Posts Tagged ‘review’

Dupa aproape doua saptamani pline de teste, ascultari, examene, nopti aproape albe si mese nemancate, am gasit azi ragazul de a mai citii inca o carte in cadrul campaniei vALLuntar. De cateva saptamani observ ca toate posturile pe care le scriu sunt doar recenzii de carti, imi tot promit ca o sa mai postez si altceva, dar nu sunt un om de cuvant.

Am aflat despre aceasta carte tot dintr-o recenzie pentru aceasta campanie, de la acest om. Sincer acum nu cred ca ii pot multumii indeajuns ca mi-a starnit curiozitatea si m-a facut sa pun mana pe aceasta carte; dar sa trecem la subiect!

Guillaume Musso ne introduce direct in actiune. Este povestea doctorului Elliot in varsta de 60 de ani aflat intr-o misiune a crucii rosii in Cambodgia. Ca semn al recunostintei pentru tot ajutorul acordat, un batran vraci il intreaba pe doctor care e cea mai arzatoare dorinta a sa, iar in sufletul lui Elliot raspunsul e clar: sa o revada pe Ilena, adevarata sa dragoste, moarta in urma cu 30 de ani. El pleaca de acolo cu o cutiuta ce contine 10 pastile misterioase, aurite. In scurt timp Elliot afla ce poate face cu ele: poate calatorii cu exact 30 de ani in urma si o poate revedea pe femeia iubita. Pilulele il proiecteaza tot timpul in apropierea lui Elliot, cel cu 30 de ani mai tanar, deci o intalnire e invevitabila. Aici desigur apar riscurile calatoriei in timp: cel mai mic gest poate modifica cursul lumii, iar Elliot trebuie sa isi cantareasca atent cuvintele si actiunile pentru a nu-si da viitorul peste cap.

Afland motivul pentru care dublura sa mai invarsta s-a intors in trecut, Elliot cel tanar, vrea toate detaliile mortii Ilenei si mai important: cum o poate impiedica. In acelasi timp, Elliot cel batran e constient ca daca Ilena ar supravietuii, fiinta la care el tine cel mai mult, fata sa Angie, rezultatul unei aventuri de o noapte in Italia, nu ar mai exista. Pana la urma se ajunge la un conflict intre aceeasi persoana in diferinte momente ale existentei: una care nu doreste sa isi piarda fiinta iubita devenind condamnat la o viata de agonie, si condamnatul, care nu vrea sa isi schimbe soarta, renuntand la singura sa alinare. Adevaratul mister al acestei carti este daca va reusii Elliot sa gaseasca o cale prin care poate salva viata unui om, fara a modifica cursul vietii sale si a celor din jurul sau.

Cartea este scris intr-un ritm foarte alert, iar pe mine m-a tinut in suspans, fortandu-ma sa citesc cat mai repede fiecare pagina doar pentru a afla ce se intampla pe pagina urmatoare. Un lucru important pentru mine la aceasta carte: nu este prima carte care ma face s-o citesc pe nerasuflate, nu e prima carte in care simt ca traiesc cot la cot cu personajele, nu e prima carte care imi transmite fiori de bucurie sau suparare, insa e prima carte (de pana acum) care m-a atins. A fost un moment cand trairile personajelor m-au atins drept la suflet. Nu mi-au dat lacrimile, insa o sa fiu cinsitit si o sa recunosc ca nu eram prea departe.

E o carte simpla, dar care pastreaza suspansul pana la ultima pagina. Defapt sa fiu sincer, cand am ajuns la ultima pagina, am intors-o, am intors si coperta, si am rasucit de doua ori cartea in speranta ca o sa gasesc continuarea.

Un singur neajuns ii gasesc: cel care a facut traducerea si redactarea trebuie tras putin de urechi! Nu zic, Doamne fereste, ca nu e tradusa bine, doar ca in anumite locuri adaptearea din franceza in romana nu e chiar perfecta. Nu zic ca e gresita, doar ca sare in ochi. Alta chestie care am remarcat-o au fost o serie de typo-uri: mici greseli de „scrieri”, o litera batuta in locul alteia, care de primele doua dati am incercat sa le evit, dar dupa aceea am inceput sa ma intreb pentru ce mai e platit omul responsabil cu depistarea acest greseli normala pana la urma, atunci cand scri ceva la calculator.

