Ganduri de un an

A mai trecut un an si acum ma gandesc ce am realizat in acest an. In prima faza as zice „nu multe”. Dar hai sa nu ma pripesc.  Acum un an eram in clasa a VIII-a si ma pregateam de alte teza care urmau in luna Mai. Le-am trecut. Cu 9, 10 si 10! Apoi am facut varicela. Apoi am intrat la liceu! Si mi-am dat seama ca am nimerit intr-un colectiv foarte bun!

Pe parcursul verii am fost pe la intalnirile ClubSeat. Ziua de nastere a fost la SeatCupra si toti ne-am simtit foarte bine. Si prin toti vrea sa spun ca eu m-am simtit foarte bine. Pe plan personal cu sentimentele stau putin mai prost (ca si anul trecut si ca si acum doi ani de altfel) dar nu ma plang. Eu inca mai sper in „next year”.

Mi-e un pic ciuda pe mine ca am lasat sa treaca anul fara sa ma vad cu Francy sau Puffy decat o data. Cum spuneam „Don’t pannic, there’s always next year”.

Apoi mai e de mentionat ca am facut destule drumuri prin tara. 16 Valve are acum, la 7 luni de la ziua cand a iesit pe poarta reprezentantei, ~45.000 de km. Din care cel putin 10.000 i-am facut eu si cu tata, numai in vara.

Desigur cea mai mare realizare e mutatul la Bucuresti si faptul ca totusi imi place. Imi place chiar mult. Nu e chiar atat de complicat pe cat credeam ca o sa fie transportul in marea capitala economica, sociala, culturala a Rromaniei.

De ce Doamne, de ce???

Va spun din start: ACESTA VA FI UNUL DIN CELE MAI LUNGI SI CEL MAI SERIOS ARTICOL DE PANA ACUM. Lung pnetru ca am ce povesti, iar serios deaorece e un articol la cere am meditat de vineri seara incoace si e un subiect totusi dureros. Daca sunteti genul care cedeti in blesteme va invit sa il cititi, daca nu, CU ATAT MAI MULT si va rog si sa imi argumentati de ce s-au petrecut evenimentele ce urmeaza sa vi le prezint.
Totu a inceput in dimineata zile de vineri 18 Decembrie 2009. Era ziua in care stiam ca trebuie sa plecam la Bucuresti. M-a trezit alarma telefonului pe la ora 10 jumatate. Nu pot sa spun ca dadeam pe afara de entuziasm, desi ceva din interiorul meu isi dorea sa pot sa sar jos din pata sa ma imbrac in 2 timpi si 3 miscari si sa fiu gata de plecare. Nu puteam. Dar in fine, am pus starea mea pe seama oboselii si tristetii ca tocmai terminasem cartea „Tunele”. Vine si tata acasa, strangem bagajele le incarcam in masina (in care se afla deja bradul de Caraciun, impis prin bancheta din spate care ele lasata pana peste schimbatorul de viteze). Ne-am imbarcat in masina si am pornit la drum. Dar spre Tg.Mures. Eu stiam de faptul ca o sa trecem pe la Tg.Mures si apoi aveam impresia ca o sa mergem spre Bacau. Partea cu bacaul a picat din cauza conditiilor meteo nefavorabile. Tata mi s-a plans de faptul ca dupa ce cumparase bradul, a dat si ultimii sai bani din portofel si ca a ramas cu ZERO lei. Urma sa mergem la Tg.Mures unde urma sa incaseze, sa cumpere niste piulite, sa ne intoarcem la atelierul sau din Campia Turzii sa mai incarcam niste marfa si sa mergem spre Orastie, si de acolo Sebes-Sibiu-Rm.Valcea-Pitesti-Bucuresti. Pe drum spre Tg.Mures tata primeste un telefon prin care e anuntat ca e foarte probabil sa nu mai incaseze nimic. Asa cum s-a mai intamplat nu odata in trecut, ma asteptam ca lui tata sa ii sara mustara, sa se inroseasca la fata, sa fie norvos, ingandurat, sa nu te mai poti intelege cu el….NU A FOST ASA! A mai dat un telefon-doua, i-a revenit zambetul pe fata, ba chiar ii ardea de glume. Am ajuns in Tg.Mures, a incasa, a cumparat piulitele, ne intorceam la Turda, ne-am oprit la tata la atelier, unde am asteptat pe cineva sa vina sa ii mai dea lui tata niste bani. Undeva in mine crestea bucuria faptului ca il vedeam incasand si stiind ca, chiar daca acei bani erau deja promisi pentru piese, motorina, salariile angajatilor, stiam ca macar, in caz de ceva, o sa avem la drum. Am ajuns la Orastie, acolo nu a mai incasat dar am plecat mai departe.
