Posts Tagged ‘muzica’

Another day, another story! Imi place ca imi pot rezuma saptamana intr-un sir de povestiri zilnice. Oricum seara de vineri cred ca e seara cea mai asteptata de toti elevii si nu numai. Nu cred ca trebuie sa intru in detalii de ce.

Astazi ca orice zi de vineri, a inceput cu mine pazind intrarea in laboratorul de fizica. La 7:30, cel mai stralucit elev al clasei era in fata laboratorului cu un sandvici intr-0 mana si stica de cafea in cealalta. Pana la urma am inceput orele si surprinzator, la prima ora nu am adormit. La a doua ora de fizica, am dat testul la istorie, care a fost usor, am predat testul repede si m-am intis cat sunt de lung pe banca. Dar nu am adormit. La a 3a ora, cea de fizica, era sa adorm. Ma rodea un somn, si imi era prea nasol sa scot sticla de cafea si sa beau in timp ce doamna diriginta se chinuia sa imi explice cum sta treaba cu oscilatiile. Sunt destul de sigur ca si diriga a observat ca eu imi tineam doar un ochi deschis pentru ca pe al doilea nu eram in stare, sau si daca il tineam deschis, nu vedeam nimic clar cu el, insa nu mi-a zis nimic. Apoi am dat un test la TIC, care a fost amuzant. Mai ales ca ne-a dat cerinte din Acces, desi chiar profa a recunoscut ca inca n-am lucrat cu asa ceva.

Apoi a urmat porba de foc: testul la franceza! Din fericire am fost supravegheati tot de profa de franca, iar consulatarea intre colegi a fost oarecum tolerata. NU am pretentia ca o sa iau 9 sau 10, dar macar un 6 sper sa scot. Apoi m-am dus cu niste „treaba” prin bucuresti, iar apoi am fost pana in militari ca sa ma intalensc cu o fosta eleva de-a mamei mele (acum avand 30 de ani) care a venti pentru prima data in bucuresti ca sa mai sustina un examen. Asa ca am plecat, m-am intalnit cu ea, si am adus-o acasa. Maine trebuie sa o duc insa la Spitalul Universitar….la ora 9 sa fie acolo. Presimt ca iar o sa ma scol la 6 jumate, dar nu-i nimic. Cica e week-end :))

Iar astazi s-a mai intamplat un lucru frumos: insfarsit mi-a venit decodorul HD de la Romtelecom. De acum am si eu televiziune HD. Doar asa ca sa mai comenteze cineva ca la mine nu e tehnologie. Nu ca ar fi comentat cineva, insa trebuie sa umplu si eu cu ceva randurile astea, nu? Pana una alta e un sfarsit de saptamana la care ma simt bine si destul de plin de viata tinand cont ca de duminca seara pana acum am dormit cel mult 26 de ore. Ma pot considera um om care se bucura de viata. O iubesc atat de mult ca nu pot nu vreau sa o dorm.

Pana la noi stiri, sau pana la rezumatul zilei de maine, eu va las cu o melodie care zilele astea mi-a tinut moralul cat de sus posibil:

Anunțuri

Am ajuns sa ma intreb, pana la urma noi cum ne dam seama ca a trecut timpul? Adica, desigur, ne putem uita pe un calendar, dar ce e acel ceva care ne face sa ne dam cu palma-n cap si sa zicem „Bai ce a trecut timpul!”. Daca ma intreba cineva asta ieri, nu stiam sa ii raspund; daca ma intreaba cineva asta maine sau poimaine probabil ca nu o sa stiu sa ii raspund. Insa acum stiu raspunsul la aceasta intrebare, iar ca toate lucrurile marete, acesta l-am descoperit la TV.

