Posts Tagged ‘dragoste’

Am decis sa incep articolul de azi cu o melodie. Nu prea e stilul meu, dar adevarul e ca melodia asta m-a ajutat mult in ultima vreme. Adica eu sunt genu care atunci cand ascult o melodie, imi place sa me regasesc in versuri, sa invat din ele, sa ma inspir din ele, sa traiesc melodia. Cred ca de asta imi schimb melodia preferata atat de des. In mod surprinzator, in ultima perioada au fost din nou cativa prieteni care din pura prietenie si cu cele mai bune intentii m-au intrebat de inca sunt singur, de ce nu mi-am gasit si eu o fata cu care sa fiu si alaturi de care sa fiu fericit. In alti ani, cand ma intrebau asta spuneam ca sunt prea timid, prea urat, sau ca n-am gasit fata potrivita. Acum insa m-am gandit ceva mai bine la cum stau lucrurile; nu e vorba ca nu pot sa-mi gasesc pe cineva, ci mai degraba ca nu vreau.

N-am facut un secret din faptul ca eu sunt o fire ciudata. Mi-am anuntat toti prietenii ca eu sunt genu ala de ticalos care iti intoarce spatele dintr-o data. Nu e vorba neaparat de rea vointa, pur si simplu imi e foarte greu sa ma atasez cu adevarat de oameni si locuri.  Nu pot sa fiu prieten bun cu cineva o perioada indelungata. Pot face asta cu colegii de clasa, pentru ca ne vedem zilnic, dar asta n-o sa ma impiedice cu prima ocazie sa plec din oras, judet, tara, fara sa anunt pe nimeni si fara sa ma mai uit inapoi. Am facut-o odata, nu ma opreste nimic s-o fac din nou. Unii spun ca e o calitate faptul ca nu ma atasez….incep sa cred tot mai mult ca au dreptate.

Revenind la capitolul relatii, aici mi se pare paradoxul cel mai mare: de mic am crescut cu dorinta unei relatii de durata, asa cum vedem prin filmele americane. Te trezesti intr-o dimineata, faci ce faci, se termina ziua, ai fata si va iubiti pana la adanci batraneti. Imi place ideea asta de dragoste, imi place ideea asta de devotament si sacrificiu pentru persoana iubita, imi place ideea de nopti albe si momente fericite alaturi de persoana draga.  Chiar imi doresc asa ceva….. sau cel putin creierul meu isi doreste. Mi-a luat ceva pana sa realizez paradoxul din viata mea. Creierul meu cauta etarna iubire din carti si filme, in timp ce inima (sau sufletul?) se bucura de experienta o perioada, apoi isi orienta atentia spre drumuri, calatorii, plecari cat mai departe de unul singur.
Cam asta mi s-a intamplat cel mai des in ultima perioada: am intalnit mai multe fete super dragute, super de treaba, ma vedeam des cu ele, vorbeam, ne intelegeam si pe urma brusc, fara sa zica sau sa faca ele ceva ca sa am motiv, ma treazeam ca atunci cand ne vedeam, ma uitam la ele ca la televizor: tot la fel de frumoase erau, tot la fel de amuzante, dar parca le lipsea ceva, acel ceva care cu o zi inainte ma atragea de ele. In schimb ma trezeam ca la 2 noaptea eu simteai nevoia ca a doua zi in loc de scoala, sa ma duc la Gara de Nord, sa iau primul tren spre cat mai departe, sa fac 15 ore pe tren si apoi sa ma intorc cu ocazie sau ceva in genu. Pana la urma raman la concluzia din urma cu vreo 3 sau 4 posturi: cele mai bune prietenii pt mine sunt cele de cateva ore sau cateva zile. Genu de prietenie legata noaptea pe tren, si care ramane in acel tren. Pe peron fiecare revine pe drumul lui, isi vede de grijile si viata lui, iar cu el pastreaza doar amintirile din noapte. Daca toate relatiile mele de prietenie ar fi asa, as fi cel mai fericit; a new day, a new person.

Si acum vine vara. Si stiu sigur ca n-o sa stau mai deloc in Bucuresti. Adica in cel mai bun caz o sa fiu un week-end la doua saptamani. Si o sa fie superb. Cam stiu ce o sa fac vara asta, dar prefer sa mai lungesc putin „misteru” (nu ca ar interesa pe careva) pana sunt 100% sigur ca lucrurile merg cum vreau eu.
Ca sa inchei cu o remarca tot despre cantec, pana peste vreo 8-9 ani cand o sa imi pun problema de insuratoare… I’ll let my heart be the rolling stone that it is, and I’ll fallow the only road that I know, the one that leads out of town.  (scuze dar imi suna mult mai bine in engleza decat orice traducere care as putea-o inventa)

Anunțuri

Dupa aproape doua saptamani pline de teste, ascultari, examene, nopti aproape albe si mese nemancate, am gasit azi ragazul de a mai citii inca o carte in cadrul campaniei vALLuntar. De cateva saptamani observ ca toate posturile pe care le scriu sunt doar recenzii de carti, imi tot promit ca o sa mai postez si altceva, dar nu sunt un om de cuvant.