Drum uscat, un drum nu foarte aglomerat, un drum la care nu am fortat deloc. Nu am facut depasiri riscante, nu ne-am luat „la intrecere” cu nimeni din trafic. A fost un drum aproape banal, dar cumva, nu stiu de ce eram cumva absent. Sau poate ma bucuram de el fara sa imi dau seama. Cu putin inainte de Rm. Valcea, mie mi se face sete. I-am spus lui tata ca as dorii o sticla de Coca-Cola. Pe langa Rm. Valcea e o benzinarie Petrom. Tata a dorit sa opreasca acolo insa din moment ce tocmai depasise niste TIR-uri, si cum stiam ca urmeaza o portiune in care autoritatile au inceput sa traga o linie continua si au uitat sa o termine, am zis ca mai rezist si sa continuam sa mergem (Mare prost am mai fost!) Am intrat in curand pe autostrada. Am mers nu as putea spune linistiti, ca masini de depasit erau. Noi mergeam frumos cu 140/h si nu ne durea capul de nimeni si nimic. Pe la km 40 vad pe dreapta un Agip. Era ora 22:30. Il bat pe tata pe genunchi si il rog sa opreasca sa imi cumpere acea Cola (chit ca deja imi pierise setea, dar am zis…”Eh…las’ sa fie”. Prost am fost!). Tata trage in benzinarie si nu opreste cu botul masinii in vitrina (cum era normal) ci o parcheaza paralel cumva cu magazinul stiind ca nu o sa stam mult. La scurt timp dupa noi am observat ca a mai parcat o masina. Nu mai tin minte exact, poate a fost Dacie 1310 sau 1340, poate a fost ceva Opel Vectra/Astra model mai vechi, de o culoare stearsa, nu mi-am batut capul.
De cativa ani incoace, tata, are un portofel lunguet, in care isi poate tine banii fara sa ii indoaie. Asta era si inca e unul din criteriile dupa care tata isi alege, foarte rar e drept, portofelele. Acesta pana acul l-a tinut foarte mult, arata inca foarte bine, nu trebuie schimbat, nu se schimba. In general in tine in buzunarul din spate de la pantaloni, chiar daca un sfert din el e la vedere. Pentru mine mereu a fost amuzant sa vad cum lumea il atentioneaza „Domnu’ aveti grija ca va pica porfotelul” In perioada rece cand isi poarta sacoul tot timpul, il tine in buzunarul INTERIOR de la piept unde portofelul intra complet.
Cand am coborat din masina, tata se duce la usa din spate, isi ia sacoul pe el si si duce in benzinarie. Eu imediat dupa el. Pe cand am ajuns eu, tata era deja la casa de marcat cu o sticla de Cola de 1l. Totalul 4 lei si cevaa (nu mai tin minte). Tata baga mana la piept, face ochii mari, se uita la mine, se cauta in restul buzunarelor imi zice „Bogdanicu, du-te pana la masina ca poate mi-a cazut portofelul cand mi-am pus sacoul in spate. Chiar cand eu ieseam, atunci coborau din masina aceea de o culoare stearsa mai multi tineri. Nu prea imi placeau mie cum arata dar nu i-am bagat in seama. O parte au inconjurat masina prin partea dreapta, o parte prin stanga. Eu am deschis usa din dreapta spate si mi-am bagat capul inauntru, cautand portofelul. Nu m-am mai uitat la tineri. vazand ca nu il gases imi zic, „Poate o fi picat cumva sub brad. hai sa nu ne facem de ras pt 5 lei, il cauta tata cand vine”, asa ca bag mana in buzunarul gecii mele care era tot in spate si scot o bancnota de 5 lei. Intru in benzinarie, nu il vad pe tata si mi-am dat seama ca e la baie. Platesc eu sucul, i-au restul de un lei si cativa bani si ma duc la masina de data asta pe partea stanga. Ma uit pe jos nimic, ma uit inauntru, nimic! Vine tata si imi zice
– „Ce cauti? ”
-„Portofeul tau. Nu l-am gasit asa ca am platit din banii mei.”
-„Nu e acolo!?”
-„Nu”
-„Da-te ca il caut eu!”