Astazi, fiind ultima zi din vacanta am stat intins in pat si m-am uitat la televizor. Am decis sa ma uit la un film, iar singurul la care am reusit sa ma uit azi a fost Best of the best 4, pe Action Star. Oricum nu ma apuc acum sa le fac reclama (pozitiva) gratis. Acum fiind seara am butonat pe U TV ca sa se auda si la mine in camera niste muzica de fundal. Dintr-o data am auzit o melodie cunoscuta, atat de cunoscuta incat mi-am adus aminte cand am auzit-o prima oara, adica prin Iunie. Spre surprinderea mea mi-am dat seama ca m-am invartit in cerc. Atunci cand am auzit melodia prima data, eram intr-un fel de melancolie, din cauza unei fete daca nu ma inseala memoria, iar acum cand am reauzit-o mi-am dat seama ca au trecut 3 luni. 3 luni in care melodia a rezistat in topurile din Romania, dar mai ales trei luni de vacanta, trei luni din viata mea, iar la finalul acestor trei luni ma regasesc tot intr-o usoara forma de melancolie, de aceasta data provocata de mai multe motive, dar printre care….ACEEASI fata ca in Iunie. Si aici trebuie sa dau putina dreptate celor cateva zeci de mii de persoane care au zis de cate ori au avut ocazia ca „some thing aren’t worth it”, insa si mai multa dreptate persoanelor care au zis ca „I want to give up, but it’s worth the fight”. Nu stiu sigur in care dintre cele doua situatii ma regasesc, cred ca in a doua, insa oricum, asta m-a facut sa astept cu nerabdare inceputul scolii ca sa imi limpezesc mintea si sa mai primesc cateva sfaturi de la colegi.

Din acelasi ciclu de realizari reiese si decizia mea ca o perioada inca nedeterminata sa imi reduc frecventa vizitelor pe mess si Facebook. La cum ma stiu, in cateva zile o sa imi ies din „revizie” si o s-o iau de la capat, dar pana atunci, daca aveti treaba cu mine ma gasiti la telefon sau face 2 face 🙂

Aveti aici articolul de acum 3 luni si melodia in pricina: https://bogyslife.wordpress.com/2011/06/20/back/

Da, au fost 2 sau chiar 3 zile cu temperaturi „mult prea mari”, sau cum imi place mie sa le zic: „ridicate, deranjante, dar bine ca sunt zile de vacanta”.
Ce am facut in astea doua zile? Pai au fost zilele de 10 si 11 Iulie deci, nu puteam sa fac decat un singur lucru in fiecare zi.

Duminica 10 iulie, am fost la concertul Jon Bon Jovi si nu sunt destule cuvinte ce sunt sinonime cu „fabulos” ca sa descriu cum a fost. Am ajuns acolo pe la 4 si un sfert, si dupa ce mi-am dat seama pe unde se intra, am intrat si primul lucru a fost sa imi iau ceva de baut: un pahar de Cola, normal, dupa care mi-am luat „pernuta” de la Vodafone, am cautat un loc bunicel, foarte aproape de gardul ce delimita The Normal Circle (unde eram eu) de zona Gold. Asa ca am luat pernuta si m-am asezat in fund cu capu-n soare. Dar dupa putin timp setea m-a facut sa imi parasesc locul pentru a-mi cumpara inca un pahar de suc (de data asta Sprite) si pe cand m-am intors, normal ca locul meu era full. Asa ca am prins un nou loc la cativa metri distanta de gard. Mi-am asezat pernuta din nou si am batut-o in cuie in pavajul parcarii. Nimeni nu mai avea sa ma muta de acolo. Si asa a si fost. Si a fost chiar amuzant, deoarece peste tot in jurul meu erau numai albanezi (si vreo 2 unguri), iar albanezul din stanga mea isi facuse o mica afacere facand coifuri de zidar la oameni din file din „Gazeta Sporturilor”. Totul a fost OK si foarte incins, pana pe la ora 6, cand au aparut niste indivizi (cica din Brasov) care au facut un ritual pe care ei il numeau „cantat”. Sincer nici cei insarcinati cu sonorizarea n-au fost prea interesati de ei asa ca nu am auzit mare lucru…dar sunt 100% sigur ca n-am pierdut nimic. Desi mi se pare putin cam … trist ca de acum acele doua trupe vor putea spune „Am cantat in deschiderea lui Bon Jovi”.
Oricum cand ei au inceput sa cante, lumea a inceput sa se apropie de scena si, implicit, de locul unde eram eu. Si dupa ce o individa era sa ma calce pe cap, neobservandu-mi persoana stand in parcare la soare ca un cacat in mijlocul bulevardului.  In acel moment am decis sa ma ridic in picioare si sa imi bat cuie in talpa. Si exact asta am facut. Timp de doua ore am stat in picioare facand umbra pamantului. Apoi la 8 si cateva minute… pamantul a inceput sa vibreze, difuzoarele au prins viata, ecranele au inceput sa straluceasca, si trupa si-a facut aparitia pe scena. Pot spune ca „the rest is history”. Eu personal nu mai stiu foarte multe decat ca semnalul la telefon a murit complet, iar eu nu-mi amintesc decat ca eu, si toti ceilalti aflati acolo, saream, eram cu mainile pe sus si cantam. Pentru prima data, nimeni nu s-a plans cata lipsa de voce am…poate toti naveam voce, dar n-a mai contat.