Am aflat despre aceasta carte tot dintr-o recenzie pentru aceasta campanie, de la acest om. Sincer acum nu cred ca ii pot multumii indeajuns ca mi-a starnit curiozitatea si m-a facut sa pun mana pe aceasta carte; dar sa trecem la subiect!

Guillaume Musso ne introduce direct in actiune. Este povestea doctorului Elliot in varsta de 60 de ani aflat intr-o misiune a crucii rosii in Cambodgia. Ca semn al recunostintei pentru tot ajutorul acordat, un batran vraci il intreaba pe doctor care e cea mai arzatoare dorinta a sa, iar in sufletul lui Elliot raspunsul e clar: sa o revada pe Ilena, adevarata sa dragoste, moarta in urma cu 30 de ani. El pleaca de acolo cu o cutiuta ce contine 10 pastile misterioase, aurite. In scurt timp Elliot afla ce poate face cu ele: poate calatorii cu exact 30 de ani in urma si o poate revedea pe femeia iubita. Pilulele il proiecteaza tot timpul in apropierea lui Elliot, cel cu 30 de ani mai tanar, deci o intalnire e invevitabila. Aici desigur apar riscurile calatoriei in timp: cel mai mic gest poate modifica cursul lumii, iar Elliot trebuie sa isi cantareasca atent cuvintele si actiunile pentru a nu-si da viitorul peste cap.

Afland motivul pentru care dublura sa mai invarsta s-a intors in trecut, Elliot cel tanar, vrea toate detaliile mortii Ilenei si mai important: cum o poate impiedica. In acelasi timp, Elliot cel batran e constient ca daca Ilena ar supravietuii, fiinta la care el tine cel mai mult, fata sa Angie, rezultatul unei aventuri de o noapte in Italia, nu ar mai exista. Pana la urma se ajunge la un conflict intre aceeasi persoana in diferinte momente ale existentei: una care nu doreste sa isi piarda fiinta iubita devenind condamnat la o viata de agonie, si condamnatul, care nu vrea sa isi schimbe soarta, renuntand la singura sa alinare. Adevaratul mister al acestei carti este daca va reusii Elliot sa gaseasca o cale prin care poate salva viata unui om, fara a modifica cursul vietii sale si a celor din jurul sau.

Cartea este scris intr-un ritm foarte alert, iar pe mine m-a tinut in suspans, fortandu-ma sa citesc cat mai repede fiecare pagina doar pentru a afla ce se intampla pe pagina urmatoare. Un lucru important pentru mine la aceasta carte: nu este prima carte care ma face s-o citesc pe nerasuflate, nu e prima carte in care simt ca traiesc cot la cot cu personajele, nu e prima carte care imi transmite fiori de bucurie sau suparare, insa e prima carte (de pana acum) care m-a atins. A fost un moment cand trairile personajelor m-au atins drept la suflet. Nu mi-au dat lacrimile, insa o sa fiu cinsitit si o sa recunosc ca nu eram prea departe.

E o carte simpla, dar care pastreaza suspansul pana la ultima pagina. Defapt sa fiu sincer, cand am ajuns la ultima pagina, am intors-o, am intors si coperta, si am rasucit de doua ori cartea in speranta ca o sa gasesc continuarea.

Un singur neajuns ii gasesc: cel care a facut traducerea si redactarea trebuie tras putin de urechi! Nu zic, Doamne fereste, ca nu e tradusa bine, doar ca in anumite locuri adaptearea din franceza in romana nu e chiar perfecta. Nu zic ca e gresita, doar ca sare in ochi. Alta chestie care am remarcat-o au fost o serie de typo-uri: mici greseli de „scrieri”, o litera batuta in locul alteia, care de primele doua dati am incercat sa le evit, dar dupa aceea am inceput sa ma intreb pentru ce mai e platit omul responsabil cu depistarea acest greseli normala pana la urma, atunci cand scri ceva la calculator.

Ca sa nu mai lungesc povestea, cartea „Vei fi acolo” a lui Guillaume Musso tocmai a fost propulsata in varful listei mele de carti preferate. Daca va place o poveste despre aventura, dragoste, lupta cu soarta, toate presarate cu un strop de fictiune, eu va recomand cartea. Daca genul de carte care va place nu se regaseste in cele descrise de mine mai sus, atunci va recomand SA INCERCATI cartea. Macar primele pagini. Ce aveti de pierdut?

