Arhivă pentru Iunie, 2012

Am decis sa incep articolul de azi cu o melodie. Nu prea e stilul meu, dar adevarul e ca melodia asta m-a ajutat mult in ultima vreme. Adica eu sunt genu care atunci cand ascult o melodie, imi place sa me regasesc in versuri, sa invat din ele, sa ma inspir din ele, sa traiesc melodia. Cred ca de asta imi schimb melodia preferata atat de des. In mod surprinzator, in ultima perioada au fost din nou cativa prieteni care din pura prietenie si cu cele mai bune intentii m-au intrebat de inca sunt singur, de ce nu mi-am gasit si eu o fata cu care sa fiu si alaturi de care sa fiu fericit. In alti ani, cand ma intrebau asta spuneam ca sunt prea timid, prea urat, sau ca n-am gasit fata potrivita. Acum insa m-am gandit ceva mai bine la cum stau lucrurile; nu e vorba ca nu pot sa-mi gasesc pe cineva, ci mai degraba ca nu vreau.

N-am facut un secret din faptul ca eu sunt o fire ciudata. Mi-am anuntat toti prietenii ca eu sunt genu ala de ticalos care iti intoarce spatele dintr-o data. Nu e vorba neaparat de rea vointa, pur si simplu imi e foarte greu sa ma atasez cu adevarat de oameni si locuri.  Nu pot sa fiu prieten bun cu cineva o perioada indelungata. Pot face asta cu colegii de clasa, pentru ca ne vedem zilnic, dar asta n-o sa ma impiedice cu prima ocazie sa plec din oras, judet, tara, fara sa anunt pe nimeni si fara sa ma mai uit inapoi. Am facut-o odata, nu ma opreste nimic s-o fac din nou. Unii spun ca e o calitate faptul ca nu ma atasez….incep sa cred tot mai mult ca au dreptate.

Revenind la capitolul relatii, aici mi se pare paradoxul cel mai mare: de mic am crescut cu dorinta unei relatii de durata, asa cum vedem prin filmele americane. Te trezesti intr-o dimineata, faci ce faci, se termina ziua, ai fata si va iubiti pana la adanci batraneti. Imi place ideea asta de dragoste, imi place ideea asta de devotament si sacrificiu pentru persoana iubita, imi place ideea de nopti albe si momente fericite alaturi de persoana draga.  Chiar imi doresc asa ceva….. sau cel putin creierul meu isi doreste. Mi-a luat ceva pana sa realizez paradoxul din viata mea. Creierul meu cauta etarna iubire din carti si filme, in timp ce inima (sau sufletul?) se bucura de experienta o perioada, apoi isi orienta atentia spre drumuri, calatorii, plecari cat mai departe de unul singur.
Cam asta mi s-a intamplat cel mai des in ultima perioada: am intalnit mai multe fete super dragute, super de treaba, ma vedeam des cu ele, vorbeam, ne intelegeam si pe urma brusc, fara sa zica sau sa faca ele ceva ca sa am motiv, ma treazeam ca atunci cand ne vedeam, ma uitam la ele ca la televizor: tot la fel de frumoase erau, tot la fel de amuzante, dar parca le lipsea ceva, acel ceva care cu o zi inainte ma atragea de ele. In schimb ma trezeam ca la 2 noaptea eu simteai nevoia ca a doua zi in loc de scoala, sa ma duc la Gara de Nord, sa iau primul tren spre cat mai departe, sa fac 15 ore pe tren si apoi sa ma intorc cu ocazie sau ceva in genu. Pana la urma raman la concluzia din urma cu vreo 3 sau 4 posturi: cele mai bune prietenii pt mine sunt cele de cateva ore sau cateva zile. Genu de prietenie legata noaptea pe tren, si care ramane in acel tren. Pe peron fiecare revine pe drumul lui, isi vede de grijile si viata lui, iar cu el pastreaza doar amintirile din noapte. Daca toate relatiile mele de prietenie ar fi asa, as fi cel mai fericit; a new day, a new person.

Si acum vine vara. Si stiu sigur ca n-o sa stau mai deloc in Bucuresti. Adica in cel mai bun caz o sa fiu un week-end la doua saptamani. Si o sa fie superb. Cam stiu ce o sa fac vara asta, dar prefer sa mai lungesc putin „misteru” (nu ca ar interesa pe careva) pana sunt 100% sigur ca lucrurile merg cum vreau eu.
Ca sa inchei cu o remarca tot despre cantec, pana peste vreo 8-9 ani cand o sa imi pun problema de insuratoare… I’ll let my heart be the rolling stone that it is, and I’ll fallow the only road that I know, the one that leads out of town.  (scuze dar imi suna mult mai bine in engleza decat orice traducere care as putea-o inventa)

Anunțuri

Jur ca nu stiu de unde vine replica din titlu. Stiu ca este un film regizat de Sergiu Nicolaescu, dar nu stiu cine joaca in el, cum se cheama filmul sau despre ce e vorba in el, in schimb mi-am tot propus sa aflu…inca nu m-am tinut de cuvant.

Contextul in care o folosesc eu e unul mult mai romanesc: fiind ora 9 seara dupa o zi foarte calduroasa, m-a apucat si pe mine pofta de cirese. Stand la casa, am iesit in curte, m-am dus la ciresul din mijlocul ei si am inceput sa ma intind dupa ciresele rubinii care erau mai la indemana, prea lenes sa aduc scara sa ma sui dupa cele negre, gata sa plesneasca de atata savoare. Astfel mi-am amintit singurul inconvenient al verii: tantarii.

