pot ridica mainile. Poate a fost concertu, poate a fost piscina, DAR NU LE REGRET PE NICIUNA! A fost super si ieri si azi. Asa zile sa tot fie!

Cam pe acum o saptamana spuneam intr-un articol ca doua foste colege (printre care si Monica) trageau de mine sa spun despre ele ceva la mine pe blog, de parca blogul meu ar fi OTV, si ele ar devenii celebritati virtuale.

Despre Monica deja am scris un articol si pentru ca s-au strans cateva comentarii nu imi permit sa il sterg (da bine la statistici), dar acum s-a enervat cealalta țață. O cheama Adela. Acum o saptamana nu am vrut sa scriu un articol despre ea pentru ca nu vroia nici in ruptul capului sa ma pupe (nici macar de „bine ai revenit in Turda”) si nu ma pupat nici de ramas bun. Asa ca am hotarat sa scriu articolul dar fara sa dau nume sau altceva. De atunci e calare pe mine pe mess (nu va ganditi la prostii) sa scriu ceva despre ea.  E drept eu am o slabiciune mai veche pentru ea. In generala pentru aprope o luna mi-a placut de ea,  dar nu i-am spus nimic decat dupa ce s-a terminat scoala si eu m-am mutat in Bucuresti (sa fiu sigur ca si daca rade de mine, eu nu o aud). Acum reintors pe meleagurile natale, si cu aerele de bucuresti in cap, mi-am permis sa ii spun si fata in fata cateva lucruri (poate prea multe). Oricum cu toate ca nu m-a pupat inca (si nici nu cred ca o va face) a zis ca daca scriu un articol despre ea am sanse sa o impresionez (minciuna mai evidenta n-a gasit, dar in fond asa sunt femeile). Ea zice ca vrea sa afle ca parere am eu despre ea (de parca nu i-am zis deja) dar, ma rog, nu stiu ce urmareste.  Deci parerea mea despre Adela: pai…. arata bine, imi place la ea ca spre deosebire de alte muieri a facut fata mintii mele diabolice (cateodata scot niste replici de speriat), ea zice ca ar fi ruda cu Nostradamus deoarece s-a intamplat de mai multe ori ca ceea ce a zis sa se adevereasca, in cazul asta suntem veri pentru ca si eu sunt un nepot de-a lui Nostradamus [(ce aproape am fost de incest) ma refer mintea mea, Adela n-a stiut nimic]  mai imi place la ea ca rade la glumele mele (nu multa lume face asta). Personal eu cred ca ii mai trebuie putin exercitiu ca sa invete cum sa isi foloseasca materia cenusie la capacitate maxima, deoarece cateodata am impresia ca desi la exterior e bruneta, la interior e blonda. Daca vreti mai multe detalii puteti vedea cateva din numeroasele noastre si interminabilele noastre discutii pe Facebook. Adresa mea de Facebook e asta (trebuie sa invat cum adaug un buton de Facebook pe blog). Cu astea fiind spuse, sper ca acum am impresionat-o pe Adela si ma crede ceva SuperMan si atat 🙂

Astazi s-a intamplat ceva interesant. Dupa ce am scris ultimul articol am plecat cu niste persoane la plimbare. Pe parcursul celor 2 ore cat am lipsit, am ras, am glumit, toate bune pana cand am ajuns sa discutam despre blogul meu. Moment in care cineva si-a adus aminte de postarea mea despre o fosta colega din generala, Monica (sau Moni). Si din acel moment toata lumea vroia sa devina mare vedeta pe internet si se ruga de mine sa fac cate un articol despre fiecare in parte. Sa nu fie nici foarte explicit, sa nu fie nici deochiat, sa nu fie nici asa, nici asa, dar sa fie!

Eu unul nu inteleg ce e dorinta asta pentu a devenii cunoscut. Si mai ales ce e dorinta asta de a devenii cunoscut pe spinarea mea, sau ma rog, pe blogul meu. Din motive de prietenie si etica nu am putut sa trimit acele persoane „acasa” , insa pentru a devedii lumii ca sunt un prieten de nadejde, am scris si un articol despre acele persoane. Neutru. Daca ele se recunosc bine, daca nu…si mai bine.

Intrebare pentru public: ma invata cineva cum se gateste spanacul la conserva? Multumesc anticipat

Dragilor vreau sa va anunt ca ultimele zile din clasa a noua se scurg ca nisipul intr-o clepsidra si partea buna e ca zilele devin din ce in ce mai frumoase si mai amuzante. Astazi, pe langa faptul ca am scapat cu doua ore mai repede, la ora de romana am primit sarcina de a scrie o poezie despre o meserie. Partea cea mai tare este ca poeziile se puteau face pe grupe. Ok, am facut si eu o poezie, am ras pana am facut burta, a fost foarte amuzant. Insa cea mai tare subiect de poezie l-a facut profesoara de biologie. Nu, nu a scris ea o poezie! Si oricum daca ar fi scris ea o poezie ar fi aceeasi pe care  a scris-o tot ea la incoronarea lui Decebal drept conducator al Daciei. Ea a fost subiectul unei poezii. Pot spune ca este una din cele mai tari poezii pe care am citit-o vreodata. Autoarea poeziei este tot colega mea Porny. Inca odata felicitari pentru opera de arta.

Poate voua o sa vi se para amuzanta, poate nu, dar voi nu faceti biologie cu profesoara mea asa ca nu stiti ce inseamna asta. Deci va rog, fara comentarii negative. In schimb accept continuari!