Intre timp eu am plecat spre baia benzinariei. Acolo dau peste unul din tineri care isi facea freza in oglinda. Il vad ca se uita mai ciudat la mine, dar imi zic „Ehhh, cred ca i-ar imi sta parul ca pus cu furca” si trec prin spatele lui catre vasul WC. Intre timp il aud cum bate in usa cabinei de WC cu closet si zice „Hai pisi, ai terminat?”. Mi-am dat seama ca „pisi” nu e o ea, ca nu am vazut nicuna coborand din masina, in plus era tualeta barbatiolor. iese unu de acolo si ies amandoi din baie. termin si eu, ies afara, tata inca cauta prin masina. Cand ma vede zice: „Nu e! Dar hai sa mergem si cand ajungem scoatem bradu si mai cautam”. Am plecat, am ajuns in bucuresti unde am gasit un strat consistent de zapada chiar si pe caorsabilul autostrazii. Ajungem in Clinceni, vedem ca e zapada mare si e pe alocuri gheta. Prudent, am mers incet, am ajuns acasa, am bagat masina in curte, am descarcat, am cautat portofelul. NU E!
Mergem in casa, o salutam si pe mama, o punem la curent cu ce s-a intamplat, acum hai sa derulam inapoi sa vedem unde ar fi putut pica. Aveam 2 variante:
1) In Talmaciu, unde tata a cumparat o paine.
2) La benzinaria Agip, unde tata si-a luat sacoul in graba pe el
Vazand ca nu e si nu e, am hotarat sa ne intoarcem la benzinarie pentru ce desi era in jur de 12 fara un sfert, era locatia cea mai apropiata de cele doua si mai mult nu puteam face.
Ma urc cu tata in masina si plecam inapoi spre benzinarie. recunosc ca o buna parte din drum eu m-am rugat sa gasim portofelul de dragul actelor lui tata: buletinul si (ceea ce ma durea pe mine cel mai tare) PERMISUL DE CONDUCERE. Aungem acolo, intrebarea era cum intoarcem ca si fim pe acelasi sens. Dupe ce ne-am inteles scurt, mai mult din priviri, tata trage pe banda de urgenta, pune avariile, si traversam autostrada perpedes, sarim pesta bariera despartitoare, mergem printr-un strat de zapada care ne trecea amandurora de glezne, traversam si cel de-al doilea sens de mers, intram in benzinarie, o gasim pe pustoaica care ne-a servit inainte. tata o intreaba, incercand sa isi pastreze cumva spiritul de gluma: „De cand am plecat, nu s-a impiedicat nimini de portofelul meu?”. Ea face ochii mari si, ducandu-si mana la gura intr-un gest de uimire zice „Nu.” Atunci tata resemnandu-se zice” Dar un cos de gunoi pe unde aveti ca ma gandesc ca daca l-a gasit careva macar…” atunci ea ne spune ca au de-a lungul benzinariei, pe exterior. priume era chiar langa usa de acces. Il i-au „iin brate” ma uit in el, intre timp tata vorbea cu un angajat de afara si l-am auzit intreband:
-„Daca mi-am pierdut un portofel pe aici, cum pot proceda ca sa il recuperez?”
-„Pai cand a fost asta?”
-„Acum o ora, o ora jumatate”
Chiar atunci ochii lui tata se indreapta catre o dacie care era parcata acolo si inainte sa venim noi. Si acolo, urmarindu-i priverea, ii vad portofelul. La scurt timp dupa ce tata a pornit deja spre el. Era abandonat acolo ca un lucru pe care nu il mai dorea nimeni. tata il deschide si (cumva normal) toti cei 360 (trei sute saizeci) de lei nu mai erau acolo. In schimb actele da. Plecam de acolo, eu vesel tata necajit. Incercand sa il inviorez ii zic:
– „Hai ca e bine ca macar ti l-am gasit!”
-„Ba nu, nu e bine!” imi zise el abatut in timp ce ne aporpiam de masina „Erau ultimii bani aceea. maicata inca nu e sigur ca si-a primit salariul, aia trebuiau sa ne ajunge de motorina la intoarcere si de inca o Cola. Si mi-e ciuda ca macar daca iti dadeam tie milionu’ acela care ti-l datorez, acuma aveam cu un milion in plus”.
Eu am tacut. Pe masura ce ne intorceam eu rememoram cele inamplate. Tata incepea sa se calmeze, dar eu ma turam in sinea mea. Daca m-as fi dus mai intai pe partea stanga a masinii poate ca il vedeam, daca nu insistam dintr-un moft prostesc sa ne oprim la benzinarie sa imi cumpere o cola de care nici macar nu ma atinsesem…daca, daca, daca. Am deschis sticla de cola hotarat sa beau in cinstea aluia care a luat banii spunandu-mi in mintea mea „Sa ii bea, sa ii dea pe curve, sa face ce o vrea cu ei dar sa se simta bine macar, acum in ajunul Craciunului”. Dupra vre-o 2 inghitituri de cola ma suterasem si am lasat sticla deoparte. Tata a schimbat Cd-ul cu muzica rock cu unul cu colindele lui Hrusca. Pe cand deja eram iar aproape de casa l-am intrebat pe tata de ce toate colindele par asa triste, parca iti vine sa plangi.
