Posts Tagged ‘drum’

Am decis sa incep articolul de azi cu o melodie. Nu prea e stilul meu, dar adevarul e ca melodia asta m-a ajutat mult in ultima vreme. Adica eu sunt genu care atunci cand ascult o melodie, imi place sa me regasesc in versuri, sa invat din ele, sa ma inspir din ele, sa traiesc melodia. Cred ca de asta imi schimb melodia preferata atat de des. In mod surprinzator, in ultima perioada au fost din nou cativa prieteni care din pura prietenie si cu cele mai bune intentii m-au intrebat de inca sunt singur, de ce nu mi-am gasit si eu o fata cu care sa fiu si alaturi de care sa fiu fericit. In alti ani, cand ma intrebau asta spuneam ca sunt prea timid, prea urat, sau ca n-am gasit fata potrivita. Acum insa m-am gandit ceva mai bine la cum stau lucrurile; nu e vorba ca nu pot sa-mi gasesc pe cineva, ci mai degraba ca nu vreau.

N-am facut un secret din faptul ca eu sunt o fire ciudata. Mi-am anuntat toti prietenii ca eu sunt genu ala de ticalos care iti intoarce spatele dintr-o data. Nu e vorba neaparat de rea vointa, pur si simplu imi e foarte greu sa ma atasez cu adevarat de oameni si locuri.  Nu pot sa fiu prieten bun cu cineva o perioada indelungata. Pot face asta cu colegii de clasa, pentru ca ne vedem zilnic, dar asta n-o sa ma impiedice cu prima ocazie sa plec din oras, judet, tara, fara sa anunt pe nimeni si fara sa ma mai uit inapoi. Am facut-o odata, nu ma opreste nimic s-o fac din nou. Unii spun ca e o calitate faptul ca nu ma atasez….incep sa cred tot mai mult ca au dreptate.

Revenind la capitolul relatii, aici mi se pare paradoxul cel mai mare: de mic am crescut cu dorinta unei relatii de durata, asa cum vedem prin filmele americane. Te trezesti intr-o dimineata, faci ce faci, se termina ziua, ai fata si va iubiti pana la adanci batraneti. Imi place ideea asta de dragoste, imi place ideea asta de devotament si sacrificiu pentru persoana iubita, imi place ideea de nopti albe si momente fericite alaturi de persoana draga.  Chiar imi doresc asa ceva….. sau cel putin creierul meu isi doreste. Mi-a luat ceva pana sa realizez paradoxul din viata mea. Creierul meu cauta etarna iubire din carti si filme, in timp ce inima (sau sufletul?) se bucura de experienta o perioada, apoi isi orienta atentia spre drumuri, calatorii, plecari cat mai departe de unul singur.
Cam asta mi s-a intamplat cel mai des in ultima perioada: am intalnit mai multe fete super dragute, super de treaba, ma vedeam des cu ele, vorbeam, ne intelegeam si pe urma brusc, fara sa zica sau sa faca ele ceva ca sa am motiv, ma treazeam ca atunci cand ne vedeam, ma uitam la ele ca la televizor: tot la fel de frumoase erau, tot la fel de amuzante, dar parca le lipsea ceva, acel ceva care cu o zi inainte ma atragea de ele. In schimb ma trezeam ca la 2 noaptea eu simteai nevoia ca a doua zi in loc de scoala, sa ma duc la Gara de Nord, sa iau primul tren spre cat mai departe, sa fac 15 ore pe tren si apoi sa ma intorc cu ocazie sau ceva in genu. Pana la urma raman la concluzia din urma cu vreo 3 sau 4 posturi: cele mai bune prietenii pt mine sunt cele de cateva ore sau cateva zile. Genu de prietenie legata noaptea pe tren, si care ramane in acel tren. Pe peron fiecare revine pe drumul lui, isi vede de grijile si viata lui, iar cu el pastreaza doar amintirile din noapte. Daca toate relatiile mele de prietenie ar fi asa, as fi cel mai fericit; a new day, a new person.

Si acum vine vara. Si stiu sigur ca n-o sa stau mai deloc in Bucuresti. Adica in cel mai bun caz o sa fiu un week-end la doua saptamani. Si o sa fie superb. Cam stiu ce o sa fac vara asta, dar prefer sa mai lungesc putin „misteru” (nu ca ar interesa pe careva) pana sunt 100% sigur ca lucrurile merg cum vreau eu.
Ca sa inchei cu o remarca tot despre cantec, pana peste vreo 8-9 ani cand o sa imi pun problema de insuratoare… I’ll let my heart be the rolling stone that it is, and I’ll fallow the only road that I know, the one that leads out of town.  (scuze dar imi suna mult mai bine in engleza decat orice traducere care as putea-o inventa)

