Arhivă pentru Septembrie, 2014

E toamna, iar asta inseamna pentru foarte multa lume, ca insfarsit apare acel nou sezon pe care l-ai asteptat cateva luni. Eu nu pot spune ca intru in acea categorie. Nu stiu de ce, dar niciodata nu am fost un mare fan al serialelor. Cred ca pur si simplu nu aveam destula rabdare pentru ele, ceea ce e putin ironic pentru un ardelean, nu? Cand eram mic, mic, era de inteles: nu aveam internet, trebuia sa ma multumesc cu ce era la televizor, iar daca ratam un episod, ala eram. Plus ca eram cam mic ca sa urmaresc cu interes ceva ce avea mai mult de doua episoade.

Cand am mai crescut am mai avut niste tentative jalnice. Primul serial de care m-am apucat si pe care bineinteles nu am avut timp sa il urmaresc mai mult de sezonul 1 (sau poate inceputul sezonului 2) a fost CSI:NY, Eram mic, n-aveam timp, daca am lasat o pauza de doua zile intre episoade, eram gata. Asa ca timp de cativa ani am fost foarte fericit doar cu filme.

Apoi prin 2009-2010 m-am apucat de un serial care chiar m-a captivat: The MentalistAm fost in vrie o perioada. M-am uitat la tot sezonul 1 in cateva zile (ceea ce pentru vremea aceea cand eram 12 ore pe zi plecat de acasa, plus temele aferente noii mele viete de liceu mi se parea enorm de rapid). Noaptea ma uitam la episoade si a doua zi le discutam la liceu cu inca un coleg sau doi, atragand asupra noastra blestemele celor care nu apucasera sa le vada. Dar la un moment dat, inevitabilul s-a produs, sezonul 2 (sau poate 3?) s-a terminat, iar cand urmatorul sezon a reaparut cateva luni mai tarziu, mie deja imi pierise interesul. Asa ca l-am tras pe linie moarta.

Multi ani m-am ferit sa ma mai apuc de vre-un serial tocmai de teama gandului ca ma voi opri la pauza dintre sezoane. Totusi, dupa bac, de plictiseala, m-am apucat de The Walking DeadToate bune si frumoase, pana cand mi-au reinceput mie drumurile prin tara. Asta s-a intamplat pe undeva intre episoadele 2 si 3 din sezonul 3. Am crezut ca o sa ma reapuc, ca voi recupera…inca ma amagesc cu gandul asta.

A venit viata la facultate, unde am avut timp liber cacalau, doar ca am decis sa imi petrec timpul liber ori cu filme, ori stand pe Skype sau Whatsapp cu cei dragi. Cu toate astea, dupa vacanta de Craciun, in cele 2-3 saptamani de cand am revenit pe insula pana la sfarsitul lui febroarie, m-am uitat pe banda rulanta la cca. 4 sezoane din Hawaii 5.0. Stiu sigur ca nu am terminat sezonul 4, ramasesem cu vreo 4-5 episoade in urma. Si inca tot in urma sunt. Acum deja mi-e prea greu (in capul meu) sa ma reapuc. Am impresia ca nu o sa mai stiu nici personajele, nici ce s-a mai intamplat pana atunci. Asa ca de atunci sunt „liber de contract” cand vine vorba de seriale.

Acum ca vine toamna, sunt vreo doua titluri care urmeaza sa apara si care ma atrag, insa nu am nicio idee cum voi sta cu timpul sau rabdarea. S-ar putea sa nu am rabdarea sa astept fiecare episod si atunci sa mi se rupa filmul inainte sa fii fost prins ca lumea macar. Oricum, aceste doua titluri sunt: Gotham si The Flash.

Gotham prezinta viata in orasul cu acelasi nume, orasul lui Batman, inainte de aparitia acestuia. Sau mai bine zis, in timpul forarii acestuia. Povestea fiind concentrata pe cariera lui Jim Gordon si cum cariera acestuia afecteaza si viata tanarului Bruce Wayne.

Iar The Flash cred ca titlul vorbeste de la sine. Acuma oferte sunt, timp si chef sa fie! Si totusi voi ce seriale urmariti/asteptati? Ce seriale v-au „marcat” existenta?

Vesnic tanar

Posted: 14/09/2014 in Din viata mea

De cateva zile ma chinui sa ma conving sa mai scriu un articol. Nu neaparat pentru ca s-a intamplat ceva incredibil in viata mea, in aceasta privinta am ajuns sa cred ca fie nu se mai intampla nimic deosebit in viata mea, fie fiecare zi e atat de perfecta inca nu am de ce sa ma plang si nici nu se poate mai bine de atat. Aleg sa cred a doua varianta. Am vrut sa scriu astazi pentru ca in foarte scurt timp, o sa schimb prefixul si vreau sa mai am inca un articol scris cat timp varsta mea incepe cu un „1”. In fond, am inceput sa scriu pe blog pe la 12 ani, aproape 13. Si am continuat sa aberez pe blogul ala an dupa an pana am ajuns la articolul acesta. Nu, n-am sa ma opresc aici, o sa continui sa aberez pe teme mai mult sau mai putin interesante pentru oameni mai mult sau mai putin interesati. Pe mine ma distreaza ce fac si ma relaxeaza.

Ideea e ca nu ma simt pregatit sa fac 20 de ani. Nu mi-e frica de chestii precum „maturizare”, „responsabilitati” sau alte „SF-uri” de genul acesta. In fond, o sa fac la fel tot ceea ce fac si de maine incepand cum am facut si pana azi. Ceea ce ma nemultumeste pe mine este ideea ca acum v-a trebui sa ma prezint lumii cu o varsta care nu ma reprezinta. Nu stiu de ce, creierul meu a ramas blocat la 17 ani. Cred ca intr-un fel ala a fost anul carem-a format cel mai mult, sau care mie mi-a placut cel mai mult, sau poate pur si simplu a fost un an in care m-am simtit mai bine in pielea mea decat pana atunci. Iar toti anii care au urmat de atunci (o spun de parca sunt multi) n-au facut decat sa continue nota aceea grozava impusa de el si sa devina chiar mai buni.

Probabil ca daca n-as fi avut permisul de conducere in buzunar ca sa imi aminteasca ca am cel putin 18 ani, eu m-as fi prezentat tuturor ca fiind minor. Regret ca nu mai am 17 ani? In niciun caz! Tot ceea ce regret e ca nu ma mai pot lauda ca am 17 fara ca cei din jur sa creada ca imi bat voit joc de ei cu ceea ce zic.

Ma rog, in caz ca nu v-ati prins, tot articolul asta e o incercare ieftina de a cersii niste urari de „La multi ani” de la voi si pentru ca nu sunt sigur ca va functiona, pentru ca (asa cum am zis de nenumarate ori) e blogul meu, implicit eu sunt seful, o sa imi urez singur „La multi ani!” si nu pot decat sa sper ca si urmatorii 10 ani sa fie la fel de plini de realizari si momente frumoase cum au fost ultimii 10.