Back!

„Ohh I’m back / The fog has lifted…” si nu, nu m-am decis sa scriu postul asta ca sa citez melodii ale lui Kid Rock, dar mi-am revenit la starea pe care o am in fiecare vacanta si pe care ar trebuii sa o aiba orice elev/persoana in vacanta. I’m happy again!!! >:)  Nu ca pana acum as fi fost extraordinar de trist, insa (recunosc) vineri am avut un moment de tristete si melancolie, pe care pana duminica am reusit sa il depasesc, iar azi sunt vindecat complet. Tot momentul acela de tristete e „vinovat” si pentru postul parolat. Regret ca a trebuit sa fac asta, nici mie nu imi place sa intru pe un blog si sa vad ca nu pot citii tot ce e scris acolo, dar aveam nevoie ca unule lucruri sa fie notate si puse intr-un loc sigur, si in acelasi timp sa fie inaccesibile lumii. Blogul meu a fost singurul care a corespuns descrierii postului.

In fine, trecem peste asta caci nu mai are nici un rost acum. Oricum vineri seara eram cu moralul la pamant, sambata prima parte a zilei am facut tot ce mi-a stat in putinta sa nu zac, sa fiu activ, sa imi revin asa ca am: tuns iarba, tait creci uscate din cires si visini, taiat un mar uscat din gradina, ciopartit marul proaspat taiat, am mancat, am citit si cam aia a fost toata ziua. Apropo de asta, m-am apucat de volumul al treilea din „Stapanul Inelelor” in cateva zile il termin si dupa aceea o sa ma pot uita si la celelalte doua filme. Pe primul l-am vazut cand am terminat prima carte, pe al doilea nu am apucat, mi s-a facut somn dupa o jumatate de ora…. era totusi 2 noaptea cand am incercat sa il vad. Oricum Duminica eram hotarat sa depasesc complet starea in care intrasem vineri asa ca mi-am luat cartea, am luat sezlongul din pod, l-am curat, l-am pus in curte la soare si dupa ce am citit un capitol, am zis ca e timpul sa ma bronzez putin. Asa ca am stat cu burta la soare… la propiu! Nu am stat mult „doar” vreo ora si ceva…maxim doua. In plus am stat in jurul orelor 11:30-13:00 deci am stat in intervalul cand nimeni inafara de toti specialistii si orice om cu putina judecate nu iti spune sa nu stai la soare. In fine…noroc ca am avut atata minte (a se citi lene) sa nu ma intorc cu spatele la soare. Pe cand am deschis ochii, asa intins cum eram, m-am vazut la fel cum ma stiam: alb ca branza, dar cand am intrat in casa sa beau niste Cola am vazut in oglinda ca pe masura ce intra Cola in mine, ma inrosesc pe tot corpul. Si rosu am ramas! M-am parlit bine de tot pe tot corpul.

Defapt nici macar nu m-am parlit bine, m-am parlit ca ultimul taran din sat! Adica cine altcineva inafara de mine, mai sta la soare in bermude si cu sosete in picioare? Dar a dracu bermude, habar n-am cand s-au ridicat, asa ca m-am trezit ca imediat de sub buric, pana la cca. 10 cm deasupra genunchilor sunt branza…iar in rest sunt rosu ca o doza de cola (nu light, nici zero). Mare idiot mai sunt cateodata…dar cu toate astea imi place…macar pot dormii pe spate, daca nu dau foarte tare din maini, aprope ca pot sta normal, iar azi am putut sa iau un tricou pe mine!  E totusi o realizare. Oricum pe cand nu o sa  ma mai usture pieptul va trebuii sa fac cumva sa ma parlesc si pe spate ca sa fiu uniform. Acum arat ca un snitzel neterminat intr-o tigaie; pe o parte auriu negricios, pe cealalta parte faina! But I like it! Mi-am facut-o cu mana mea si nu o regret, in fond eu sunt cel care duminca m-am trezit si mi-am zis „azi ma bronzez!” Apai ori suntem bronzati, ori nu mai suntem, ce naiba !?

