Iar e o ora timpurie a diminetii, ca sa nu zic târzie a noptii. Ca de obicei mă apuca gândurile, planurile, remuscarile si analiza. Momentan sunt la Târgu Mureș, cu tata, maine plec la Baia Mare, dar la fel de bine as putea spune ca plec si azi pentru ca din cauza semnalului dubios de slab pe care-l am la telefon, nu stiu sigur când se va publica articolul asta. Ideea e ca plec. Defapt asta am făcut in ultimele săptămâni: m-am tot plimbat de colo-colo sub pretextul că „îmi achit datoriile”. Am fost admis ca student in Anglia la Huddersfield, mai am mai putin de doua luni de stat in tar, cică îmi petrec timpul rămas pe la prietenii si cunoscuții dragi pe care stiu ca n-o sa-i mai vad vreo 3 luni de zile, dar asta e pretextul, cred ca de fapt eu mă ajut pe mine.
Am zile când parca nu sunt împăcat nici cu plecarea, dar adevărul e ca am si a avut o ultima săptămână cam agitata (ca sa nu spun ca ultimele 2 luni au fost tot asa). Poate am,avut prea multa răbdare cu cine nu trebuia, poate n-am avut destula răbdare cu persoana potrivita, poate pur si simplu mi-a expirat timpul ce l-am avut de petrecut cu cineva, oricum n-are rost sa dezbat asta aici. Si mq,străduiesc sa,nu o,dezbat nici in capu meu. Asta e nasol la problemele,intre,doi oameni: problema are doua versiuni, dar rezolvarea musai sa fie comuna, asa ca e nevoie de amândoi sa caute răspunsul. Deci eu in capu meu doar as exagera inventând variante,care nu se vor intampla, construind scenarii ce sa îmi aduca dorintele (sau temerile, depinde de ora) la,realitate. Asa ca prefer,sa mă tin ocupat, sa mă tin pe gânduri, sa conduc.
Pentru mine condusul constituie forma supremă de relaxare. Acolo nu ai timp sa te gandesti la ce a fost, ce se întâmplă în viata ta in acel moment, sau ce ai vrea sa ti se întâmple. Condusul implică concentrare si o devotare absoluta momentului respectiv. N-ai timp sa te bucuri, sa fii trist sau îngrijorat. Esti doar tu si ce ti se întâmplă în momentul respectiv. Orice altceva nu este,decât o vaga amintire dintr-o viata anterioară. Desigur muzica buna, peisajul, iti conturează o ambianta ce te bine dispune, dar pana la urma, atunci când vezi ca se apropie curba sau simți ca se apropie momentul când poti depasii, atunci muzica scade, turatia creste si undeva in acele fracțiuni de secunda dinaintea declansarii acțiunii se instalează simbioza aceea perfecta intre om si masina, momentul de devotament si încredere suprema, perfecțiunea…viata!
Arhivă pentru iulie, 2013
Iar e trecut de miezul noptii, iar n-am somn, iar ma apuca filozofatul. Ma intreb daca asa patea si Blaga cand scria poezii. Oricum nu despre el vreau sa vorbesc acum, defapt o sa ma prefac ca nu vreau sa vorbesc despre nimeni in mod special…clar o minciuna. Si chiar despre asta vreau sa discut. De mic am fost crescut si eu cu ideea ca cel mai bine este sa spui tot timpul adevarul, am auzit si eu adesea ca „minciuna are picioare scurte”, ca „nu e buna de nimic”, ca strica relatiile intre oameni si toate celelalte argumente. Acum cu cat stau de vorba cu mai multi oameni si incep sa-mi formez si eu o opinie ajung la concluzia ca in definitiv…toti mintim. Unii mai mult, altii mai putin, dar in definitiv toti o facem. Si totusi le toleram. Adica mi s-a intamplat nu odata sa stau de vorba cu cineva, la telefon, prin sms-uri, fata in fata si sa il simt ca minte. Poate uneori era doar paranoia/gelozia mea, dar alte dati stateam de vorba cu o persoana si stiam ca ma minte in fata si cu toate astea am acceptat sa fac pe prostu, sa ma fac ca ii cred si sa las lucrurile asa. Atunci mereu ma gandeam ca „poate e mai bine asa”. Nu stiu de ce sunt dati cand parca sunt de acord ca e mai simplu sa-i spui cuiva „am treaba/ma uit la un film” decat sa recunosti ca „n-am chef de tine acum”. Parca asa se pastreaza ideea de prietenie mai frumoasa: persoana X toarna o minciuna oarecare pe care nici ea n-o crede, tu te faci ca o inghiti si totu e in regula, iar apoi cand reapare chefu de vorba intre cei doi lucrurile continua de unde au fost lasate.
