Nepovestitele trairi ale templierilor romani

Tot in cadrul campaniei de vALLuntariat am aflat ca pot scrie recenzii si la carti de la ei pe care le-am citit mai demult. Mai am prin camera doua carti de la ei, citite dar de care nu am pomenit. Am decis sa incep cu una din cartile mele preferate ale anului 2011:Nepovestitele trairi ale templierilor romani de Adrian Voicu. Am pomenit de aceasta carte in treacat, intr-unul din articolele scrise spre sfarsitul verii, insa ma indoiesc ca am reusit sa surprind si sa transmit mai departe catusi de putin din genialitatea acesti lucrari. Tin minte si acum cum am dat peste aceasta carte: pe picior de plecare spre Targoviste, avand o jumatate de ora la dispozitie, am intrat intr-o librarile langa Gara de Nord, a fost prima carte pe care am vazut-o si singura cu care am plecat mai departe la drum.

Titlul te duce cu gandul probabil la tot felul de secte misterioase, la ritualuri ascunse, la secrete religioase care te astepti sa-ti scutere din temelii parerea despre istoria romaniei. Si intr-un fel o face, dar nu tocmai asa cum te asteptai. Povestea se invarte in jurula  trei eroi: Berilă Valahul, Pișta Massy – ungurul – si Kremvurșt von Schlitz – sasul.  Banuiesc ca ati inceput deja sa va imaginati tonul pe care sunt relatate evenimentele din carte.  Cei trei iau la trap europa secolului XIV, din Franta pana in Tara Romaneasca, inca neintemeiata. In calatoria lor ei fac cunostinta cu Filip cel Frumos, cu Papa Clement al V-elea, cu Dante, Romeo si Julieta, Mesterul Manole, iar in final cu Basarab I, intemeietorul Tarii Romanesti. Cu toti acestia cei 3 au stat de vorba, si-au dat cu parerea sau au indreptat anumite nedreptati, dovedind ca la baza oricarei legende sau a oricarui mister din istorie, gasim un roman si un sas (si un ungur).

Cartea este burdusita inca de la prima pagina cu nume sugestive, foarte comice. Cartea are un ritm alert care pe mine m-a tinut in priza pana la ultima pagina si va spun ca am ras cu lacrimi la fiecare a doua pagina pe care o dadeam. La celelalte doar zambeam sau radeam simplu.  Comicul de nume si de limbaj e cel care da toata savoarea cartii si asta imi permite sa-ndraznesc sa-l compar pe Adrian Voicu cu un Caragiale modern. Mi-ar placea sa gasesc aceasta opera in programa obligatorie alaturi de O scrisoare pierduta.

Revenind la carte, mi-ar placea la nebunie sa va pot prezenta cateva citate, cateva nume, dar e imposibil sa va transmit acelasi sentiment ca atunci cand descoperiti denumirile in mediul lor natural. Pe cat de amuzanta si palpitanta ar fi cartea, pe atat de verosimila este povestea. In fond nu ofera decat o alta perspectiva asupra evenimentelor cel mai marcante ale secolului XIV, o perspectiva care te face sa iti doresti sa fii prins acele vremuri.

Sus, in aer

La fel ca ultimul post, si acesta este o recenzie prin care intentionez sa ii pun la munca pe cei de la Editura All. Sunt vALLuntar!

Ultima carte citita, cam in graba recunosc, este Sus, in aer de Walter Kirn. Nu stiu sigur ce m-a determinat sa aleg cartea, insa un bun argument a fost faptul ca nu am vazut filmul. Da, in 2009 s-a facut un film dupa aceasta carte, insa doar uitandu-ma acum la trailer, la 2 noaptea dupa cca 11 ore de citit despartite doar de o pauza de masa si cateva pahare de cola, pot spune ca n-a reusit decat sa-mi ameteasca putin mintea oricum visatoare. Ma consolez cu gandul ca filmul oricum se departeaza de carte.

Cartea ne prezinta povestea lui Ryan Bingham, sau mai bine zis Ryan iti impartaseste povestea lui. De cum deschizi cartea te trezesti pe un loc la clasa I intr-un avion gata de decolare, cu Ryan alaturi care te initiaza in lumea lui. Care e aceasta? Ei bine el traieste in Aerocosm. E omul care calatoreste intr-una, aeroporturile fiind singurele locuri pe care le poate numii cu adevarata „acasa”. La baza el este Consilier pentru Tranzitia in Cariera; asa cum singur recunoaste, e un nume pompos pentru o persoana care trebuie sa ii convinga pe proaspetii someri ca pierderea unui loc de munca nu e un capat de drum, ci sansa de a urca mai sus pe scara sociala.  El bate America in lung si-n lat zburand de la client la client, fiecare calatorie aducandu-i mile. Mile de fidelitate pe care le va putea folosii sa calatoreasca oriunde. Noul lui tel in viata este sa stranga 1 milion de mile.