Ca sa nu mai lungesc povestea, cartea „Vei fi acolo” a lui Guillaume Musso tocmai a fost propulsata in varful listei mele de carti preferate. Daca va place o poveste despre aventura, dragoste, lupta cu soarta, toate presarate cu un strop de fictiune, eu va recomand cartea. Daca genul de carte care va place nu se regaseste in cele descrise de mine mai sus, atunci va recomand SA INCERCATI cartea. Macar primele pagini. Ce aveti de pierdut?

Nu am avut inspiratie pentru un titlu mai bun, insa pot sa ma declar multumit de mine. In ultimele zile m-am simtit si eu ca in vacanta, si am lenevit toata ziua, insa nu pot spune ca am lenevit degeaba. Adica  da, am cam lenevit, insa s-a mai intamplat ceva: rahatul asta de net de la vodafone a reusit sa scoata din tatani un ardelean. A reusit acum 3 zile sa ma enerveze atat de tare incat am inchis calculatorul si m-am dus la noptiera de langa pat, care e pe post de biblioteca improvizata si am luat ultima carte la care ramasesem. In acest caz citisem cam un sfert din „Stapanul Inelelor: Intoarcerea Regelui”. Nu mai stiu sigur de cate luni ma chinui sa termin seria aceasta de 3 carti, dar parca in ianuarie deja citeam…deci 6 luni cel putin. 3 carti in 6 luni? Pot mai mult de atat!  Dar e drept am avut si scoala, am avut de citit la romana mai multe romane care nu erau pe gustul meu (Ion, Domnisoara Christina, Viata lui Eminescu atat cea dupa Titu Maiorescu cat si cea dupa G Calinescu), in fine am avut ce face. Insa inca de la Bookfest, aveam in biblioteca o carte, care asa inghesuita cum era intre alte carti, ma privea. Ma obliga sa ma uit la ea prin verdele deschis al copertii sale,  scrisul mare „ENZO” era iarasi ceva ce vrand, nevrand imi sarea in ochi si nu imi dadea pace, asa ca am zis ca o sa termin Stapanul Inelelor doar pentru a ma apuca de acea carte. Nu ma intelegeti gresit, nu am citit Stapanul Inelelor in scarba, din contra, mi-a palcut foarte mult si cartile sunt mult, mult mai reusite decat filmele, insa faptul ca acea carte verde ma „vana” m-a ambitionat sa termint „Intoarcerea regelui” mai repede decat as fi facut-o in ritmul meu lenes. Marti seara am terminat Stapanul Inelelor pe la vreo 1 noaptea si m-am dus la culcare fiind prea obosit sa mai fac altceva, iar miercuri peste zi, am fost prea aglomerat ca sa ma gandesc la citit. La toate astea trebuie adaugat faptul ca netul a mers la o viteza decenta. Dar aseara pe la 11 noaptea a inceput sa se duca naibii netul meu si atunci cuprins din nou de suparare, le-am inchis. Atunci m-am dat jos din pat, m-am pozitionat artistic in fata „bibliotecii” mele si m-am prefacut ca ma gandesc ce carte sa aleg. Alegerea era deja facuta, am intins mana si am luat cartea-cu-copertile-verzi.

„ENZO sau Arta de a pilota pe ploaie” de Gareth Stein, asa se numeste cartea care nu mi-a dat pace inca din ziua cand mi s-a lipit efectiv de mana la Bookfest. Daca inca nu ati iesit de pe blog, dati-mi voie sa va spun ca aceasta carte nu e tocmai ce pare a fii. Initial si eu am crezut ca e o carte despre cum sa pilotezi un autoturism, in mintea mea facand legatura cu Enzo Ferrari, cel care a fondat Scuderia Ferrari. M-am inselat amarnic, dar in acelasi timp am avut dreptate. Enzo in carte nu este un mare pilot de curse (inca), este un caine. E drept, e cainele unui pilot de curse semiprofesionist. E drept, cartea are o doza de intelepciune culeasa de pe pista de curse, dar e genul acela de invatatura care iti este de mare ajutor in viata. Si exact asta doreste si Enzo sa faca, doreste sa foloseasca intelepciunea culeasa in aceasta viata a lui, ca si caine, in urmatoarea sa viata cand e convins ca va fi om (pentru ca asa a vazut pe National Geographic). N-as vrea sa comentez mai multe, ca sa nu stric placerea in caz ca am starnit curiozitatea cuiva,  insa e o carte la care am ras cu lacrimi. E foarte interesant sa vezi obiceiurile umane comentate de un caine. In plus, cartea asta m-a facut sa imi apreciez mult mai mult degetele mele opozabile. In fine, Enzo este cel care zice toata povestea, povestindu-ne de pe patul de moarte toata viata s-a, si face asta intr-un mod cu totul unicat.