O sa va spun o mica poveste, urmata de o rugaminte. Astazi am plecat cu tata pana la Targu-Mures ca sa duca niste marfa. Odata ajunsi acolo am aflat surpriza tateti si anume ca pe lista de opriri se afla si Miercurea-Ciuc. Bun, am plecat incolo, am mers economic, responsabil, peisaj frumos, fara probleme etc. Am ajuns in Miercurea Ciuc, am lasat lanturile, si am plecat. La intoarcere am oprit in Sighisoara sa alimentam si dupa aceea am plecat la drum. Intamplarea a facut sa ne intalnim pe drum cu un Seat Leon negru si am descoperit ca soferul Leonului si tata au un regim de mers destul de apropiat, la modul ca nu pareau sa se incomodeze unul pe altul in depasiri sau curbe. Din anumite motive (legale) nu va pot da mai multe detalii despre cum a decurs restul drumului, ideea este ca mi-ar fi placut sa pot schimba un cuvant sau doua (de bine) cu soferul leonului. Deci daca cineva stie un Seat Leon MK2 1P (adica din 2006 incoace) negru, motor 2.0 TDI adica de la 140 CP in sus, faruri cu xenon (fara lupe, DACA nu ma insel) si numarul de inmatriculare B 21 FRT il rog sa imi dea de stire. Ofer recompensa!

Azi a fost o zi foarte lunga. Principalul motiv pentru asta este cred faptul ca inca nu s-a terminat ziua de vineri. Dupa ce am ajuns in Campia Turzii pe la ora cinci si jumatate am mancat ceva am dat drumul la televizor, sincer nu prea imi era somn. Totusi am furat cam 2 ore de somn si dupa care am plecat cu tata pana la Carei. Am fost un pic in intarziere, drept pentru care viteza de croaziera a fost cam de 140 km/h. Asta la dus. La intors am zis ca o lasam un pic mai moale. Asa ca daca tot nu ne grabeam am luat si un domn care statea la „Ia-ma nene” si l-am dus pana in Cluj. Daca tot eram in Cluj, ne-am oprit si la gara ca sa imi cumpar bilet la cuseta pentru trenul de la miezul noptii (ce imi place cum suna „trenul de la miezul noptii”!). Bineinteles ca o sa iau trenul din Campia Turzii dar macar de data asta am avut grija sa cer bat la cuseta, dar patul din mijloc ca sa nu mai am probleme cu scara. Nu ca ultima data ar fi fost probleme, doar ca scara nu vroia sa stea unde o puneam eu. Cum adormeam un pic….scara era din nou pe exteriorul compartimentului. In fine asta e alta poveste.

Una peste alta drumul de azi a fost unul lipsit de peripetii, cu exceptia uneia, cand era sa fim prinsi de un radar (de asta nou). Ce ne-a salvat au fost flashurile celor din fata. Bine, la acest drum am intalnit vreo 6 radare dar in cazul unuia era sa-l intalnim prea de aproape si de la o viteza prea  mare. Dar asta mi-a dat de gandit: daca tot a fost ziua barbatului, de ce sa nu lansez o campanie pentru a celebra ziua soferului (nu conducatorului auto, ci soferului) ma refer aici la acei soferi pe care te poti baza. Acei soferi care te anunta cand e un radar, care se lasa depasiti atunci cand isi dau seama ca tu ori esti mai grabit, ori masina ta poate mai mult si din respect pentru masina sa dau la o parte. Poate acum delirez din cauza lipsei de somn dar rog pe toti cei care sunt de acord cu ideea sa lase un comentariu pe blog. Vad eu ce fac dupa aceea cu comentariile. Noapte buna!

Ei bine dragilor, aflati ca sunt tot pe tren, acelasi tren, am o intarziere de aproape doua ore, ceea ce e relativ bine avand in vedere ca circul cu un tren apartinand CFR. Pozitia mea actuala este undeva intre Copsa Mica si Blaj. Ce pot sa spun, la ora asta eu sunt singurul din cabina care mai este treaz si nu, nu sunt la cuseta. Sunt intr-un compartiment normal.  Privind acum pe fereastra cu ocazia trecerii pe langa un stalp de iluminat pot observa ca prin zonele acestea e ceata, deci soferi aveti grija!

Acum stand treaz numai eu la lumina monitorului de la laptop mi-am adus aminte de un articol citit pe internet, cred ca tot pe un blog numai ca snu stiu pe care, sau cum am ajuns acolo. Ideea de baza a articolului e ca prezenta peripetiile unui individ cu trenurile patriei. Eu ma pot considera un caz FOARTE fericiit. La 4 dimineata in tren, la mine in compartiment e complet liniste! Nu sforaie nimeni! Oricum pe mine nu prea ma deranjeaza sforaitul. Important este ca nu au dat drumul si la evacuare. Deci aici in compartiment este un aer curat, respirabil. Partea mai putin placuta este ca incepe sa ma ajunga si  pe mine oboseala acumulata in timpul saptamanii. Adica in ultimul timp am luat guri tot ma dese de cola pentru ca a inceput sa ma ajunga oboseala. Dar nnu am voie sa adorm. Din 2 motive:

1)este sa nu ma trezesc din somn intr-un moment in care eu sunt trecut si de Cluj.

2) trebuie sa il sun pe tata cand sunt in Aiud ca sa ii dau despteptarea lui tata sa vina sa ma ia din gara din Campia Turzii. In ritmul asta nu mai trebuie sa ii dau desteptarea ca se trezeste singur.