Pentru asta el mai are nevoie de o saptamana. O ultima saptamana, bine planificata, la finalul careia dupa ce isi va atinge telul, se va linistii. E mult prea tanar pentru pensionare, dar e ferm convins ca are un loc asigurat la o anume MythTech.  Zburand de pe un aeroport pe altul, Ryan traieste o viata aparent haotica, epuizanta si celibatara, insa e genul de viata pe care eu sincer o apreciez si aproape ca mi-o doresc. O viata mereu pe fuga, a prieteniilor de-o zi; tot timpul esti inconjurat de oameni pe care nu i-ai mai vazut vreodata, fiecare fata avand in spatele ei o poveste ce asteapta sa fie ascultata, sau comentata, iar la finalul zborului prietenia se rupe fiecare continuandu-si propiul drum. In aceasta lume Ryan detine un loc privilegiat, ajungand o fata familiara personalului de pe aeroporturi, din hoteluri adesea petrecandu-si noptile din hoteluri in compania vre-unei stewardese, barmanite sau pur si simplu a altei „locuitoare” a Aerocosmului constienti fiind amandoi ca in zori fiecare decoleaza spre noi orizonturi si afaceri.

Planul lui Bingham este ca in 6 zile, dupa 10 orase vizitate, sa isi implineasca milionul de mile de calator fidel si sa isi gaseasca o slujba mai „stationara”. Nu pentru ca nu i-ar placea stilul sau de viata, dar pentru ca anumite convingeri si circumstante il imping spre acest lucru. Desigur ultimele mii de mile apar foarte greu mai ales cand itinerariul sau e pus la incercare de promisiuni nerespectate, obligatii de familie, precut si o umbra din trecutul sau reaparuta acum din senin.

Apreciez cartea aceasta pentru ca a reusit sa surprinda la o scara mult mai mare, ceea ce simt si eu aproape zilnic din conditia mea de navetist. Indiferent ca sunt in tren, autocar sau maxi-taxi am avut adesea momente cand am fost incercat de sentimentul acela de curiozitate privindu-i pe cei din jur si am gustat sentimentul de bunastare atunci cand gasesti pe cineva cu care sa iti imparti povestea: cine esti si incotro te duci. Imi place pentru ca ma regasesc in ea, sau mi-ar placea sa ma regasesc si mai mult in ea, descoperind prin intermediul ei ca, fara sa vreau, mi-am contruit propiul meu „aerocosm”.

Ce nu prea mi-a placut au fost paginile intregi umplute de la o laterala la cealalta cu descrieri si povestiri. E o lume foarte bine conturata, foarte palpabila insa la un moment dat ajungi sa te simti strangulat de randuri. Esti tentat sa sari cateva randuri, caci daca vrei sa sari la urmatorul alineat ar insemna sa dai pagina, dar nu poti de teama ca tocmai randul pe care vrei sa-l sari sa nu contina un detaliu picant.

Desi pe alocuri frustranta si sufocata in detalii, cartea mi-a placut mai mult pentru ideea pe care o transmite, pentru lumea aceasta a omului calator ce-si gaseste bucuria in cafenele si butique-urile din aeroporturi si tot in aceasta lume isi cunoaste, macar pentru cateva ore prietenii. E lumea in care sincer, mi-ar placea sa locuiesc, chiar daca numai pentru o scurta perioada.

Insomnia

Acum doua saptamani, cand am citit pe Facebook ca cei de la Editura ALL trimit carti bloggerilor, iar apoi preseaza minute de voluntariat pe baza numarului de recenzii primite am crezut ca nu e posibil si sigur imi scapa ceva. Dupa ce am citit cu atentie descrierea campaniei vALLuntar am hotarat ca trebuie sa iau si eu parte la actiunea aceasta. Mi-am ales de pe site-ul lor o carte a carui titlu am considerat ca imi reflecata destul de bine stilul de viata in ultimile 5 luni: Insomina de Chalrile Huston.