Eu inteleg ca fiecare fiinte de pe Pamant isi are locul intr-un lant trofic si ca fara una dintre aceste specii, am ajunge cu totii sa mancam pietre, dar eu nu inteleg ce e cu tantarii de anu asta. Sunt niste ticalosi altoiti care sug viata din tine. Pe doi i-am strivit in timp ce sugeau linistiti din mana mea, pe inca unu l-am prins pe picior, si astia sunt doar cei pe care i-am vazut. Parca in alti ani erau mai discreti. Ca sa nu mai spun ca dupa ce te-au supt, arati de parca suferi de un fel de varicela mutanta de vaci. Te mananca in draci, apare o umflatura alba de 1 centimetru in diagonala si te inrosesti pe juma de mana.  Am constat ca daca nu te scarpin, cam intr-o ora se retrage umflatura si inafara de roseata nu mai sunt urme ale vizitei vampirului inaripat, dar asta tot nu echivaleaza faptul ca o ora arati ca ceva ce ar putea fi expus intr-un muzeu de boli infectioase fara leac.  In speranta ca o sa va stric noaptea si ca sa va dovedesc ca nu exagerez, va arat o poza cu antebratul meu asa cum se prezinta el acum:

 

Cred ca niciodata nu a trecut atat de mult timp intre doua postari pe blog. As putea spune acum ca am fost ocupat cu tot felul de petreceri si destrabalari mai mult sau mai putin nocturne, ca am fost tot pe drumuri si nu am mai avut timp de familie si prieteni, ca m-am dedicat intru totul invataturii si m-am autoizolat de internet si facilitatile tehnologiei…. aiurea! Am fost pur si simplu lenes.

Bine, in apararea mea, poate n-a fost chiar o lene pura. A fost o lene combinata cu lipsa de subiecte; cand aveam chef sa scriu, n-aveam despre ce, cand aveam despre ce, n-aveam chef, si tot asa. Dorinta cea mai mare de a scrie un articol pe aici, jur ca aparea de fiecare data cand intram la dus. Culmea, tot atunci aparea si inspiratia, dar cum nu aveam langa mine o secretara bruneta, tanara si semi-topless care sa noteze tot ce aberam eu cu voce tare, pana sa ies de la dus, toate idelie erau deja expediate publicului inexistent, discursul meu se incheiase, iar eu nu mai stiam nici macar de la ce pornisem. Important e ca stiu unde am ajuns:

Am ajuns in aceasta seara de vineri (care e defapt o samabata dimineata), un moment din care mai am de numarat doar 14 zile pana cand se termina scoala. Si ca tot suntem la capitolul numarat, mai sunt 99 98 de zile pana la majoratul meu, asta asa, ca o paranteza. 14 zile pana cand intru in vacanta pentru 3 luni, care au ramas in jur de 10 saptamani. Si tot in seara asta am facut greseala sa imi calculez si mediile.  Bine, greseala mea nu a fost ca am decis sa imi calculez mediile, greseala mea a fost ca mi-am propus sa termin CU O ANUMITA medie clasa a XI-a. In seara asta, la prima strigare am media pe semestrul II 8,80; ceea ce e cu 0,20 sub pragul minim pe care constiinta mea poate sa-l tolereze. Si nu e doar constiinta mea, mai e si posibilitatea admiterii la facultate pe baza mediilor din liceu care contribuie anu asta la factorii de stres. Dupa ce am refacut  de 4 ori calculul cu 3 calculatoare diferite, am trecut la etapa a doua: remedierea situatiei. Si la ora aceasta relativ matinala, planul pare simplu, realizabil si obiectivul e tangibil. Trebuie sa imi maresc cu 1 punct media, la 5 materii.
Trebuie s-o conving pe profa de bio sa imi dea minim 8 pe portofoliul ce i l-am adus
Trebuie sa-i explic marti profei de chimie ca nu imi poate da mai putin de 10 pe prezentarea ce o sa i-o fac pana atunci
Trebuie s-o conving pe diriga ca nu are voie sa imi dea mai putin de 9 pe o prezentare ce inca n-am facut-o dar pe care a mai prezentat-o 3 sferturi din clasa
Trebuie ori s-o conving pe profa de romana sa imi dea 2 de 10 in 3 ore, ori dupa ce imi da macar un 10, s-o conving ca nu stie destula matematica si ca 9,45 se poate rotunji direct la 10.
Iar in final trebuie sa sper ca la ultimul test la economie am facut de minim 8, sau daca nu s-o induiosez pe profa sa imi dea de undeva un 10.

Parca acum cand am scris cele 5 obiective „de foc” au parut mai dificile si mai multe decat in ultima ora cand doar faceam calcule statistice si incercam mediile sa vad care e cea mai mica nota de care am nevoie. Ideea e, ca daca reusesc toate astea, ar trebui sa scot o medie de 9,13 care tot e cu vreo 17 sutimi sub tinta mea, dar imi place cum da acel ,13 acolo deci spre asta tintesc acum.

In rest ma asteapta o vara super full, adica chiar super-super full, dar despre care o sa vorbesc dupa ce ma vad cu sacii-n caruta si caii la drum, adica dupa ce s-au incheiat mediile 🙂