Intre timp observasem ca tata mergea pe portiune cu zapada cu o viteza ceva mai mare ca ultima data. In loc de 20-30 km/h aveam 30-40 chiar si 50 km/h. „Da-i pace, e si el fiert, vrea sa ajunga acasa, e deja ora 1…da-i pace nu incerca sa il temperezi, ca sunt slabe sanse sa asculte. Nici tu daca ai fi in locul lui n-ai asculta” asa imi zicea o voce din capul meu. Nimic nobisnuit in a avea o voce in cap. E un obicei vechi de al meu sa vorbesc cu mine insumi si sa mai aster si un raspuns competen pe de asupra. In ultimele curbe inainte de portiunea dreapta care duc acasa, o sicana practic. O curba de 90 de grade la stanga urmata de una de 90 de grade la dreapta, portiune pe care chiar si cu zapada jos o parcurgem fara probleme, DAR… dupa curba la dreapta tata a accelerat un pic pana la 30 sau 40 km/h, cand spatele masinii a inceput sa fuga in dreapta. tata a virat stanga redresand masina. Pentru o fractiune de secunda parea ca totul avea sa fie bine, insa spatele a continuat sa fuga in partea din dreapta. Irecuperabil… a „pendulat” efectiv pana cand a adus toata masina perpendicular pe sensul de mers. am continuat sa „patinam” de lungul soselei, pe contrasens. In fata mea, prin parbriz, vedeam cum trece de la stanga la dreapta gardul oamenilor care aveau casa acolo. Uitandu-ma in dreapta mea am vazut cum se apropia santul dar inainte de sant era un stal de electricitate. Imi amintesc foarte clar cum pt u fractiune de secunda mi-am zis „O sa trecem la mustata pe langa el” apoi calculand din nou distanta cu care ne aporpiam de marginea drumului si viteza cu care alunecam spre stanga, mi-am dat seama ca nu se mai putea face nimic. Am vazut cu coada ochiului cum tata tinea in continoare volanul bracat spre dreata (sau cel putin asa mi s-a parut mie) si imi amintesc ca am zis „Ho-pa, ho-pa!” Apoi am auzit o lovitura si cateva fractiune de secunda nu am auzit nimic. M-a „desteptat” sunetul demarorului in timp ce tata a pornit motorul si a accelerat, degeaba in incercarea de a scoate masina din zapada. Du-pa care s-a dat jos din masina se evalueze pagubele.
Mi-am dat seama ca nu am „lipsit” mult timp dar prima imagine pe care am vazut-o in fata ochilor a fost foarte demoralizanta. Sa vad parbrizul „tatuat” cu o panza de paianjen, ceea ce m-a facut sa inteleg ca era crapta. Cel mai crapat era in partea din dreapta jos. Am vrut sa deschid usa dar ceva alv ma impiedica sa vad pe fereastra. Initial am crezut ca e zapada de pe marginea drumului pe care masina trebuia sa o fi luat ca un blug, dar apoi am focalizat mai bine si mi-am dat seama ce e. Era AIR BAG-ul de la cortina care sarise in ajutorul meu. initial am crezut ca n-am avut nevoie de el si ca nici nu m-am atins. Cand inasa am vazut ca ochelarii mei de vedere, in loc sa stea pe nas, in fata ochilor mei, ei erau „incolaciti” in jurul schimbatorului de viteza, mia-m dat seama ca lucrurile nu au stat tocmai asa.
Stiti, e uimitor cat de multe lucruri am vazut intr-un timp foarte scurt. Recitint ce am scris pana acum ati crede ca am rams in masina aceea ina o jumatate de ora, dar eu nu am ramas mai mult de 45 de secunde.
Alt lucru ce am observat e ca, GPS-ul care statea bine fixat in coltul STANGA JOS al parbrizului langa tata, era acum la mine in poala, la fel si detectorul radar. Am vrut sa ma misc un pic, dar centura de siguranta m-a impiedicat. Mi-am zis sa imi sug un pic burta sa sa slabeasca si sa se tragala loc. Nu a vrut. Era intepenita. Nu se misca nici, nici. Am deschis-o din butonul de unde se incheie centura si primul meu gand a fost sa deschid usa, dar uitandu-ma din nou la AIR BAG-ul care statea dezumflat ca o basica mi-am zis ca nu e o idee buna si am coborat pe la tata, care inca nu se departase foarte mult de masina. Cand am coborat, am vazut cum un cablu de electricitate pica jos pe carosabil si cum luminile stradele si cele care impodobeau casele au clipit, dar au ramas aprinse.