M-am apucat aseara pe la ora 10 sa „frunzaresc” cartea, incepand de la capitolul 1. Si am tot „frunzarit”, pana cand am fost intrerupt de un telefon, apoi am intrat putin pe mess unde m-am lungit putin la vorba. Cand m-am uitat la ceas am vazut ca e 00:10, asa ca mi-am zis ca mai am timp de un capitol. Am tot citit, cand m-am uitat din nou la ceas era tot 00:10. Cand m-am uitat la alt ceas (unu care mai avea baterie)  am constatat ca defapt era ora 4 dimineata. Si tot atunci am realizat ca am citit cam jumatate din cele 350 de pagini ale cartii. Nicicand nu am citit o carte cu o asemenea usurinta. Nu am mai intalnit pana acum o carte atat de „aerisita”, o citeam dar parca vedeam un film… si totusi, era mai bine decat sa ma uit la un film. Iar in seara asta m-am apucat sa o citesc din nou, iar pana sa imi dau seama, am terminat-o.

M-a luat complet pe nepregatite cartea asta. Cand o vedeam, imi planuiam ca o sa imi ia sa o citesc cam o saptamana (daca nu ma grabesc) si astfel mi-am planuit cam in ce perioade citesc si celelalte carti pe care mi le-am propus. Acuma trebuie sa fac o rearanjare, si sa vad ce urmeaza. Am cateva idei in minte…

Aproape ca a venit vacanta de vara…. din nou! Nu stiu de ce dar ma deprima putin faptul ca a venit vacanta de vara, nu pentru ca nu vreau vacanta, ci pentru ca fara sa vreau am transformat-o intr-un dead-line. Cand am inceput clasa a X-a mi-am pr0mis ca pana o termin o sa realizez cateva idealuri. Nu pot sa spun ca am reusit, din contra! Asa ca pentru a alunga starea de dezamagire care a pus stapanire pe mine am decis sa ma uit la un film; am cautat in folderul cu sute de filme din calculator si m-am oprit asupra unuia, culmea, din secolul XXI: e vorba despre filmul RED. Daca dai un search pe Google o sa afli ca e din 2010, si ca noi romanii i-am tradus titlul in „Greu de pensionat”. Putina engleza pe care o mai stiu dupa 2 ani de engleza la nivel de liceu, imi spunea ca „red”  inseamna „rosu”, dar nu mai conteaza. I-am dat play si am inceput sa privesc. Am uitat sa mentionez ca actorul principal e Bruce Willis, pe care eu il retin pentru rolul memorabil din „Die Hard” mai ales primele 2 filme. Dupa aceea a inceput sa cheleasca si…parca si-a coborat standardele. Sa va explic de ce cred asta:

Inca de la inceputul filmului am observat ca actiunea are loc in preajma Craciunului, cand toata lumea impodobea si sarbatorea, numai el era singur acasa. Deja aveam in minte secvente din Die Hard si ma intrebam daca nu cumva o sa aud si acel „Hepy-ca-yey motherfucker” atat de celebru. Oricum se para ca nimeni nu a uitat cat de plin de actiune si in acelasi timp amuzant a fost filmul Die Hard, si orice film mai nou in care apare Bruce Willis, am impresia ca incearca sa il depaseasca pe Die Hard 1/2.  Si din pacate metoda pe care o folosesc cei de la Hollywood pentru asta e simpla: mai multe impuscaturi, mai multa comedie. Ar fi perfect daca s-ar limita doar la mai multe impuscaturi. Filmul mi s-a parut foarte tare, si in cele din urma am inteles si de ce la noi filmul se vinde drept „Greu de pensionat”: RED vine defapt de la „Retired. Extreamly Dangerous”, dar bineinteles ca nu scrie asta nicaieri pe coperta filmului.