Un lucru bun de notat, inainte de concert m-am uitat putin pe YouTube la cateva concerte si am avut impresia ca vocea lui Bon Jovi era cam obosita/sau poate era afectata de sonorizare. Aseara daca mi-as fi amintit de ce gandeam, mi-as fii inghitit cuvintele. a fost de 1000000000……00000 de ori mai bine chiar si decat versiunea de studio a piesei. Sincer, au fost momente cand imi parea rau de cei de la peluza sau loja VIP. Sigur la VIP nu a fost atata lume, a fost o priveliste mai frumoasa…dar sincer, in acele momente nu vroiam sa ma aflu decat pe locul meu de la Normal Cercle, inconjurat de Albanezi, de unde, ridicat pe varfuri, puteam sa-i vad pe scena…ii aveam in bataia pustii. Si la orice ma asteptam dar nu ma asteptam sa cante 3 ore non-stop; iar momentul cu steagul….a fost istorie pura.

Am ajuns acasa cumva, iar azi de dimineata am plecat pentru ca trebuia sa merg cu cativa colegi la Water Park in Otopeni. Azi nu prea a fost ziua mea buna. Pentru ca paream cel mai inteligent, am fost trimis dupa bilete, iar la intoarcere o colega imi facea semn sa ma grabesc. Crezand ca pleaca masina, am decis sa sar peste garduletul micut…insa faptul ca am stat in picioare 5 ore la concert si ghiozdanul, m-au faultat. M-am impiedicat de gard, iar in cadere, am reusit sa rup o imitatie de boschet vestejit, umplandu-mi mana stanga de julituri. Apoi cand am ajuns la Waterpark am decis sa ma dau si eu in „tuburi”. La a doua tura, nu ma intrebati cum, m-am trezit intors ca o clatita, de pe spate, pe fata. Din fericire nu mi-am spart fata, dar am cazut pe coate si inca ma dor foarte tare. Si bineinteles, ca nu mai am piele pe coate si nici pe joldul stang. Apoi a mai fost un moment dur cand pe topogan, de oboseala pobabil, am cazut de pe colac si a trebuit sa fug pana jos. Bineinteles ca m-am mai julit pe piciorul stang. Pe dreptuln-am niciun fir de par deranjat. Pe partea stanga, de la gat in jos sunt rupt.

Iar acum pe seara am o febra musculaa de nu imi pot ridica mainile. Poate a fost concertu, poate a fost piscina, DAR NU LE REGRET PE NICIUNA! A fost super si ieri si azi. Asa zile sa tot fie!