Recunosc ca in acel moment, un filament in mine s-a rups si am clacat. Am inceput sa plang picand ingenunchi langa masina uitamdu-am la cer, asteptand parca sa pot sa citesct motivul pentru care Dumnezeu a lasat sa ni se inample noua acele lucruri. Prea multe pentru o singura seara. Urmarind privirea lui tata am azut cum se uita la un sleau de zapada care aparuse parca din senin, de la ultima noastra vizita chir in mijlocul drumului. El era responzabil pentru „baletul ” nostru stradal.(VEZI ANEXA 1) Tata s-a mai uitat inca odata la masina infipta bine in stalp, la rugamintea mea a incuiat-o si am parcurs amandoi pe jos cei 200 de metri ramasi pana la noi acasa. Am intrat in dormitor, i-am povestit lui mama in cuvinte putine si destul de grave ce s-a intamplat, tata exagerand cand a zis „…am facut masina zob…”. Eu mi-am dat seama ca nu e chiar zob ca am auzit motorul turandu-se sanatos cand incerca sa o scoata, chiar in timp ce eu imi reveneam.
Am mers in curtea din pate, am luat doua lopeti si ne-am intors la masina captiva in bratele reci ale zapezii. Am dat la o parte toata zapada din jurul rotilor dinfata, tata s-a suit la volan dupa ce i-a facut umpic de balans din acceleratie a scos-o dintr-o bucata. Nu inainte de a-i tapeta unui om poarta cu un amestec de pamant, zapada topita si fire de iarba. Eu m-am suit si spatele scaunului soferului si am pornit spre casa, incet tata fiind speriat si crezand ca roata dreapta nu vireaza. Defapt vira. S-a convins de asta cand m-a lasat pe mine IN CURTEA CASEI la volan si m-a pus sa ii misc volanul.
Sambata dimineata, la lumina zilei am vazut ca desi accidentul in sine e un lucru rau, acest rau a fost cat se poate de bine. Stalpul nu a lovit roata ca sa descentreze caseta de directie si ce mai era pe acolo de descentrat, dar nu a lovit nici usa mea, ca sa ma „descentreze” pe mine. A lovit imediat in spatele rotii, dar cu foarte putin inainte de stalpul usii. Undeva pe o linie cu coltul din dreapta jos al parbrizului si coltul stanga sus al capoitei (cum o privesti din fata). Imi este foarte greu sa explic fara niste poze, dar din cauza faptului ca inca nu mi-am recuperat laptopul nu pot incarca pozele pe care INCA nu le-am facut. Totpe lumina zilei am vazut ca si AIR BAG-ul din scaunul meu e sarit. In fine, am fost la politie, toate bune. Tot in ziua de sambata ai mei trebuiau sa mearga in Bucuresti sa rezolve niste probleme. In ziua aceea de sambata, lui tata i-a fost insa foarte rau. Imediat ce am venit de la politie a baut o fiola de agocalmin, s-a pus in pat, dupa care s-a dus sa „dea la rate/boboci” si s-a dus sa se culce iar. Pe mine m-a apucat o dorinta nebuneasca de a face o parite in cure. Nu stiam de ce. Dar de la potul masinii pna la poarta cu curtea din spate sunt cam 10, 15 sau chiar mai multi metri. I-am facut fara sa gafai si am ras zapada pana la iarba. Nu ma intrebati de ce, dar chiar am vrut sa fac acea partie fara sa ma oblige nimeni, fara sa ma roage nimeni, asa mi-a casunat mie, in haine de oras, sa imi i-au o pereche de manusi din piele neagra si sa fac o partie prin curte. Pe cand am terminat si am venit la masa, am vazut ca si tata se simtea mai bine, dar mi-a marturisit ca a mai vomat de cateva ori pana sa ajunga la performanta de a putea sta pe picioarele lui. Dupa masa tata s-a dus, impreuna cu mama sa se pregateasca de mers in Bucuresti, iar eu m-am apucat sa fac bradul. Tot in hainele de oras cu care fusesem de dimineata cu tata la politie.