Pe cat de mult imi displac thriller-ele, pe atat de entuziast eram sa incep cartea. Defapt cred ca este prima carte de acest gen pe care o citesc; si asta s-a vazut. Primele capitole au fost ca o plimbare prin ceata pentru mine, realizand apoi, dupa cateva minute bune de meditatie, frumusetea cartii pe care o aveam in maini. Cartea urmareste cateva zile din viata politistului Parker Hass, ce lucreaza sub acoperire ca traficant de droguri.
Charlie Huston reuseste sa creeze o replica a lumii noastre, pe cat de fictionala, pe atat de convingatoare. In anul 2010 lumea s-a schimbat. Un nou virus al insomniei devasteaza planeta, modificand din temelii lumea pe care o cunoastem. Oameni care nu mai sunt in stare sa doarma de luni insir, constienti ca se indreapta spre moarte isi gasesc alinarea intr-un joc video si viseaza la singurului lucru ce le poate aduce cateva ore de somn: DR33M3R.  In aceasta lume macinata de foame, de razboaie si guvernata de frica, politistul Parker se infiltreaza tot mai adanc in randul traficantilor si consumatorilor de droguri, cautand sa gaseasca capul pietei negre de DR33M3R. In acelasi timp mintea sa este macinata intre datoria de a conduce si finaliza ancheta si nevoia de a-si ajuta nevasta insomniaca si a readuce armonia in lume pentru a avea unde sa-si creasca fetita nou-nascuta. Aceasta determinare are sa-l duca pe ofiterul Hass fata in fata cu sursa problemelor: o conspiratie aparent scapata de sub control, a carui singura finalitate este controlul.

M-a fascinat ritmul alert al cartii si mai ales bogatia de perspective. Povestea ne este afisata prin ochii lui Hass, a amintirilor si framantarilor sale, precum si prin ochii asasinului insarcinat cu lichidarea lui Parker. Caile lor se intersecteaza aparent accidental, insa mi-a placut la nebuine sa patrund in mintea unui om ce cauta si apreciaza perfectiunea unei crime si armonia adusa de moartea unui om. Intreaga carte mi-a lasat impresia unui film bun, unul la care am avut acces si in culise, si pe care am avut timp sa il analizez si sa-l inteleg.

Daca va reusii sau nu Parker sa gaseasca o solutie care sa stopeze pandemia si daca va reusii sa ii ofere fetitei sale viitorul pe care aceasta il merita va las pe voi sa aflati. Recomand cartea tuturor celor care apreciaza o carte ce stie sa pastreze suspansul pana la ultima pagina, cu o poveste clara, extrem de verosimila, o carte plina de actiune dedicata nu doar iubitorilor de thriller, ci tuturor celor dispusi sa ii dedice putin din viata lor.

! Daca doriti sa ajutati campania de voluntariat, fiecare comentariu pe care acest articol il va primii, va adauga 3 minute in plus de munca voluntara !

Nebunia alba

Ati avut vreodata sentimentul ca vi s-a acrit? Sentimentul ca nu mai puteti sta degeaba? Sentimentul ca trebuie sa faceti ceva pentru a nu va pierde identitatea? Ei bine eu am ajuns in punctul acela. Pentru ca peste ani, recitind acest post, nici eu n-o sa am habar despre ce am scris, in ultimele doua zile noua, elevilor din Bucuresti ni s-a permis sa stam acasa din cauza gerului, viscolului si altor calamitati. A fost mirific: week-end-ul de dupa week-end, sau week-end-ul de cinci zile daca tinem cont de faptul ca luni majoritatea au stat acasa, iar pentru cei care au fost, scoala nu a fost altceva decat o imensa cafenea. Nu credeam sa am probleme in a sta canteva zile in plus pe acasa si a dormii mult si bine; m-am inselat. Vantul care batea cu putere m-a fortat sa raman in casa, (nu ca as fi avut planuri de a pleca pe undeva), iar zapada adusa de vant si gheata formata imi acopereau in intregime geamurile de la camera mea. Eram prins.