De 5 zile suntem in luna lui Febroarie si de 6 zile ma chinui sa am si timp si chef sa scriu articolul asta. Acuma nu prea am nici dintr-una nici din cealalta, dar decat sa imi fac tema la franceza, orice altceva suna bine. Mie personal mi se pare asta sa fie una din cele mai ticaloase luni ale anului. In principiu nu ar trebuii sa fie o luna prea nasoala, adica e o luna cu cadouri, cu sarbatoare, sarbatorim Dragobetele spre finalul ei, ar trebui sa ne deschida latura romantica etc. Problema e ca nu ne ajunge Dragobetele, noi vrem si Sf. Valentin! Si cu asta chiar ca am sarit calul. Din cauza lui, toata luna febroarie nu a altceva decat o adunatura de inimioare rosii si roz, de balonase, hartie creponata, tarabe cu tigani, jucarii gomflabile, prajituri in forma de inima, denumiri siropoase, si mai mult roz si din nou rosu. Defapt la un moment dat cred ca eu ajung sa vad rosu in fata ochilor. Sunt de acord cu o zi in care sa iti declari dragostea pentru persoana iubita, desi nu inteleg de ce ai nevoie de o zi speciala sa faci asta cand poti si ar trebuii sa o faci zilnic, dar noi in spiritul pur romanesc am transformat-o dintr-o zi cand teoretic fetele n-ar fi trebuit sa aiba motiv sa te refuze cand le chemi la o prajitura, intr-o luna in care trebuie intr-una sa cumperi cadouri, sa te imbraci in roz, sa faci tumbe, sa scrii poezi, si  sa faci cinste pentru orice nimic.

Mai sunt situatiile foarte enervante in care am vazut prin magazine si odata intr-un bar ca daca vi si bei cu persoana iubita, ai reducere. Ceea ce e un gest nobil din partea patronului, se gandeste la bietul barbat care e jefuit de bani in aceasta luna si incearca sa il ajute, doar ca a uitat un lucru: el e patronul unui bar! Cuplurile nu merg in bar sa isi declare dragostea, eu (burlacul) merg intr-un bar sa beau, sa uit de inimioarele roz, sa beau pana vad inimioare verzi! Abia apoi imi declar dragostea….paharului gol, scanului de sub mine, cuierului, sau altui obiect de mobilier care mi s-ar parea sexy. Eu am nevoie de reducere, nu cuplurile!

Daca citind asta te gandesti „mama ce frustrat mai e si asta” ei bine da, sunt pentru ca nu pricep de ce trebuie sa fiu si eu acoperit de inimioare cand nu de asta am nevoie in perioada asta. Asa ca anu asta, cam de saptamana viitoare incolo, presimt ca o sa dezvolt o relatie foarte deosebita cu dozele de bere si paharele de vin, eu si cativa dintre prietenii mei la fel de putin romantici ca mine.

P.S. Daca si voi aveti aceeasi parere legata de inimioare si toata luna febroarie dati un semn, poate iesim la o bere 🙂

Subiectul 1

Posted: 16/12/2011 in Din viata mea
Etichete:, , , , ,

Subiectul 1 din lista aceasta este:
1. Relatia mea actuala: Aici ma bucur, pentru simplu fapt ca scap repede desi e o scapare rusinoasa.
Anyway, lucrurile stau cam asa: in momentul de fata: 16.12.2011, ora 19:10 sunt singur. Adica nu sunt intr-o relatie. Sunt in aceasta situatie de cand ma stiu! Din 15.09.1994 ora 19:45 si pana acum eu tot solo sunt, iar lucrurile nu par a vrea sa se indrepte in viitorul prea apropiat, in ciuda incercarilor mele.

Cum e sa fi singur? Va pot spune ca sunt zile cand sunt incredibil de recunoscator pentru statutul meu de burlac, insa sunt zile cand mi-as dona degetele mari de la picioare pentru a nu mai fi singur. Desigur, au fost si cateva „iubiri” de-a lungul timpului, fete dupa care imi curgeau ochii si imi plangea inima, dar care ma vedeau in cel mai bun caz amic, si au fost si fete care mi-au batut mai multe apropo-uri si ar fi vrut sa imi faca cinste cu un suc, insa pe acestea nu le vedeam eu ca fiind mai mult decat cunostinte.  Si desigur mai erau cele pe care le stiam a fi curve profitoare si de care m-am ferit.