Ai mei urmau sa plece cu Dacia bunicului meu. Defapt e unchiul tatalui meu, deci un fel de straunchi, dar nu conteaza. Masina aceea, o Dacia 1310, are 19 ani. Dar a fost ingrijita cu sfintenie. Singurul ei defect era ca e Dacie, marca fata de care eu am capatat, nu stiu de unde o antipatie. Au plecat in timp ce eu am continuat sa fac bradul. Pe masura ce puneam globurile, si luminile mi-am zis sa mai veric inca odata o beteala mai speciala, cu lumini, cumparata de la Kaufland din Turda de la promotie. In cutie merge, cand o scot din cutie, inainte sa o pun pe brad vreau sa o aprind ca sa vad cum arata sa stium cum o „trag” pe brad. Nu se aprindea! Ma uit mai cu atentie, un fir care ducea in cutia aia alba care seta jocurile de lumini era desprins. Ma duc dupa o surubelnita cruce, pe cand ma intorc si am apuc sa o desfac, pica as al doilea. Dar cum in intelepciunea mea, am uitata sa scot stecherul din priza, cele doua cabluri de alimentare se ating odata ajunse jos si….stim cu totii ce se inampla cand atingi 2 fire sub tensiune de 230V. Dadu-mi seama ca am prajit firele, am rupt si restul firelor ce legau beteala de cutia accea ce controla jocul de luminti, arunc fara prea mult interes beteala pe brad, ma uit la ea, o aranjez un pic de colo, un pic de cincolo, la final arata ca cea taiat Ciomu. nervoz pana in maduva oaselor, ies din camera si ma duc la „bunici” (straunchii mei) si aflu ca tata ii sunase, ca se alfa la prima orpire programata pe traseul de vizite dar ca Dacia nu mai porneste. Buniu’ era fiert ca ce s-a intamplat cu Dacia lui, ca n-a avut niciodata probleme cu ea, tot ceea ce nu mergea a fost reparat la service. imi povvestea cum tata la intrebat daca nu are o bobina prin portbagaj. Ca orice batran care face un drum de 20 de km pe saptamana, sau odata la doua saptamani bunicu/unchiesu/straunchiu, normal ca avea. I-a spus lui tata unde e si dupa aia mi-a povestit ca tata urma sa ne sune sa ne spuna ce a rezolvat. Dupa vre-o ora de cand am ajuns eu in budoarul mic unde erau batranii (cca. o ora juamte de cand sunase tata prima oara) ma suna pe mine ca au pornit spre casa. Depistate vinovatul in persoana platinei care nu mai facea contact si astfel nu actiona demarorul. Mi-a spus ca a fost nevoie sa porneasca Dacia ca in filmele americane, „cu doua fire legate pe direct si o surubelnita”. In final au ajuns acasa, tata inghetat pana la amdua oaselor, mama ceva mai incalzita pentru ca ea a stat in interiorul apartamentului persoane pe care o vizitau, iar tata in parcare cu telefonul pe post de lanterna, uitandu-se ba sub capota ba sub volan.
Azi am venit spre casa cu Hyundaiul. Nu va spun cum am venit. Tata trebuia sa tina volanul rasutit cu 90 de grade la stanga pentru ca masina sa mearga drept. Am mers cu o maxima de 120 pe autostrada, dar in rest mergeam cu 60-70…pana in suta. O singura data am prins 130 cand tata depasea un ungur porst cu o duba care a inceput sa acceplereze cand tata era paralele cu el. Pana in Sibiu deja cauciucurile noastre fluierau destul de tare si am vazut in sibiu cand am alimentat ca jumatatea din interior a cauciucurilor fata, cu profil de iarna, care erau relativ noi, cu ami putin de 10.000 la bord erau LINSE! Adica cauciucurile unei masini de F1 nu se comparau cu ale naostre. Jumatate din cauciuc isi pastrase profilul de iarnca, cealalta aproape ca era „la panza” cum mi-a zis tata. Am mers asa pana in Alba iulia unde am gasit un Bosch Car Service deschis doar pt ca baietii se complicasera la un Ford vechi si statusera peste program. tata vroia doar sa inverseze cauciucurile pe janta sa fie cu uzura la exterior, ca sa ne mai tina inca 100 de km (masina avea unghiurile foarte deschise in urma impactului cu stalpul). Insa baietii au ridicat masina, si tata a vazut cum bieleta de directie dreapta era indoita. Pustiul care desi era doar cu vreao 10 ani mai mare ca mine, parea sa fie sef de tura si mai mult, era pe un gand cu tata. Vorbeau aceeasi limba. Le-a luat putin pana sa isi dea seama ca doreau sa faca acelasi lucru, asa ca au lasat vorbaria deoparte si au incepu sa defiletee bieleta pana cand aua adus-o la o lungime cu cealalta. au inversat cauciucurile pe janta, si pe cand tata se astepta la o nota de placa grea cat masina, pustiul ii spune:
„Imi dati cat doriti dvs. nu a fost mare lucru, plus ca daca veniti de la Bucuresti cred ca ati avut destule pe cap”. Eu si tata am facut ochii cat cepele si pana la urma tata ia dat 50 de lei, din banii pe care i-am primit la plecare ca sa avem de motorina de la batrani.