Mi se pare stupid de corect ce am descris mai sus. Adica stiu ca din punct de vedere moral e gresit, dar practic parca lucrurile sunt mai simple asa. Poate am eu o vedere distorsionata asupra ce inseamna „prietenie”, nu imi convine sa inghit la nesfarsit minciunile proaste ale altora, dar parca e mai simplu decat sa ma cert odata la 2 zile cu toti apropiatii pe care ii asez in urna cu „prieteni” si tot odata la doua zile sa ma apuc sa caut altii noi pt ca nu pot avea incredere in cei vechi. Si acum sa fim sinceri: cati dintr-o noi n-am turnat cuiva pe gat o minciuna de asta „nevinovata” pentru ca am considerat ca o escapada de cateva ore, o relaxare, putin timp pentru noi n-are cum sa strice o prietenie pe termen lung? Hai, sa ridice mana cine n-a facut-o.
Ca sa incerc sa formulez o incheiere la articolu asta fara cap si fara continut…nu stiu ce am vrut sa demonstrez cu asta. Cred ca in definitiv am ajuns din nou sa ma amuze imaginea asta a unei lumi perfecte pe care toti incercam s-o construim: tu te faci ca nu ma minti, eu ma fac ca nu ma prind si amandoi ne facem ca suntem fericiti si ne intelegem. Cateodata cred ca asta e tot ceea ce ne trebuie: o iluzie a intelegerii si bunastarii. Cateodata e combustibilul de care avem nevoie sa ne pornim din groapa in care ne-am impotmolit. Si cand insfarsit renuntam la minciuni, dam cartile pe fata, lasam „prietenii” in urma, tot timpu cand iesim din groapa incepem sa urcam. Pentru ca e greu dupa. Pentru ca daca ar fi s-o luam la vale (la pas sau rostogolit) ar fi mai simplu, dar pana la urma ajungem la un varf, un puct nivelat in care ne tragem sufletul si ne simtim bine. Sau orice varf e defapt o alta groapa?
De câteva luni bune mă tot chinui sa mai scriu ceva pe blog. Nu mai merge! De câteva ori mi am făcut curaj sa intru pe pagina blogului meu, am văzut ca sunt singurul care inca-l mai vizitează si m-am apucat sa scriu ceva. De fiecare data la final am selectat totul si am apăsat Delete. Părea ca tot ceea ce scriu nu mai are substanta, ci erau doar niste cuvinte ce se repetau prosteste ca sa dea impresia ca stiu ce vreau sa spun; sau mai bine zis, ca AM ceva de spus; dar nu aveam.
Am terminat bacul, ar trebui sa mă bucur pentru asta. La finalul probelor, am terminat cu 8,21. Culmea e ca romana e cea care m-a tras in jos: 7,95. Chiar ca perioada asta geniul meu creator a fost in recreere. Dar media asta îmi e suficientă, cu ea sunt admis la facultate in Anglia: Huddersfield. Si parca tot nu mă bucur suficient si parca tot nu realizez ca plec. Clar n-am niciun argument pentru care sa stau sa fac Politehnica in tara si nici nu am aproape nimic care sa mă lege de tara. Da, am parintii de care o sa-mi fie dor, dar tot nu mă impiedica sa plec; însă mă apuca pe la ore de astea remuscarile si stau sa mă întreb, daca de parinti mă pot rupe sa plec înafara fără dureri prea mari, ce mă fac cu persoanele cărora le-am promis ca voi fi mereu prin preajma sa le ajut la nevoie? In orice zi tcalosu egoist din mine ar alege plecarea si sa iei inchida telefonul. Am mai făcut asta, spun tuturor celor,cu care mă împrietenesc ca sunt un ticălos, dar acum e seara si stau si mă gândesc. Nu regret nicio secunda deciziile luate, persoanele intalnite sau promisiunile făcute. Cred ca eu doar caut o cale prin care sa respect si promisiunile si planurile fără sa ii chinui pe cea din jurul meu pentru care îmi pasă. Eu stiu ca o sa mă chinui pe acolo. Mă astept sa îmi fie greu. Defapt cred ca asta îmi doresc, durerea si dorul fac provocarea mai mare, deci fac experienta mai intensa si mai memorabila…doar ca vreau sa mă chinui doar eu.
Până la urmă cred doar ca aberez. Am evadat după,bac doua zile la mare împreună cu mama si poate am făcut insolație, chit ca momentan,nu pot dormii lt ca mă ustură prea tare pielea de pe picioare, „pulpele” dintre sold si genunchi (jur ca la ora asta nu mai stiu cum se cheamă anatomic acea zona) stiu doar ca mă ustură de as face si karaoke ca sa scap de sanzatie. Cred ca e mai nasoala decât arsura la,umeri. Adică da, ambele sunt foarte nasoale, nu contest, dar atunci când esti ars pe,umeri nu pot cara chestii pe umăr si te ustura poate tricoul pe care trebuie sa-l porti când iesi in lume. Dar poti dormii pe,burta cu condiția să tii mâinile pe,lângă corp. Eu in schimb, nu pot,purta pantaloni, boxeri sau chiloti si nu pot dormii pe,burta, laterale sau cu genunichii indoiti. De asemenea orice drum oana la tualeta este un test al vointei si,un exercitiu de memorie: „Cate înjurături si blasfemii stii?” din păcate usturimea mă face sa mă descurc bine la rundele ,cu memoria vulgara.
Bogy's Life 