Nu, nu m-am mutat in Vietnam si nici nu a venit Asia Mica langa casa mea. Ma rog, intr-un fel am india aproape…dar sa va explic. De cand ma stiu, vecinii casei de la Bucuresti au fost o familie de „talibani”, cum ii numeste un prieten. Pe romaneste: tigani. Ma rog… o familie e putin spus; in cazul lor e ceva de genul 20 de persoane pe 10 metrii patrati. Oricum sunt multi frate, multi. Niciodata nu am avut curiozitatea sa ma duc in spatele casei sa ma uit prin gard sa ii numar, dar stiu ca sunt multi….si tot mai apar. Ii stiu pe multi dupa timbrul vocii; normal ca injura in gura mare, unde te crezi, in UE? Si sunt si o turma intreaga de puradei care nu fac altceva decat sa alerge sa zbiere cat ii tin rarunchii si sa planga fara motiv in gura mare pana le sare tandara la mame/bunici/matusi/tati sau ce drac de rudenie or mai fi pe acolo, si dupa aia…..au saracii copii motiv sa planga. Si o fac mai cu foc ca pana atunci. In fine…noaptea dupa ce se termina alcoolul se mai linistesc si ei si se duc in casa adapost si se culca aparent organizat. O familie e la etaj si alta e la parter…defapt sunt aceeasi familie din cate am inteles…doar ca sunt mai certati ei asa intre ei… sarea si piperul unei relatii, pai da nu? Dilema e ca in fiecare vara… unul ramane pe dinafara. Nu stiu care e, de-al cui e… dar el are o canapea pusa langa gard, fix langa geamul de la baia de la parter, si implicit, cum baia mea e peste cea de la parter…e si sub fereastra mea.

Indiferent de-al cui ar fi (cei de la parter sau cei de la etaj) mi-e foarte simplu sa inteleg de ce doarme afara. Mai frate….asta cand doarme parca e gater! Sforaie de vibreaza termopanul! Adica eu am geamul de la baie (termopan) inchis, usa de la baie (lemn cu geam termopan) inchisa, geamurile de la camera mea (termopane) sunt inchise…si eu tot il aud pe ala sforaind! Cel mai rau lucru pe care i-l poti spune omului asta e „Du-te si te culca!” daca o face, fi sigur ca nu mai doarme aproape nimeni pe o raza de 20 de metri. Spun aproape nimeni pentru ca nu trebuie uitati oamenii care au ramas fara baterie la aparatul auditiv si sunt surzi. Nu va pot spune cat de greu imi este sa scriu acest articol pentru ca il aud intr-una! Parca ar fi ceva ne-am de drujba! Mi-ar placea sa am la indemana ceva cu care sa dau dupa el, fara sa fie evident ca am dat eu. Dar pantofi nu am de aruncat (nici macar de aia vechi nu merita asa ceva) ori daca as arunca cu un tub de Kiltox dupa el…nu cred ca o sa ma creada daca ii zic ca a fost un dar din cer special pentru el.

Totusi vreau sa stiu cum ii pot lua curentul de la bujie animalului ala!  Parca e un motor de Dacie stricat care se tureaza de unul singur pana ii zboara cate un piston, dupa care incepe iar sa se tureze. Dar spre deosebie de Dacie se pare ca asa are mai mult de 4 pistoane. Ma tem ca e ceva ce depaseste si tehnologia W16 a celor de la Bugatti. Oricum nu prea aveam somn, dar nici sa ascult „Spargatorul de chituci” nu aveam in program.

Apropo de asta, am fost intrebat zilele trecute de ceva ciucumeata pe care am pescuit-o pe net, care e motto-ul meu in viata. M-am gandit si mi-am dat seama ca nu am asa ceva; adica am, dar e pus deoparte pntru o zi foarte speciala, mai are de asteptat cam un an si 3 luni. Dar in urma ascultarii mai multor piese de la mai multi artisti, dupa ce am recitit pe blog cateva din intalnirile mele cu diverse specimene de oameni, dupa ce m-am uitat la filmele Rambo, cred ca mi-am gasit un motto, ceva dupa care sa ma ghidez in momentele de cumpana: Fuck it!  Asa ca in privinta vecinului Stihl …  fuck him!

Over and out!