In raspuns la acest post nu imi doresc sfaturi, am capu plin de ele. Nu imi doresc sa aud „totul va fi bine, iti va venii si tie randul” caci deja sper asta si ma astept la asa ceva (doar ca nu prea mai am rabdare). Accept in schimb ID-uri si numere de telefon de la fete tinere, sau propuneri de iesit la un suc.

Cu aceasta se incheie prima parte a lepsei mele, mai am inca 29 😉

Am postat acum o saptamana si ceva un articol despre Sf. Valentin pentru ca am zis ca ar fi interesant sa stim pe cine sarbatorim, sau dupa caz, injuram. Acum bate la usa Dragobetele. Asta ce mai e? Pai, pe principiul “aceeasi Marie, cu alta palarie” asta este un Sfant Valentin in haine populare romanesti.

Dragobetele (sau “Dragaia” cum am auzit ca i se mai zice la sat) se sarbatoreste pe 24 febroarie in sud si sud-vestul tarii, iar in alte regiuni pe 28 febroarie sau chiar si pe 24 martie, acest lucru in primul rand, din cauza celor doua calendare: Gregorian si Iustinian.  Ca si in cazul Sf. Valentin, nu se stie cu siguranta de unde este traditia Dragobetelui. Se zice ca ar fi pornit de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” si prin multe derivari si adaptari („Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”) s-a ajuns in cele din urma la Dragobete, care la noi romanii este echivalentul lui Cupidon (zeul dragostei la romani) sau a lui Eros (zeul iubirii la greci).

Noi prin Dragobete intelegem (sau intelegeam pe vremuri) „zeul bunastarii si iubirii poporului roman”. Ion Ghinoiu ne spune despre Dragobete ca ar fi fiul Babei Dochia. Daca nu stiti cine e Baba Dochia anuntati-ma si o sa ma documentez. De asemenea se spune ca Dragobetele inseamana „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”  si e de asemenea ziua in care toate animalele se imprechiaza (incluziv omul, cred).

Sfantul Valentin stim cu totii cum il sarbatorim: cumparam bomboane, inimoare si noi baietii trebuie sa le dam fetelor (de ce trebuie numai baietii sa le cumpere ceva fetelor si nu invers, nu stiu), dar Dragobetele cum il sarbatorim? Pai in zilele noastre……..exact la fel ca Sf. Valentin. Defapt cred ca pentru multi Dragobetele nu e altceva decat o a doua sansa la tinta ratata de Sf. Valentin, dar pe vremuri cum se sarbatorea Dragobetele?

Pai se pare ca baietii din sat plecau prin padure cautand flori de primavara pe care sa le dea fetelor, iar pe cand se intorceau din cautarea care am inteles ca nu dura foarte mult, prin sat se aprindeau focuri in jurul carora stateau baietii si fetele la povesti. La ora pranzului, fetele o lua la fuga (sau „zburatoreau”) spre centru satului, iar in timpul fugii, daca fata era placuta de vre-un baiat, acesta o urmarea, iar daca o ajungea din urma si si ea il placea, atunci el o saruta, sarut ce semnifica o „logodna” pe timp de un an. Adica ei isi promiteau unul altuia ca se vor iubii timp de cel putin un an.

Tot despre „amorezul autohton” se mai scrie ca: „Dragobete e flăcău iubieț și umblă prin păduri după fetele și femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde și le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureți …”  de unde si expresia „Nu te prindă Dragobete prin pădure!”.  Adica fetele si femeile n-au voie sa lucreze in ziua de Dragobete deci avem noi barbatii mai mult de tras…super! Cu cat citesc mai mult despre sarbatoriile astea despre dragoste, cu atat ma bucur mai mult ca sunt burlac.

Inca o chestie: in ziua de Dragobete barbatii trebuie sa respecte sarbatoarea, sa nu trebuie sa se supere pe femei, ci sa le respecte si sa le ajute pentru ca astfel vor fi indragostiti tot anul. Iar daca o fata nu se intalneste cu un baiat in aceasta zi, atunci ea nu va fi iubita de niciun barbat tot anul.  Aici este o singura problema de exprimare: banuiesc ca prin „intalnitul unui baiat” se refera la faptul ca ea trebuie sa se indragosteasca de el (sau vice versa?). Deci fetelor, daca vreti sa fiti iubite tot anul, sariti pe primul baiat care va iese in cale (sau al doilea). Pana una alta, Dragobete/Dragaie fericit, nu de alta dar aceasta sarbatoare merita incurajata pentru ca e anoastra nu e „Made in U.E” sai „Made in China/PRC”. Cu riscul de a-l plagia pe Mircea Radu: Iubiti-va mult!