Dupa asta masina a fost alta. Imediat a asarit acul la 120 si masina statea altfel pe curbe, pe drum drept. Cum a spus si tata „Normal ca s-au uzat asa cauciucurile, o raota tragea haist si cealalta traist. In functie de centrul de greutate tragea ba spre stanga, ba spre dreapta, de aia mergea din sant in sant”. Am ajuns cu bine la Turda si tata maine se duce la reprezentanta sa comande piesele necesare si se pare ca pana la urma Craciunul va fi tot in Maramures, tot cu 16 Valve!
Totusi acuma as vrea sa stiu de la cititori (care au reusit sa citeasca Baltagul asta al accidentelor rutiere), ce credti: a fost ghinion pur sau si-a bagat cineva coada in treburile noastre?
VA MULTUMESC DACA ATI AVUT RABDAREA DE A CITI ACEST ROMAN SI SPER SA NU MAI FI VREODATA NEVOIE SA VA PLICTISESC CU POVESTI ASA DE LUNGI.
Anexe:
1. Aveti aici incercarea mea jalnica de a va prezenta parcursul amsinii de la iesirea din curba, pana in stalp.

Drumul de dupa nostalgie

Cititind in fuga ce am scris ieri mi-am dat seama ca ieri, nu stiu de ce, chiar am fost cuprins de o nostalgie crunta. Ceea ce nu prea e normal pt un elev in vacanta de Craciun (sau pt orice elev in orice fel de vacanta). Parca simtindu-mi nostalgia tata decide sa ma invioreze cu un drum de Sf. Gheorghe. Buunnnn, drum uscat, drum partial liber, rezervolul plin (thank you God) si blana (adica pana la 3.200 RPM).. Ajungem in Sfantu, pe ultima portiune, de la Feldioara panta la Sf. Gheorghe (ca deh, e criza, sunt sarbatorile, facem economie, o luam pe scurtatura) a fost umpic de zapada si am mers incet. Motivul? Tata are anvelope de iarna numai pe fata. Pe spate are anvelopele originale ale masinii (Pirelli P3000) care sunt un rahat! Nu mai stiu daca am anuntat si pe blog sau numai pe forum (sunt prea lenes ca sa-mi citesc blogul) dar unul dic cauciucurile de pe fata a explodat (Din cauza uzurii) pe la 30.000 de km. Las in voia imaginatiei voastre felul in care arata caucuiucurile noastre spate. Dar va pot spune cum se misca. Frateeeee, deci daca n-am tinut-o intr-un drift continuu….partea proasta era ca nu erau intentionate. Am ajuns in Sf. Gheorghe, am descarcat lanturile, si in curtea firmei la care am descarcat, am zis sa facem un derapaj, de fericire ca am ajus. In loc sa fie unul frumos la 90 de grade, a fost unul frumos la 180 de grade. Masina era un titirez in toata regula. Nu o puteai stapanii. Tata mi-a zis mai de mult ca nu e el mastrul absolut al drifturilor (nimeni nu e Ken Block) dar totusi a facut si el cateva derapaje controlate la viata lui. In fine, am plecat cu grija, si normal ca a nins mai tot drumul. Merg frumos, depaseste numai pe liniile foarte drepte, fara frane brusti, fara firaje abordate foarte tare… am ajuns la Metro in Tg. Mures. Ajusi acolo in parcare, ca tot am vorbit tot drumul cu tata despre drit-uri, incercad sa il familiarizez cu termenul, (el fiind obisnuit cu cel de derapaj-controlat) am zis ca in drum spre parcare sa mai incercam unul. Cand zic in drum spre, ma refer ca am incercat pe acea portiune care exsita in mai toate intrarile in metro, cand ai gard viu in stanga, gard viu in dreapta (si 2 borduri, normal). Asta am zis sa fie un drift doar din acceleratie. Nu a fost nevoie sa sarim de 2000 de ture. A scos nebuna curu afara de era sa ne bage in boscheti, pe asta tata a reusit totusi sa il tina sub control dar piscat blana pt a reusi. Ajunsi in Metro am facut cumparaturile pt Craciun. Mai exact anul acesta eu (prin puterea investita in mine de catre puternicul stat al Georgiei si Carolinei de Nord) am hotarat sa facem bradul in culorile rosu-auriu (rosu-argintiu era prea dinamovist. Poate imi aducea mosul o minge de fotbal, si eu nu asta imi doresc de Craciun). Am dat inca 150 de lei pe beteala, globuri, lumini, bomboane de poom si micul meu dejun de maine (aceeasi criza de care vorbeam mai sus) si am plecat mai departe. Tot drumul am ascultat Europa FM care dadea stiri de la cei din trafic inzapeziti. Cinste lor (celor de la Europa FM ), poate au mia facut si alti asta dar eu Europa FM ascult si pe ei ii laud (poate imi citeste cineva de la ei din redactie blogul, dar nu cred. Aceea ar fi o minune de Craciun pentru mine). Eu stateam si ma gandeam ca tata vrea vineri sa mergem la Bucuresti pe la Buzau, ca sa mai lase el niste marfa. poate pana vineri dupa-amiaza cand vom pleca noi din buzau reuses si drumarii nostri sa dezapezeasca un sens de mers.