„Ohh I’m back / The fog has lifted…” si nu, nu m-am decis sa scriu postul asta ca sa citez melodii ale lui Kid Rock, dar mi-am revenit la starea pe care o am in fiecare vacanta si pe care ar trebuii sa o aiba orice elev/persoana in vacanta. I’m happy again!!! >:)  Nu ca pana acum as fi fost extraordinar de trist, insa (recunosc) vineri am avut un moment de tristete si melancolie, pe care pana duminica am reusit sa il depasesc, iar azi sunt vindecat complet. Tot momentul acela de tristete e „vinovat” si pentru postul parolat. Regret ca a trebuit sa fac asta, nici mie nu imi place sa intru pe un blog si sa vad ca nu pot citii tot ce e scris acolo, dar aveam nevoie ca unule lucruri sa fie notate si puse intr-un loc sigur, si in acelasi timp sa fie inaccesibile lumii. Blogul meu a fost singurul care a corespuns descrierii postului.

In fine, trecem peste asta caci nu mai are nici un rost acum. Oricum vineri seara eram cu moralul la pamant, sambata prima parte a zilei am facut tot ce mi-a stat in putinta sa nu zac, sa fiu activ, sa imi revin asa ca am: tuns iarba, tait creci uscate din cires si visini, taiat un mar uscat din gradina, ciopartit marul proaspat taiat, am mancat, am citit si cam aia a fost toata ziua. Apropo de asta, m-am apucat de volumul al treilea din „Stapanul Inelelor” in cateva zile il termin si dupa aceea o sa ma pot uita si la celelalte doua filme. Pe primul l-am vazut cand am terminat prima carte, pe al doilea nu am apucat, mi s-a facut somn dupa o jumatate de ora…. era totusi 2 noaptea cand am incercat sa il vad. Oricum Duminica eram hotarat sa depasesc complet starea in care intrasem vineri asa ca mi-am luat cartea, am luat sezlongul din pod, l-am curat, l-am pus in curte la soare si dupa ce am citit un capitol, am zis ca e timpul sa ma bronzez putin. Asa ca am stat cu burta la soare… la propiu! Nu am stat mult „doar” vreo ora si ceva…maxim doua. In plus am stat in jurul orelor 11:30-13:00 deci am stat in intervalul cand nimeni inafara de toti specialistii si orice om cu putina judecate nu iti spune sa nu stai la soare. In fine…noroc ca am avut atata minte (a se citi lene) sa nu ma intorc cu spatele la soare. Pe cand am deschis ochii, asa intins cum eram, m-am vazut la fel cum ma stiam: alb ca branza, dar cand am intrat in casa sa beau niste Cola am vazut in oglinda ca pe masura ce intra Cola in mine, ma inrosesc pe tot corpul. Si rosu am ramas! M-am parlit bine de tot pe tot corpul.

Defapt nici macar nu m-am parlit bine, m-am parlit ca ultimul taran din sat! Adica cine altcineva inafara de mine, mai sta la soare in bermude si cu sosete in picioare? Dar a dracu bermude, habar n-am cand s-au ridicat, asa ca m-am trezit ca imediat de sub buric, pana la cca. 10 cm deasupra genunchilor sunt branza…iar in rest sunt rosu ca o doza de cola (nu light, nici zero). Mare idiot mai sunt cateodata…dar cu toate astea imi place…macar pot dormii pe spate, daca nu dau foarte tare din maini, aprope ca pot sta normal, iar azi am putut sa iau un tricou pe mine!  E totusi o realizare. Oricum pe cand nu o sa  ma mai usture pieptul va trebuii sa fac cumva sa ma parlesc si pe spate ca sa fiu uniform. Acum arat ca un snitzel neterminat intr-o tigaie; pe o parte auriu negricios, pe cealalta parte faina! But I like it! Mi-am facut-o cu mana mea si nu o regret, in fond eu sunt cel care duminca m-am trezit si mi-am zis „azi ma bronzez!” Apai ori suntem bronzati, ori nu mai suntem, ce naiba !?

Si asa in incheirea rezumatului, va atasez si melodia care m-a impulsionat sa trec peste starea de cacao pe care o aveam. Ascultand-o mi-a revenit chefu sa dau urgent o fuga pana la Turda si sa vad pe unde mai are tata drumuri in tara asta mare. I wanna go baby, I wanna run ‘till my legs fall off! 🙂