Acum probabil ca va intrebati de ca ma vait atata ca oricum cand ajung acasa ma culc. WRONG! Astazi urmeaza sa plec cu tata si cu 16 Valve pana la Carei. Teoretic plecarea este peste 6 ore. Deci daca ajung si eu intr-o ora mai am sanse sa apuc 5 ore de somn. Dar cred ca primul lucru pe care o sa-l fac cand ajung acasa va fi sa iau micul dejun. Mama mi-a pus 3 sandwichiuri mari astazi. Unul l-am mancat la ore, insa celelalte doua s-au „impreastiat” in sensul ca painea de sus a luat-o in dreapta, paine de jos a luat-o in stanga si eu am ramas doar cu umplutara. Asa ca am mai dat 5 lei pe o punga de napolitane si am mancat-o pe aceea ca sa tina de foame. Si a tinut, dar asta se intampla cam acum 3 ore. E drept ca inainte sa ma duc la peron am facut un pit-stop la McDonald’s ca sa realimentez (stiu ca acum nu mai e legal sa faci asta in Formula 1 ) cu un Dublu Cheeseburger si o inghetata cu ciocolata. Si alea au tinut de foame dar asta se intampla acum 9 ore. Partea nasoala e ca nu prea mai am baterie la telefon si incarcator nu am la mine, decat la Turda. Ar putea fi o faza comica ca tata sa primeasca un telefon de pe un numar de fix si la celalalt capat al firului sa fiu eu si sa ii zic „Salut, sti mi s-a inchis telefonul. Am ajuns si in Aiud, dar acum te sun din gara din Campia”  Adevarul una peste alta este ca mie chiar imi plac calatoriiile astea cu trenul pentru simplul motiv ca imi dau un motiv sa postez. Si din cand in cand se mai intampla ceva interesant de relatat. Dar va avertizes la ora asta si la cata oboseala e imi mine se poate intampla ca eu sa aberez sau sa cosider ca creez adevarate opere epice cand in realitate doar bat campii si in cazul se va intampla sau s-a intamplat asta deja, va rog sa ma iertati. In acest moment cred ca pur si simplu scriu ca sa raman trez. Incerc sa imi mentin si unicul neuron in ture. Sa nu las turatia sa scada ca dupa aceea se ineaca motorul si moare (sau in cazul meu, adoarme).

E  interesant cand numai tu esti treaz in compartiment cata libertate poti avea. Eu acum pot sa fac cam orice vreau. Ma pot intinde cat vreau, ma pot uite la orice vreau eu pe laptop fara sa am grija ca vecinu’ trage cu ochiu’. In acelasi timp am ajuns la concluzia ca am nevoie de casti noi. Astea actuale ma jeneaza la urechi si deja ma dor urechile, dar nu le scot ca daca raman si fara muzica atunci sigur adorm. Ei bine mi-ar placea sa mai aberez un pic pe aici dar trebuie sa caut pe net alte metode de a ramane treaz. Cola incepe sa nu mai mearga.

Ei bine sunt din nou in trenurile patriei. Tot in Acceleratul 1631 de data asta mergand tot drumul pana la Campia Turzii. La inceput cand am intrat in compartiment m-am bucurat.  De ce? Pai primise chiar al doilea loc de langa fereastra si in compartiment erau doar doua pustoaice. Ambele chiar frumoase. O roscata si o bruneta. Am crezut ca l-am apucat pe Dumnezeu de picior. Mai ales ca dupa aia a mai intrat o compartiment inca o domnisara, ceva mai urata. Dar tot de sex feminin e. Am crezut ca mi s-au indeplinit toate visele si fanteziile. Dar am descoperit si eu ca „If it’s too god to be true, then it proplebly isn’t” e adevarata. Pentru ca s-a dovedit ca cele doua pustoaice (frumoase) de la inceput aveau defapt locuri in alt compartiment. Ghiciti ce vine in locul lor: doi studenti. Nu studente. Sau ma rog, nu stiu daca sunt strudenti, dar pe acolo e varsta. Si mai vine inca un domn care seamna cu Adelin Petrisor si inca o familie de mosi; un mos si o baba. Poate ca „mosi” e impropiu spus. Din cate imi pot da seama poate ca sunt cu cativa ani mai in varsta ca parinti mei.  Si a mai venit inca un nene/pusti nu pot aprecia ce varsta are care sade acum de-a stanga tatului (sta in stanga mea). Deci am ramas in compartiment cu: nevasta mosului care poate e cu 5 ani mai batrana ca mama si „ratusca cea urata” care merge doar pana la Brasov. In rest mai sunt in compartimet „mosul, care e poate cu 6 ani sau mai putin mai invarsta ca tata, „Adelin Petrisor”, cei doi „studenti” si nenea de langa mine. Oricum asta sigur nu va fi ultimul articol pe ziua de azi. Pana  la 4 dimineata cand ar trebuii, daca nu are nicio intarziere trernul, sa ajunga in Campia Turzii sigur o sa mai am chef sa postez ceva. Si o sa mai postez!