Aveam internet, aveam curent electric, aveam gaz, aveam tot ce imi trebuia. In trecut aproape ca ma laudam cu abilitatea mea de a fi un semi-inadaptat social. Spun „semi” pentru ca desi imi placeau iesirile, daca nu aveam parte de ele, nu ma deranja sa stau inchis in casa cu zilele.  Nu credeam ca lucrurile s-au schimbat, dar iata-ma in seara celei de-a doua zile de stat in casa, simtind ca daca nu ies sa privesc lumea in ochi, sa vad oameni pe strada care se agita sa ajunga de colo-colo, sa stau de vorba fata in fata cu cineva, coleg, profesor, controlor RATB, oricine, innebunesc! Am incercat sa imi ocup timpu cat mai eficient: am ascultat muzica, problema e ca asta nu facea decat sa imi aminteasca de datile cand ascultam respectiva melodie in timp ce mergeam din punctul X in punctul Y. Ascultand melodia respectiva sinstrat in casa nu avea niciun haz. Am incercat sa ma uit la televizor; n-am gasit niciodata nimic care sa imi captiveze indestul atentia. Am incercat sa ma uit la un film pe calculator, nici asa n-am avut prea mult succes. Imi placea filmul la care ma uitam, dar pe la jumatate mi-am dat seama ca as fi vrut sa fiu in locul personajului principal, sau pe langa el si sa ii explic ce trebuie sa faca. Daca m-as fi uitat pana la final, sigur m-as fi trezit imaginandu-mi ca sunt fix in mijlocul actiunii din film, insa cum platourile de filmare arata diferit de camera mea, n-ar fi fost o revenire la realitate prea draguta. In final tot trist pe „oportunitatea” ratata as fi fost. Chiar daca acea oportunitate n-a existat decat in capul meu.

Am citit. Cartea pentru campania vALLuntar despre care am scris cu un post sau doua in urma. A ajuns sa imi placa cartea, insa m-am trezit ca incepeam sa fiu cam absorbit de ea si sa adopt gandirea din carte. E cred ca prima carte thriller pe care o citesc. Filmele thriller nu imi plac, nici macar melodia lui Michael Jackson cu acelasi nume nu imi place, cartea asta in schimb, da. Nu vreau sa vorbesc prea mult despre ea acum, o sa aiba un intreg articol dedicat ei, dar ma vad nevoit sa recunosc ca e genu de carta care ma citeste ea pe mine, in loc sa o citesc eu pe ea. Ma rog, nu cred ca are vreo relevanta daca incep sa va explic cum fac eforturi serioase ca in timp ce scriu acest articol sa nu imi inchipui ca sunt un ofiter de politie care isi intocmeste raportul, iar linistea de afara se datoreaza frigului si nu unei epidemii globale.

In concluzie trebuie sa iau o pauza de la orice. Tind sa iau forma a tot ceea ce vad. Arata-mi o doza de bere si o sa imi imaginez ca sunt un betiv la capatul unei vieti pline de suisuri si coborasuri; arata-mi un film de actiune si o sa imi imaginez ca sunt un lup singuratic cu un arsenal interminabil de arme si munitie; arata-mi un laptop si o sa ma visez un jurnalist disperat de succes sau vreun detectiv particular. Am nevoie sa ma reintorc la scoala, sa dau cu ochii de alte fiinte asemea mie si sa imi aminteasca cineva cine si cum sunt cu adevarat…

Sa lucre si altii

Pentru ca sunt o fiinta umana, mereu mi-a placut, chiar daca doar la nivelul subconstientului, ideea de a-i pune pe altii la treaba. Gandul ca altii se chinuie si muncesc in timp ce eu stau si ma lafai in confort si imi satisfac toate capriciile sufletului e greu sa nu imi aduca un zambet pe fata. Desigur lenea e cea care pana acum m-a oprit din a ajunge un mare antreprenor sau orice altceva ce presupune sa am in subordinea mea suflete omenesti. Ajutorul a venit din cea mai neasteptata sursa: o editura! Acuma, in cazul in care am reusit sa va trezesc interesul, va intrebati probabil la ce naiba ma refer?

Ma refer la campania lansata acum cateva saptamani de cei de la editura All. Pe scurt, eu m-am uitat pe site-ul lor la ce carti au, mi-am ales una, am luat legatura cu ei, le-am spus ce carte vreau si faptul ca am acest blog. Ei mi-au trimis GRATUIT acea carte, iar ei dupa ce eu o s-o citesc si ii public recenzia aici pe blog, o sa faca 15 minute de voluntariat. Chiar mai multe minute daca acea recenzie o sa primeasca comentarii.  Nu am vrut sa spun prea multe despre asta pana nu m-am vazut cu cartea in mana, iar astazi pentru ca a venit pot sa ma apuc de citit. Nu o mai lalai pentru ca nu am prea mult timp, dar profit de faptul ca maine proful meu de mate (care intamplator e si inspectorul general al capitalei) a inchis toate scolile si in lipsa de altceva pot sta acasa sa citesc. Mi-am ales o carte a carei titlu consider ca ma reprezinta: INSOMNIA.