Nu stiu de ce dar am impresia ca Bruce e cam disperat in ultima vreme sa mai apara in niste filme si atunci accepta chiar si filmele cu scene proaste de comedie. Filmul ar fi fost super daca producatorii nu incercau asa mult sa aduca in evidenta momentele comice, adica sincer…puteau fii mai subtili! In ultima perioada am vazut 2 filme mai importante cu Bruce Willis si ambele aveau 2 lucruri in comun: ambele erau filme de actiune stropite cu scene de comedie, in ambele filme Willis era chel. Eu cred ca de la chelie i se trage! De cand a chelit accepta sa faca din filmele in care apare, o tocanita din actiune si comedie. Mi-e dor de un film de actiune care sa iti bufneasca rasul, intr-un mod mai subtil! Ce-i drept, filmul asta reprezinta in opinia mea un progres fata de un alt film al sau ‘Cop out” care e mai mult comedie cu scene de actiune decat viceversa.  Si totusi am ramas usor dezamagit pentru ca stiu ca Bruce poate mai mult: l-am vazut in primele filme din seria Die Hard, l-am vazut in filmul „12 mokeys”, l-am vazut (pentru putin timp) in  „The expandebles”, sunt sigur ca nu i-ar fi foarte greu sa joace intr-un film, poate foarte asemanator cu RED, dar cu o idee mai putina comedie. Sper ca urmatorul sau film sa fie si mai bun

Alt aspect interesant la film a fost faptul ca in el a jucat si Morgan Freeman, ceea ce nu e un lucru anormal, insa e un lucru care imi da de gandit. Recunosc ca eu nu prea sunt fan Freeman, deci nu am vazut prea multe filme cu el, insa in ultimele doua pe care le-am vazut si in care el a avut un rol mai important (Wanted si RED), el nu a apucat finalul. In ambele, undeva inainte de aparitia ecranului cu „THE END”, personajul lui Morgan inghitea un glont. Ce aveti fratilor cu el? Nu e destul ca mai are putin si moare in viata reala, il mai omorati si voi in fiecare film? Lasati omul sa traiasca, macar pana dupa generice!

In fine, una peste alta a fost un film reusit care mi-a placut. Ii acord nota 8,5! Daca producatorii si regizorii de la Hollywood vor un sfat (pentru ca stiu ca toti din America imi urmaresc blogul) le sugerez pe viitor, keep the comedy lower, and keep the bullets flying

Sincer nici nu stiu de ce scriu acest articol, poate e din nou chestia aceea cu PostAWeek, dar in mod normal acest articol nu are ce sa caute la mine pe blog. Adica sa fim seriosi: urmeaza sa vorbesc despre jocul God of War pentru PlayStation 2. Ce nu s-a spus despre jocul asta? Toata lumea stie ca e unul din cele mai de succes jocuri din lume si ca e unul dintre cele mai bune jocuri care exista pentru PlayStation 2. M-am trezit si eu sa il joc la aproape 6 ani de la aparita sa din 2005. Better late then never. Sa trecem la joc:

In cazul in care nu ati auzit pana acum de acest joc, ori nu va intereseaza deloc (sau aproape deloc) domeniul jocurilor video, ori traiti in pestera. Jocul ne prezinta povestea lui Kratos, un razboinic Spartan, care a pornit intr-o misiune impotriva zeului Ares, zeul grec al razboiului. Pe durata jocului o sa intalniti o intalniti pe Muduza, Minotauri, Ciclopi, dar si alte creaturi care nici nu stiu cum se numesc. Ceea ce m-a impresionat pe mine la acest joc, pe langa grafica care este foarte buna,  a fost imensitatea hartii. Stau si ma intreb cata atentie le-a trebuit desenatorilor ca sa nu greseasca. Sa va explic de ce: daca la inceputul jocului vedeti undeva marunt pe fundal o cascada, fiti siguri ca pana la finalul jocului o sa treceti pe acolo. Ceea ce nu va sfatuiesc sa faceti, este sa incepeti sa jucati jocul astazi si dupa aceea sa il reluati dupa o saptamana. Nu asa se joaca, pentru ca nu odata sunteti nevoiti sa va intoarceti intr-un loc in care ati mai fost si sa mai rezolvati cateva chestii pe acolo sau sa gasiti drumul inapoi. Cel mai bine cu jocul asta, il incepi vineri seara, si pana duminca nu lasi controller-ul din mana. De asemnea jocul acesta e plin de ghicitori si provocari are abia asteapta sa le rezolvi. Desigur la unele te poti impotmolii, dar nu e asta o problema, internetul e plin cu filmulete care te ghideaza. Eu pentru ca sunt un jucator prost, le-am folosit de cateva ori, recunsoc.  Una peste alta nu eu nu am gasit nici-un desavantaj al acestui joc, iar acum caut partea a doua God of War II, la un pret decent. Cand o sa il gasesc, dupa ce il termin o sa incerc sa spun cateva cuvinte si depsre el, desi mi-au luat-o ininte cateva milioane de oameni…

M-am hotarat sa fac si primul meu review al unui film si cum la acesta am gasit cele mai multe lucruri de comentat, o sa incep cu acesta.