Drive it or park it, man! (the machine part)

Sa nu va asteptati la aceasta postare sa fie una de o calitate exceptionala. Scriu din Turda, nu de pe laptop-ul meu care e la reparat duce ce l-am traumatizat plasandu-i Windows Vista pe RAM de 512 Mb, ci de pe calculatorul lui tata care e destul de bun numai ca are o tastatura zdrelita! Are tastele amestecate, (noroc ca degetele mele cam stiu pe unde sa caute literele potrivite) asa ca va rog SA VA ASTEPTATI LA UN POST PLIN DE GRESELI DE SRIERE (TYPO am inteles ca se numesc astea mai nou) Sincer de data asta nici nu ma deranjeaza foarte tare stilul de scris ca nu mai sunt la teza la romana (unde, ca sa ma laud din nou, am luat 10). As putea sa fac acest post unul lung si obositor. Atat de lung incat nimeni nu va vrea sa il citeasca, ca e prea lung, sau sa fac 2 mai scurte. Pentru ca la mine pe blog e democratie, eu vreau 2 mai scurte. si chiar asa o sa si fac (nu de alta dar vad ca Marian(aka. Gugustiucu’) a scis in 10 luni mai mult decat am scris eu in 3 ani. Nu pot ceda fara o lupta!
Ieri am fost cu tata si cu 16Valve (Hyundaiul familiei, pt neinitiati) la Piatra Neamt. A fost un drum foarte frumos, am pins si zapada la un moment dat era sa intre un TIR in noi, dar a fost bine. Detaliez imediat. Singura problema a fost ca trebuia sa mergem super economic. Duminica seara ne-am intors de la Bucuresti si am facut plinul in Sibiu. Cu acel plin, noi a trebuit sa ajungem la Turda, de la Turda sa ajungem la Piatra Neamt, sa ne intoarcem la Turda si sa ne mai ramana suficienta motorina cat sa ajungem azi pana la Tg.Muresc cu marfa ca tata sa incaseze niste bani, sa facem plinul si sa mergem la Sf.Gheorghe.
De mers am mers foarte frumos, fara sprinturi puternice, cu un TOP SPEED de 130 km/h. Inainte de cheile Bicazului si de zona lacului rosu mai sunt ceva serpentine. Habarn-am care. Pe acolo era drumul usor umed si un star subtire de zapada pe margini. La un moment dat era un incarcator frontal orpit pe contra sens. Si din spatele acestuia venea un TIR. Toate bune si frumoase numa ca TIR-ul ne da doua flash-uri scurte si se baga pe banda noastra. Semn ca nu mai avea nici un interes de a oprii. Tata trecut pe dreapta si TIR-ul a trecut pe langa noi…as mintii daca as zice milimetric, a trecut la o distanta civilizata. Ce mi-a placut a fost sadismul soferului de TIR care ne multumeste din priviri ca am tras pe dreapta. Ce, noi eram prosti sa ne luam la tranta cu tine?
In afara de acest aspect totul a mers ca pe roate. Am ajuns cu bine in Piatra Neamt, ne-am intors cu bine, numai ca azi n-am mai plecat la Sf. Gheorghe. Plecam maine, sau cel putin asa ar trebuii ca daca nu plecam nici maine sa incaseze tata the money nu mai avem bani de cheltuiala (sau motorina), (sau sarbatori).