Si asa in incheirea rezumatului, va atasez si melodia care m-a impulsionat sa trec peste starea de cacao pe care o aveam. Ascultand-o mi-a revenit chefu sa dau urgent o fuga pana la Turda si sa vad pe unde mai are tata drumuri in tara asta mare. I wanna go baby, I wanna run ‘till my legs fall off! 🙂

Blast from the past

Nu, nu e vorba de film. Nu ca ar fi cine stie film, dar in fine. Ideea e ca in seara asta, inaintea tezei la matematica care e maine (Joi 13 Mai 2010) am vrut sa stiu despre ce aberam acum fix un an. Ei bine, acum fix un an nu scrisesem nimic, insa tin minte ca eram frustrat din cauza unei greve a profesorilor care a amant tezele. Nici nu mai stiu in ce data am dat tezele. Si atunci nu reuseam sa imi scot datele acelea din cap. La ce concluzie  am ajuns? Ca orice eveniment, oricat de important ar parea, se uita. Spre exemplu anul asta nici macar nu stiam ca cei de la generala dau teste. Si saracii, ce emotii ar trebuii sa aiba. Iar mie…nici nu-mi pasa! Pe mina ma doare de teza la matematica de maine, iar peste 2 luni nici nu o sa mai stiu la ce data am dat teza. Acuma incep si eu sa inteleg zicala „Cainii latra, ursul trece” Eu comentez ca fletul la mine pe blog despre ce se mai intampla prin tara/lume/viata mea si la final, tot eu uit ce s-a intampalt. Nu ca pe altii i-ar interesa. Acum inteleg de ce articolele despre teza nu au trecere. Nici macar pe mine nu ma mai intereseaza

Viteza marita pana la dimensiunea minima

Nu ma intrebati ce vrea sa insemne titlu. Habar n-am! Oricum am simtit nevoia sa postez un articol despre un lucru ciudat. Dar pentru asta o sa va plictisesc cu o povestioara:
Tata acum o saptamana mi-a construit un birou ca sa am in noua mea camera pe ce sa imi fac temele ca sa nu mai fiu nevoit sa imi scriu stand in pat. Sincer sa fiu ma cam obisnuisem cu scrisul temelor pe pat. Defapt m-am obisnuit cu tot ce tine de viata de bucuresti. Am invatat chiar si locurile unde modem-ul meu USB de la Vodafone prinde semnal 3G. Unul din aceste locuri e pe noul meu birou, dar sa nu intru foarte mult in detalii. Si cum mai scoteam eu din cutiile sigilate asta vara la Turda diverse lucruri ca se le pun in birou (chiar daca nu e 100% gata ca nu are manerele la sertare si nu are usile de la dulapuri montate) descopar intr-o cutie niste carcase subtiri, negre, de polastic, pentru CD/DVD-uri. Instantaneu am fost lovit de nostalgie. Mi-am adus aminte cum la Turda aveam pe un perete mai multe suporturi de CD-uri care contineau astfel de carcase, care aveau etichete cu numere asemenea literelor de pe refturile unei biblioteci, si cum aveam un carnetel in care notam: [NR]-[NUMELE FILMULUI] Si cum eram foarte mandru ca inainte sa ma mut avea deja peste 100 de filme (fara sa pun la socoteala colectia, tot piratate, cu filme cu Scooby-Doo). Si mi-am dat seama cum de cand m-am mutat la Bucuresti nu am mai descarcat niciun film de frica sa nu imi depasesc traficul. Defapt am incercat sa fac asta, dar am vazut ca se descarca cu 10/12 Kbps si m-am lasat pagubas. Acum daca tot m-am pus in acest week-end pe citit (vreau sa termin cartea „Tunele 2”) si daca tot am traficul depasit, am zis sa descarc un film. Soc! Cu toata ca am traficul depasit si viteza la net limitata, filmul se descarca tot cu 10, 12 kbps. Pe semne ca indiferent daca am sau nu traficul depasit tot asa descarca. Ba chiar acum, uitandu-ma la statusul descarcarii, vad ca se descarca chiar si cu 21 kbps. La Turda as fi considerat aceste viteze de rahat (la mine tot ce era sub 100 kbps era mortaciune) dar acum asa mare mi se pare cifra asta!
Concluzie: nu ii ascultati pe cei de la Vodafone, indiferent daca te incadrezi in trafic, sau nu, netul tot asa de bine iti merge ceea ce ma face sa cred ca merge tot timpul la viteza redusa.