Looney Tunes Back In Action dateaza din 2003 si daca esti fan Looney Tunes atunci trebuie sa il ai in videoteca sau macar sa il vezi. Toata povestea se invarte in jurul lui Bugs Bunny si a lui Daffy Duck care, asa cum fac in fiecare episod, se cearta in continuu Daffy incercand sa isi dovedeasca superioritatea, insa in film isi fac aparitia cam toate personajele Looney Tunes care au aparut vreodata. Cred ca singurii care n-au aparut au fost Scufita Rosie si Lupul. Ideea filmului e buna. Totul porneste atunci cand Daffy Duck e concediat de catre Warner Bros, iar Bugs decide sa nu mai joace fara Daffy. In acest film Daffy se „ataseaza” de un ex-paznic de la studiourile Warner care a fost concediat tot din vina lui Daffy. Insa, in aceeasi zi, saracul pazinc pe nume DJ afla ca tatal sau era spion, a disparut in misiune, el trebuie sa continue. Ma rog, pana aici cunoastem scenariul, evident Daffy merge dupa el crezand ca asta e sansa lui sa se afirme in fata lui Bugs. Intre timp acesta impreuna cu presedinta care l-a concediet pe Daffy, il cauta acuma ca sa il reangajeze, pentru ca altfel Bugs nu mai joaca si o lume fara Bugs Bunny e ca o lume fara Mos Craciun. Filmul e mediocru, nu e o comedie savuroasa, Bugs Bunny si compania au avut si filme mult mai reusite, insa am vazut si filme mai proaste (cu toata ca nu imi vine acum nici unul in minte). Lasand la o parte scenariul care te ameteste complet, intrucat incepe pe un platou de filmare si tot acolo se si termina, la romana asta s-ar numii „povestire in ramă”, filmul are si cateva aspecte care pe mine ma dau peste cap. O sa va fac un mic top:

1) Vocea lui Bugs Bunny din film nu corespunde (defapt nu seamna deloc) cu cea din desenele animate obisnuite sau cu vocea sa din alte filme

2) Masina eroului nostru este un TVR. Pentru necunoscatori e o masina sport (sau se vrea a fii sport) britanica, care mai nou e sub patronajul unui om de afaceri rus. Lucrul care ma deranjeaza e faptul ca ARE VOLAN PE DREAPTA! Nu ca am ceva cu masinile cu volan pe dreapta, dar in America, in Las Vegas si Hollywood exista masini cu volan pe dreapta? Nu stiu care a fost bugetul acestui film dar puteau gasii o masina ceva mai americana. Chiar un Ford model T era mai bun ca TVR ul ala.

3) In film apar multe din replicile facute celebre de Bugs Bunny , insa apar la momentul nepotrivit si nu au nicio legatura cu contextul. Imi e greu sa le scriu aici pentru ca habar n-am cum se scriu, dar o sa incerc: „I knew we should have took that left turn in  Albuquerque„, „What a maroon” si mai sunt si altele care din pacate apar la momentul nepotrivit!

Deci in concluzie:

Este un film amuzant? – Depinde de starea ta de spirit. Nu o sa te ingrasi de la ras, dar o sa fi cam la fel de bine dispus la sfarsitul filmului ca la inceputul lui 🙂

Merita? – Daca esti un fan Looney Tunes si vrei sa te lauzi ca ai vazut tot ce era de vazut, atunci DA! Daca nu, e ok; nu o sa te intrebe nimeni de filmul asta si nici nu are scene memorabile care sa poata fi parodiate in alte filme. 😐

E usor de procurat? – Depinde cat esti de hacker. Pe piata din Romania slabe sanse sa il gasesti. Daca locuiesti in America/Marea Britanie atunci Amazon/E-bay is your frind! 😉