Vesela nostalgie

Nu prea stiu ce e cu mine un ultimul timp. Dimineata sunt foarte trist, chiar cu ochii in batiste as putea spune, iar seara sunt foarte bine dispus. O sa va explic. Azi de dimineata, ca in fiecare dimineata din aceasta saptamana am fost trist. Imi venea sa plang, dar nu ma intrebati de ce ca nu stiu.  In drum spre liceu, in timp ce asteptam microbuzul si apoi autobuzul, in minte in rasuna doar piesa celor de la Timpuri Noi-Tata. Am mai postat-o pe aici pe blog dar vi-o mai pun odata ca e frumoasa! [CLICK] In drum spre casa eram deja mai fericit. Azi mi-a mers bine. Am dat un test la logica la care am stiut (cred eu) si dupa aceea la ora de biologie am inteles lectia si chiar i-am raspuns in timpul lectiei. Dubla premiera. De mult timp nu mi-a mai mers asa de bine.

Si venind eu mare boier acasa imi pun matele de la telefon in urechi (culmea! Gagica de langa mine din autobuz avea fix acelasi model de telefon si asemnea mie avea matzele in urechi) Si in timp ce ascultam piesa dupa piesa incepe „Starship – We Built This City(On Rock’n Roll)” si imi trezeste alte amintiri.  Tin minte ca odata mergeam cu tata cu Seatul si cu remorca la Piatra Neamt. Si prin Cheile Bicazului facem pana pe remorca. Ca norocul ca am facut pana chiar in dreptul unei parcari cu tarabe. Si vis-a-vis de aceasta parcare era o masa din lemn pentru picnic. Tata ridica remorca cu lanturi pe cricul sau hidraulic (de 2 tone) scoate roata face autostopul si pleaca spre Bicaz sa caute o vulcanizare. Si ma lasa pe mine „pasnic” peste remorca cu lanturi. Cum era vara si batuse soarele toata ziua incerc sa ridic si eu o lagatura de lant sa vad cat e de grea. Si…..m-am ars la mana ca doar metalul la soare sa incalzeste. Si stiind ca ca o legatura are in jur de 5-10-15 kg (erau mai multe tipuri de lant) plec eu frumusel de langa masina, (0 las cu cheile in contact) si ma duc peste drum, ma pun la banca aceea, scot telefonul din dotare (pe vremea aceea un Nokia 6300) si dau drumul la piesa….”Straship – We Built This City (On Rock’n Roll)” Si am stat asa pana s-a intors tata. Nu s-a furat nimic, dar reascultand piesa, mi-am adus aminte de mirosul de padure, de caldura lui iulie, de lipsa de griji, de placerea drumului si mai ales a problemelor aparute pe drum…..vis! Nu stiu de ce sunt asa nostalgic,  nu stiu de ce fiecare nimic de peste zi imi aminteste de tata, un drum cu tata, o zi de vacanta sau alte chestii de genul asta. Any help?

Ganduri de un an

A mai trecut un an si acum ma gandesc ce am realizat in acest an. In prima faza as zice „nu multe”. Dar hai sa nu ma pripesc.  Acum un an eram in clasa a VIII-a si ma pregateam de alte teza care urmau in luna Mai. Le-am trecut. Cu 9, 10 si 10! Apoi am facut varicela. Apoi am intrat la liceu! Si mi-am dat seama ca am nimerit intr-un colectiv foarte bun!

Pe parcursul verii am fost pe la intalnirile ClubSeat. Ziua de nastere a fost la SeatCupra si toti ne-am simtit foarte bine. Si prin toti vrea sa spun ca eu m-am simtit foarte bine. Pe plan personal cu sentimentele stau putin mai prost (ca si anul trecut si ca si acum doi ani de altfel) dar nu ma plang. Eu inca mai sper in „next year”.

Mi-e un pic ciuda pe mine ca am lasat sa treaca anul fara sa ma vad cu Francy sau Puffy decat o data. Cum spuneam „Don’t pannic, there’s always next year”.

Apoi mai e de mentionat ca am facut destule drumuri prin tara. 16 Valve are acum, la 7 luni de la ziua cand a iesit pe poarta reprezentantei, ~45.000 de km. Din care cel putin 10.000 i-am facut eu si cu tata, numai in vara.

Desigur cea mai mare realizare e mutatul la Bucuresti si faptul ca totusi imi place. Imi place chiar mult. Nu e chiar atat de complicat pe cat credeam ca o sa fie transportul in marea capitala economica, sociala, culturala a Rromaniei.